Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
121
La fel, omisiunea medicului de a se raporta la antecedenţa medicală a pacientului, atunci când aceasta îi este sau i-ar putea fi disponibilă 1 constituie o greşeală de natură să îi facă imputabilă
reprezentarea greşită pe care şi-o formează asupra stării pacientului ori faptul că nu a prevăzut apariţia unor complicaţii cu privire la care, informându-se, ar fi fost avizat. Spre exemplu, este imputabil chirurgului plastician decesul prin embolie pulmonară al pacientului căruia îi practicase o lipectomie2 cu anestezie peridurală3, fără
a se fi informat în prealabil asupra riscurilor de complicaţii trombo-embolice4 pe care starea particulară a pacientului le prezenta (reamintesc că, în cazul intervenţiilor estetice, criteriile de apreciere a condiţiilor culpei sunt mai severe decât în cazul intervenţiilor cu scop terapeutic; obligaţia de prevedere în aceste cazuri este generală, excedează criteriilor specializării ori al diligenţelor obişnuite, lipsa caracterului terapeutic impunând evitarea oricărui risc, inclusiv a celor inerente procedurii).
Într-o altă situaţie, unui pacient internat într-o clinică de reabilitare după un implant de grefă osoasă i se stabileşte, faţă de simptomul constând în febră ridicată, diagnosticul de gripă şi este supus medicaţiei aferente acestui diagnostic, cauza febrei fiind în realitate o infecţie cu stafilococul auriu care, depistată cu întârziere, duce şi la decesul pacientului. Cauza a prilejuit iniţial o soluţie de netrimitere în judecată din partea judecătorului de instrucţie francez, în esenţă întrucât, pe de o parte, simptomatologia nu era specifică infecţiei, iar, pe de altă parte, în clinică se înregistrase o epidemie de gripă, socotindu-se astfel că medicul nu ar fi putut să suspecteze infecţia. Soluţia a fost desfiinţată apoi, reţinându-se în final culpa medicului, care a şi fost condamnat, cu argumentul că, faţă de antecedenţa pacientului, care prezentase anterior o infecţie cu aceeaşi bacterie, şi având în vedere cazuistica de acelaşi 1 Obligaţie care nu i se poate impune însă cadrului medical care acţionează în situaţii de urgenţă.
2 Lipectomie = ,,ablaţiune a excesului unui ţesut adipos" (www.dex
online.ro).
3 Anestezie peridurală = anestezie locală.
4 Complicaţii trombo-embolice = complicaţii rezultând din obturarea unui vas sanguin ca urmare a formării şi a deplasării unor cheaguri de sânge.