„Noul val" în cinematografia românească
nimeni nu se interesează de cel care stă lângă el, nu la nivel de bârfă, ci la un nivel uman. Vorbesc despre solidaritatea dintre oameni în societate, care nu prea există aici. Deseori, spectatorii îmi spun că au simţit o solidaritate cu oamenii pe care îi văd în filmele mele, şi asta înseamnă că am reuşit să povestesc ceva general uman, care se poate înţelege şi într-un alt loc din lume. Atunci înseamnă că mi-am făcut treaba bine.
Unde ţi-ai plasa filmele: mai aproape de documentarul direct, brut
# netrucat, sau mai aproape de ficţiune?
În filmele mele - şi în cel mai recent, Asta e, mai mult decât în celelalte -, oamenii se joacă pe ei înşişi. Sunt mereu conştienţi că au în faţă o cameră de filmat, că eu vreau să spun o poveste şi chiar îmi zic ei: ,,Povesteşte tu ce vrei, că noi te ajutăm". Atunci, dacă îmi dau seama ce pot face oamenii, nu mi� teamă să folosesc aceste lucruri, chiar dându-le o altă
greutate în filmul meu decât ar avea ele în realitatea lor. Cum am mai spus, filmele astea sunt şi despre mine şi, în acest sens, nu sunt foarte apropiate de o copie fidelă a realităţii, care mie mi se pare un lucru neinteresant. Îmi place mai mult să
mă folosesc de calităţile acestor oameni pentru a spune o anumită poveste. Desigur, această poveste nu va fi foarte departe de viaţa lor, fiindcă eu lucrez împreună cu ei şi nu pot să-i pun să facă ceva ce ei nu ar face niciodată. Repet, ei tot pe ei se joacă, dar într-un context modificat, într-o lume modificată.
Să Înţeleg că te plasezi undeva la mijloc între cei doi poli?
Nu ştiu dacă sunt la mijloc, fiindcă, pentru un documentarist, eu sunt considerat destul de extrem. Am avut întotdeauna critici destul de aspre din partea comunităţii documentariştilor
Thomas Ciulei alături de personajul său Graţian din Germania, pentru că ei consideră documentarele pe care le fac eu foarte apropiate filmelor de ficţiune şi, ca atare, am participat la destul de multe festivaluri de ficţiune, care de obicei nu prezintă documentare. Ei şi-au zis: ,,Uite unul care povesteşte ficţional într-o lume reală". Însă graniţele astea sunt foarte mişcătoare pentru mine şi mi se pare ridicol faptul că
avem unele festivaluri cu filme de ficţiune şi altele cu filme documentare; cred că ar trebui să avem doar festivaluri cu filme bune.
Iţi alegi singur subiectele sau ţi-au fost şi impuse uneori?
Într-o anumită măsură, pot spune că unele subiecte mi-au fost impuse, dar nu de o altă persoană, ci de ele însele. De exemplu,
