28
„Noul val" în cinematografia românească
mi se pare deja plictisitoare. Dacă ne vom rezolva adevăratele probleme, imaginea se va rezolva de la sine.
La un festival, te interesează mai mult feedbackul juriului sau alspectatorilor?
Juriile mă interesează cel mai puţin, pentru că acolo sunt doar o mână de oameni care spun că un film e mai bun decât altul; iar premiile ţin foarte mult şi de noroc. Cu spectatorii e altceva, cred că simţi foarte bine în sală dacă oamenii merg cu filmul sau nu. Totuşi, ca să fiu sincer acum, discuţiile cu spectatorii de după film sunt de multe ori superficiale. Foarte rar are loc o discuţie despre structură, naraţiune sau dramaturgie . . . Mie mi-ar plăcea mai mult ca oamenii să mă întrebe de ce mi-am structurat în acest fel filmul, decât să mă întrebe cum l-am cunoscut pe Graţian sau cum am ajuns în Deltă. Iar spectatorii de la festivaluri ar trebui să fie mai avizaţi decât cei din sălile de cinema. De aceea, la aceste discuţii, când mi se pune o întrebare pe care o consider neinteresantă, eu răspund, dar mai adaug ceva, ca să aduc discuţia în direcţia dorită. Mai ştiu foarte bine că este o diferenţă între oamenii care pun întrebări şi cei care nu au curajul să vorbească în public, dar vin după aceea la tine. De obicei, ultimii sunt mai interesaţi şi mai interesanţi pentru mine.
Ştiu că te pregăteşti să faci pasul către ficţiune. De ce ai luat această
decizie?
Acest pas nu este ireversibil, nu voi renunţa la documentar.
Am însă o temă pe care nu pot s-o abordez decât la nivel de ficţiune. E vorba de o comedie şi nu există comedii documentare. Nici nu cred că o să existe vreodată aşa ceva, fiindcă una dintre legile comediei spune că ea nu are nimic de-a face cu
Asta e
realitatea, pe când documentarul este un gen ancorat în realitate. Am avut norocul să găsesc pe cineva împreună cu care pot să scriu. Este vorba de Ăkos Gerstner, care trăieşte în Germania şi provine din Ungaria. Eu nu sunt scenarist şi nu-mi place să scriu, iar el tocmai asta face: după discuţiile noastre, trece pe hârtie ideile pe care le-am avut. Acesta este, de fapt, motivul pentru care nu m-am apucat de ficţiune până acum: nu am găsit persoana cu care să pot lucra aşa.
