la favorurile bazate pe un parteneriat stabil, de încredere, cu un prieten, chiar dacă lipsesc orice fel de relaţii reale sau spirituale de rudenie.1 Ion Iliescu a denunţat memorabil „capitalismul de cumetrie", cu referire la bogăţia obţinută prin relaţii personale tenebroase, mai degrabă decât prin mecanisme de piaţă (oarecum ironic, dat fiind faptul că formula îi aparţine unui fost nomenclaturist comunist).
Puterea cumetriei vine din relaţia îndelung testată de încredere. Un naş este genul de frate social pe care oricine şi l-ar putea dori.2 Iar foarte adesea, acelaşi naş va deveni genul de frate în termeni de cooperare, prezentând acelaşi fenotip moral ca cea mai apropiată rudă, în timp ce adevăratul frate se va îndepărta. Dacă năşia se adaugă la o legătură deja existentă, de sânge sau alianţă, nu doar că nu e nimic în neregulă, ci ea va denota un parteneriat special faţă de alte relaţii similare genealogic. Însă oamenii îşi pot alege pe oricine din afara sf erei familiale, fără a le păsa de tensiunile legate de moştenire sau de conflictele structurale dintre consangvini sau rudele prin alianţă.
Dacă rudenia spirituală este o rudenie prin alegere, pentru a porni o astfel de relaţie e nevoie de dorinţa ambilor parteneri.
Uneori, oamenii abordează potenţialii naşi cu o propunere, dar sunt refuzaţi cu delicateţe. Motivele explicite se referă la situaţia financiară din momentul respectiv, dar uneori e vorba de faptul că potenţialul naş nu vrea să transforme o prietenie ocazională într-un angajament mai serios, din teama de a fi vizat doar pentru o donaţie financiară pe termen scurt, şi nu pentru un angajament mutual benefic pe termen lung. Cât timp rudenia spirituală se extinde cu mult dincolo de ritualul I. La fel ca în cazul anterior, în care cumnatul ca potenţial extrafrate a venit la pachet cu soţia aleasă, mutualitatea echitabilă prevalează asupra consideraţiilor genealogice.
2. Termenul şi conotaţiile lui sociale apar şi în zonele urbane ale României.
192 NEÎNCREDEREA
propriu-zis, oamenii sunt precauţi cu intrarea într-o astfel de asociere asumată public. Drumul de la simplă cunoştinţă la făcutul de neamuri e lung şi începe cu lucruri mici, pentru a creşte ca miză prin solicitarea costisitoare făcută de pretendent (Hrushka, 2010: r 58, 202), ajungând doar în unele cazuri la angajamentul mutual public căruia nu i te poţi sustrage fără costuri reputaţionale de neam „rău".
Un alt aspect important al relaţiilor de năşie şi cumetrie este extinderea oportunităţilor de colaborare şi de construire a legăturilor sociale între lumea rurală şi oraş, dincolo de apartenenţa naţională sau de statutul social. În mod tradiţional, sătenii respectabili îşi căutau relaţii de rudenie fictivă cu notabili locali ca primarii, avocaţii, funcţionarii statului sau doctorii, creând o punte morală pe care circulau resurse economice şi politice (precum păstorii sarkatsani din Grecia, vezi Campbell, 1976). Sătenii potenţi şi ambiţioşi pot deveni naşi în serie, creându-şi numeroase obligaţii reciproce de participare la ritualuri, dar oferind şi primind de asemenea sprijin, în afaceri sau politică. Aceste colaborări cu un mare număr de rude fictive, selecţionate şi cultivate pentru bunăvoinţa şi competenţa lor socială, aduceau avantaje reciproce şi concentrau puterea către aceşti lideri locali.
Un exemplu de adaptare a instituţiei rudeniei fictive la problemele contemporane a fost tendinţa, în socialism, de a stabili legături rituale dintre sat şi oraş. Într-un sens, aceste neamuri nou-create ofereau acces la educaţie şi servicii de sănătate, iar celelalte neamuri trimiteau produse alimentare greu de găsit. Chiar şi un naş dintr-un alt sat sau cu o altă ocupaţie poate oferi informaţii valoroase despre locuri de muncă, afaceri sau oportunităţi de migraţie, sprijin pentru afacerile derulate prin partea locului sau este în măsură să garanteze pentru caracterul rudei fictive în faţa altor rude, reale sau fictive, şi a prietenilor. Mai mult, neamul „făcut" va permite extinderea reţelelor sociale prin legături „slabe", dar valoroase deoarece FACEREA Ş I DESFACEREA NEAMURILOR 193
conectează cu un câmp social diferit de acela al prea asemănătoarelor rude de sânge sau de căsătorie (Granovetter, 1973).
