Michel Foucault
primele reflecţii ale lui Foucault despre arhiva-discurs şi istoria ei constituie în egală măsură o încercare de a regândi, prin prisma metodei arheologice, întrebări puse în mod tradiţional în istoria exegezei şi a hermeneuticii.
7. Alcuin (cca. 735-804) este un savant şi teolog englez, consilier al lui Carol cel Mare, care a condus şcoala palatină de la Aachen. Vezi Arthur Kleinclausz, Alcuin, Paris, Les Belles Lettres, 1948.
8. M. Foucault, Cuvintele şi lucrurile, op.cit., pp. 69-102.
9. Foucault analizează în detaliu acest „mod de a fi al discursului"
în epoca clasică mai ales în al treilea capitol din Cuvintele şi lucrurile, op.cit., pp. 103-133.
1 O. M. de Cervantes Saavedra, Don Quijote, op.cit.; Galileo Galilei, Dialogue sur Ies deux grands systemes du monde, op.cit.; Salomon Glass, Philologiae sacrae, Leipzig, Jo. Friderici Gledirschii B.
Filium, 1725 [1623-1636]; R. Descartes, Meditaţii metafizice, op.cit.
11. Pentru opera lui Franz Bopp şi Rasmus Kristian Rask şi constituirea filologiei în secolul al XIX-iea, vezi M. Foucault, Cuvintele şi lucrurile, op.cit., pp. 380-399.
12. Pentru cele două mutaţii, vezi ibid., pp. 346-380.
13. Am putea interpreta acest pasaj ca o critică implicită pe care Foucault o formulează la adresa propriilor analize din Cuvintele şi lucrurile, unde alesese, tocmai, o cronologie relativ scurtă (din secolul al XVI-iea până în secolul al XIX-iea), în locul cronologiei mai lungi adoptate aici.
14. M. Foucault, Cuvintele şi lucrurile, op.cit., pp. 461-518.
15. ,, Este evident că nu se poate descrie în mod exhaustiv arhiva unei societăţi, a unei culturi sau a unei civilizaţii; nici chiar, fără
îndoială, arhiva unei întregi epoci. În plus, nouă ne este imposibil să descriem propria noastră arhivă, dat fiind că noi vorbim în interiorul regulilor ei, dat fiind că ea este cea care atribuie lucrurilor pe care putem să le spunem - şi ei înseşi, ca obiect al discursului nostru - modalităţile lor de apariţie, formele lor de existenţă şi coexistenţă, sistemul lor de cumul, de istoricitate şi de dispariţie. În totalitatea ei, arhiva nu este descriptibilă; 316
