Tata nu-i ca mama
JOSEPHINE SCHWARZ-GERO
JOCUL CU JUCĂRIILE
Părinţilor le face plăcere să se joace cu bebeluşii. Însă în ceea ce
priveşte jucăriile pentru bebeluşi, adulţii se plictisesc repede pentru că, din punct de vedere mental, ele nu reprezintă pentru ei o
provocare. De aceea, în căutare de amuzament şi de variaţiune,
adulţii schimbă mai ales jucăriile. Dar, dacă suntem atenţi la
plăcerea bebeluşilor de a stabili conexiuni între lucruri, situaţia
poate deveni mai interesantă şi pentru părinţi. Mai ales dacă ei
încearcă să participe la nevoia bebeluşului de a crea conexiuni sau
legături încrucişate.
Întrebarea universală este întotdeauna următoarea: ce se
potriveşte cât de cât aici? Imaginaţia adulţilor nu cunoaşte limite
în această chestiune. Tot ceea ce se potriveşte într-o oarecare
măsură - este potrivit.
De exemplu, părintele poate să adauge Ia situaţie cuvintele care o descriu. Sau poate scoate sunete similare cu cele ale
bebeluşului. Dar, Ia fel de bine, ar putea prelua doar ritmul şi
cadenţa, iar asta ar fi ceea ce se numeşte a face muzică împreună. Ce-i mai poate trece părintelui prin minte în privinţa jucăriei? Poate că are un miros anume? Poate că se poate face ceva
neobişnuit cu ea? Această formă de activitate, de a încerca să
găsească ceva ce se potriveşte oarecum, le face şi adulţilor plăcere.
Penttu a creşte gradul de dificultate pentru ei, o rundă de joacă
poate eventual să ţină până când atenţia bebeluşului începe să slăbească sau el începe să se uite după o altă jucărie. Dacă privim o astfel de scenă de joacă între tată (mamă) şi bebeluş, ea aminteşte de
structura unei conversaţii reuşite. Fiecare îi povesteşte celuilalt ceva,
fiecare îl ascultă pe celălalt şi fiecare are ceva de învăţat din discuţie.
Prima oară, bebeluşul este cel care „povesteşte" ceva, şi
anume, el arată ce poate să facă sau ce face cu un anumit lucru.