Prin naşul şi cumătrul lui, Răzvan putea urmări mai atent trei pieţe locale: a pământului, a nutreţului şi a brânzei. Prin cei doi aliaţi şi-a făcut intrarea în politică şi a putut face servicii vitale ca acela de a-şi ascunde naşul de cununie de oamenii legii, în timpul unei urmăriri nocturne peste dealuri, însoţit de cumătrul său loial la greu.
Legăturile slabe au nevoie de întreţinere, mai ales atunci când oamenii trăiesc, sau s-au mutat, în locuri diferite. Dacă
părinţii, fraţii şi surorile locuiesc împreună în aceeaşi gospodărie, normele culturale ale rudeniei fictive prescriu contactul domestic ritualizat. În momente speciale, ca Paştele, Crăciunul sau de zilele onomastice, oamenii îşi vizitează părinţii spirituali, oferind daruri speciale, ,,ploconul" obişnuit fiind o pasăre grasă. La fiecare vizită, îşi onorează şi răsplătesc serviciul care le-a fost oferit prin acceptarea rudeniei spirituale. Se aşază la masa familială şi schimbă ştiri şi planuri de perspectivă. Chiar şi un telefon dat la ocazii speciale semnalează persistenţa înrudirii prin alegere, în lipsa unei interacţiuni mai strânse. Cum putea însă Mihai să le ceară o favoare naşilor de nuntă sau să-i invite la botezul fetei lui, cât timp nu-i mai văzuse de zece ani şi n-avusese nici măcar bunul-simţ de a le da câte un telefon de politeţe, după cum el însuşi mărturisea ruşinat?
Urmărind latura publică a angajamentelor reciproce dintre rudele spirituale, am ajuns din nou la chestiunea încrederii şi a mutualităţii care caracterizează întregul univers al relaţiilor de rudenie din Săteni. Pentru Fortes, toate relaţiile de rudenie sunt guvernate de o axiomă a bunăvoinţei. El mai remarcă şi faptul că „există un element fiduciar în prietenie.
Nu suntem obligaţi să ne iubim rudele de sânge, dar ne putem aştepta să fim capabili de a avea încredere în ele într-un mod care nu este automat posibil cu cei care nu sunt relaţii de sânge" (1969:249). Pentru a-şi susţine teza, adaugă: ,,De aceea, 194 NEÎNCREDEREA
înţelegerile în formă contractuală sunt necesare pentru a intra într-o relaţie cu validitate morală şi juridică cu oameni definiţi ca străini".
Fortes nu-şi dezvoltă raţionamentul mai mult. După părerea mea, o distincţie strictă între categoriile de mai sus e imposibilă în Săteni. E drept că localnicii îşi manifestă încrederea faţă de cei înrudiţi la modul axiomatic - sau măcar declară că
o fac -, dar această predispoziţie se poate schimba în urma interacţiunii sociale reale. Dacă se aşteaptă să poată avea încredere în anumite rude, uneori află, dureros, că în altele nu pot avea.
Pe de altă parte, prietenii pot oferi şi primi încrederea în cooperare care evocă, complementează sau chiar înlocuieşte legăturile de rudenie. În 1973, când i-a replicat lui Fortes că
prieteniei îi place să se deghizeze în rudenie, Pitt Rivers s-a referit la similaritatea morală dintre diferite relaţii de încredere şi cooperare îndelungată. Instituţia culturală a rudeniei rituale oferă un mod normativ şi simbolic de transformare a parteneriatelor sociale construite în contractul cutumiar de şi dintre neamuri. O confirmare în plus a acestui tipar este faptul că, odată ce devin rude, cei care rămân prieteni trebuie să-şi gestioneze relaţia exact ca rudele reale. A fi neamuri bune, fictive sau reale, înseamnă a rămâne prieteni buni.
Dar, dintre toate mecanismele naturale şi culturale prin care intră în relaţii de rudenie, le perpetuează şi le întrerup, localnicii din Săteni insistă asupra primatului biologiei. Spun adesea că „sângele apă nu se face", laitmotiv esenţialist opus la interpretarea constructivistă şi contractualistă propusă de etnografie până acum. E adevărat că fraţii, părinţii, copiii şi alte rude consangvine mai distante se ceartă, refuză să se ajute sau chiar ajung să nu-şi mai vorbească deloc. Alteori, îşi renegă
