52
Infracţiunile asociate ma/praxisului comise de persoana fizică
fapte proprii decât o faptă unică în coautorat; de altfel, de cele mai multe ori îngrijirile prestate de mai multe persoane aceluiaşi pacient sunt succesive, nu concomitente. De aceea, o atare pluralitate de fapte nu ridică de obicei probleme privind participaţia, ci mai degrabă unele privind stabilirea cauzalităţii, astfel că voi relua tema în secţiunile privind legătura de cauzalitate 1, după cum mă
voi referi la ea şi în cadrul discuţiilor privind latura subiectivi.
Totuşi, există situaţii în care mai mulţi profesionişti implicaţi în asistenţa acordată aceluiaşi pacient conlucrează, fie simultan, fie prin intervenţii succesive, dar coordonate, stabilite împreună. Cu precădere în cazul celor simultane, dar şi în ipoteza contribuţiilor succesive, această pluralitate este „complicată" şi de natura raporturilor dintre cadrele medicale, de ierarhizarea echipelor medicale şi de specificul responsabilităţilor care revin fiecăruia dintre membrii lor.
În astfel de situaţii găsesc că unele probleme trebuie tratate şi aici, după criterii precum raporturile dintre aceşti profesionişti sau relevanţa caracterului independent al exerciţiului profesiei.
Mă voi referi, de aceea, în cadrul acestei secţiuni privind subiecţii la problema denumită în general în doctrină a „echipelor medicale"; denumirea are în vedere în principal echipele chirurgicale, însă, pentru identitate de raţiune, voi subsuma acestei titulaturi şi celelalte situaţii în care unei persoane i se acordă îngrijiri medicale în cadrul aceleiaşi unităţi de către mai multe persoane, cum ar fi medicul curant, medicul de gardă, medicul specialist, medicul rezident, asistenţi medicali, infirmieri.
Legea sănătăţii nu se referă la modul de partajare a atribuţiilor în cadrul echipelor medicale şi nici nu are în vedere conceptul de
„echipă" decât accidental în cuprinsul ei: în titlul privind asistenţa de urgenţă şi primul ajutor calificat utilizează noţiuni precum
„echipe de prim-ajutor" sau „echipe integrate de reanimare"3; în cel privind transplantul arată, în art. 147 pct. 3, că „declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din 1 Infra, Secţiunea a 3-a.
2 Infra, Secţiunea a 4-a.
3 Art. 92 lit. h) şi, respectiv, lit. t) din Legea sănătăţii.
