Nu e totuna ce obiect sau ce jucărie a ales, pentru că ea reprezintă
,,tema de discuţie" despre care vrea să se întreţină cu părintele.
Apoi vine rândul tatălui (mamei) să „răspundă". Tema rămâneaceeaşi, dar ceva nou trebuie să se întâmple. De exemplu, o mingepoate fi nu doar aruncată sau rostogolită, ci poate fi balansată
pe cap, putem încerca să ne aşezăm pe ea sau putem desena ofaţă pe ea. Ca într-un veritabil dialog, acum este din nou rândulbebeluşului să răspundă. Efectul unor asemenea scene de joacă seîntinde mult dincolo de timpul concret al jocului cu copilul. ,,Dinpăcate, nu am aşa de mult timp să mă joc cu cel mic", spun uneoritaţii, subestimându-şi astfel influenţa lor de durată.
Discutam odată cu o mamă despre tatăl absent când,dintr-odată, am rămas uluită de fiica ei în vârstă de 11 luni, Jara,care se târa de-a buşilea pe lângă noi. Foarte concentrată şi cuprivirea aţintită asupra mea, a încercat brusc să-şi aşeze pe capcartea cu poze.
„Jara, ce faci tu acolo?", am întrebat-o mirată. Mama a începutsă râdă: ,,Asta s-a jucat ieri cu tata!"
Nu doar că Jara şi-a întipărit în minte ce a făcut cu tata. Dara putut să facă singură o corelaţie cu totul nouă şi plină de sensîntre cele petrecute. Dacă tocmai se vorbeşte despre tata, evidentcă şi ea are ceva de relatat în legătură cu această temă însemnată.
Deşi nu putea încă să vorbească, a reuşit să ne transmită cevaimportant despre ea şi tatăl ei.
PLANURILE DE ACŢIUNE
Copiii mici trebuie să înveţe multe lucruri. Unul dintre ele estesă cunoască lumea din exterior, iar altul este să dobândească
un control asupra propriilor acţiuni. Când simţirea, gândirea
