Pentru că România nu prea are producători de film documentar, pentru că se menţine prejudecata că filmul documentar
este un gen minor, pentru că persoanele care dau banii, pur şi
simplu, nu se pricep la film documentar, pentru că televiziunile
româneşti se mulţumesc să importe documentar ieftin produs
în străinătate, pentru că este un gen compromis în ochii marelui
public de numărul mare de impostori şi neaveniţi şi pentru că
există o competiţie acerbă pentru subiecte şi bani între companiile de producţie din Vest, care face imposibil accesul producătorilor români la banii occidentali.
În aceste condiţii, care sunt, în opinia ta, şansele filmului documentar românesc?
Documentarul românesc nu mai are nici o şansă să se salveze
de la dispariţie. În schimb, filme realizate de autori români cred
că se vor mai face, indiferent dacă va exista sau nu o piaţă internă pentru astfel de filme.
În anul 1999 ai fondat, împreună cu Călin Meda, Sub-Cult-Ura, unadintre primele companii independente din România specializate înproducţia de filme documentare. După şapte ani de activitate, cumvezi realizările purtând marca Sub-Cult-Ura?
Şi la ora asta, Sub-Cult-Ura este una dintre puţinele firme româneşti specializate în producţia de film documentar, dar, pe de
altă parte, nu pot să spun că este o mare afacere. Dacă aş fi investit aceeaşi energie într-un alt domeniu, probabil că nu mai
aveam nici un fel de probleme materiale la ora asta. Eu am fost
Florin lepan
95
nevoit să înfiinţez această firmă, pentru că la noi nu există producători de film documentar; astfel, am ajuns să lucrez mai mult în afara zonei artistice şi să mă ocup mai mult de producţie şi finanţare, lucru care, sincer să fiu, mă nemulţumeşte. Partea bună este că nu avem mare concurenţă în România, mai ales în zona de coproducţii internaţionale, şi simt că televiziunea publică şi chiar CNC-ul sunt mai dispuse să sprijine companii de producţie de felul nostru.
Numele companiei voastre vine de la o emisiune despre scena muzicală underground din România, pe care ai realizat-o în I 998 pentru
postul Atomic rv. Care sunt relaţiile tale cu lumea muzicii autohtone?
Fratele meu, Tavi Iepan, este unul dintre fondatorii trupei Cargo din Timişoara; în felul ăsta, am intrat şi eu în lumea muzicii rock şi underground.
Ai scris, produs şi realizat mai multe serii pentru posturi de televiziune din România. Ce a însemnat pentru tine experienţa televiziunii? Faci televiziune de voie sau de nevoie?
Fac televiziune pentru că vreau să am un feedback de la oameni reali, şi nu de la un juriu de festival sau critici de film, care, de multe ori, sunt rupţi de realitate. Fac televiziune pentru că pot să am satisfacţii profesionale foarte mari, dar şi pentru că televiziunea este cea mai mare piaţă pentru un regizor de film.
Ai realizat anul trecut un apreciat documentar despre Johnny Weissmiiller, acum lucrezi la altul despre Bela Lugosi. Ce te atrage la poveţtile acestor actori originari din România, care au ajuns celebri la
Hollywood?
Eu trăiesc din meseria de producător şi regizor de film documentar. Înainte de a fi atras de ceva, îmi pun întrebarea dacă pot
