Rămâne însă întrebarea de a şti dacă suntem sau nu, în momentul acesta, contemporani cu o nouă mutaţie în sistemul arhivei-discurs. Întrebare pe care trebuie să
o amânăm pentru încă o clipă, ca să introducem câteva observaţii generale despre evenimentele deja reperate şi despre posibilitatea de a face istoria lor. Toate aceste mari discontinuităţi care marchează, la distanţă de secole, istoria arhivei-discurs pot fi descrise simultan în mai multe e Şters: ,,capătă atunci o consistenţă şi o opacitate istorică".
311
Michel Foucault
feluri: în termeni de evoluţie a tehnicilor, deoarece nu sunt indiferente la fapte precum invenţia grafismelor, descoperirea tiparului, utilizarea tăbliţelor, a papirusului, a pergamentului ori a hârtiei sau precum metodele de copiere şi de reproducere; în termeni de societate, întrucât ele implică constituirea de noi circuite economice, de clase sau de grupuri privilegiate, metamorfoza tipurilor de interdicţie şi de difuzare; în termeni de istorie a gândirii, deoarece, la rândul lor, forma şi sensul a ceea ce se spune modifică modul în care se înscrie, se conservă
şi se reutilizează discursul. Dar această posibilitate de descifrare multiplă nu indică un joc de determinisme suprapuse; nu există efect de saturare provocat de cauze parţiale şi convergente; nu există motivaţie fundamentală care, regrupându-le, ar oferi o eficacitate şi o semnificaţie globală unor alte cauze, mai puţin esenţiale. Este vorba mai curând de fapte culturale de ansamblu, care trebuie citite nu ca un mănunchi de continuităţi, ci ca un grup de diferenţe formând un sistemt.
Toată istoria arhivei-discurs formează un sistem complex de identităţi şi de diferenţe relative unele
[la] celelalte. Dacă luăm punctul de vedere exclusiv al discursului, el apare constituit dintr-o serie infinită
de diferenţe minuscule şi punctuale, pentru că fiecare fragment de discurs nu există, nu este pronunţat sau f
Şters: ,,Poate că nu trebuie să încercăm să facem istoria arhivei-discurs aşa cum putem să facem istoria proceselor economice sau analiza unei limbi. Arhiva-discurs nu este populată decât de diferenţe. Niciunul dintre evenimentele singulare prin care se poate semnala o mutaţie nu are în el însuşi puterea de a o provoca. Deşi descoperirea tiparului face parte şi constituie, în termeni de cronologie, unul din primele elemente ale mutaţiei care trebuia să dea naştere discursului clasic, ea nu i-a fost, la drept vorbind, cauza".
312
Istoria arhivei-discurs
înregistrat decât la nivelul diferenţei sale faţă de [un]
altul, căruia îi succedă, căruia îi răspunde şi pe care îlreia modificându-l. Nu există două puncte identice înacest strat al discursului, însă două discursuri nu pot să
apară ca fiind diferite decât în măsura în care aparţinunui plan omogen, în care unul îi urmează celuilaltşi aparţine aceluiaşi circuit, în care evenimentul celuisecund se poate întrepătrunde cu evenimentul celuidintâi. Diferenţa care permite definirea elementelor discursului se întemeiază pe omogenitatea arhivei. Invers,o diferentă
I
în arhivă - în circulatia
I
sau acumularea a
ceea ce este spus - nu există decât în măsura în carediscursul nu s-a schimbat şi în care există configuraţiidiscursive stabile. Într-un sens, arhiva siI
discursul nu
încetează să se modifice şi toată istoria lor este populată
de diferente
I
minuscule. Dar aceste diferente
I
nu există
decât în raport cu stabilitatea şi cu identitatea celeilaltefeţe: toate evenimentele discursurilor instaurează şimenţin continuitatea arhivei; toate evenimentele arhivei instaurează planuri omogene de discurs. Fără acestjoc, nu ar exista decât o linie subţire de evenimente, fără
identitate si
I
fără diferentă.
I
Asta are mai multe consecinţe. Prima este că nu putem face istoria discursului fără a lua ca punct de sprijinstabilitatea arhivei, adică fără a-i neutraliza istoria; şinu se poate face istoria arhivei fără a presupune planuriomogene de discurs, adică fără a le neutraliza diferenţelecontinue. Prin urmare o istorie totală a arhivei-discursîn modificările sale neîncetate este imposibilă. Singureleevenimente globale ce pot fi detectate sunt tocmai unelerupturi care privesc în acelaşi timp arhiva şi discursul şi313
