dispare atunci când aşteptările de echitate sunt încălcate.
Importanţa faptului de a fi rudă
Rezultatele etnografice sugerează că relaţia de rudenie poate fi interpretată, la Săteni, ca un proces perpetuu de „facere",
,,ţinere" sau abandonare a legăturii sociale. Reprezentările, normele şi practicile „neamurilor" sunt clădite pe încrederea pe termen lung în mutualitate şi pe istoricul interacţiunilor cooperative conforme cu o moralitate mutualistă. ,,Rudenia"
este ceva ce se aplică nu persoanelor, ci interacţiunilor dintre FACEREA Ş I DESFACEREA N EAM U R I LO R 203
persoane. Pentru a reveni la metafora dendrologică, arborele care simbolizează neamurile unei persoane nu este doar rezultatul reprezentărilor mentale individuale şi al acţiunilor personale. Fiecare ramură a lui, fiecare element de rudenie conectează şi apare în doi arbori. Ea reprezintă un contract moral, care îi uneşte pe parteneri şi se usucă oricând este ruptă
de unul sau de altul, dar supravieţuieşte atâta timp cât este hrănită cu sevă morală de ambele părţi.
Opusul semantic şi social al conceptului de „neamuri" se referă la „străini", cuvânt folosit pentru oamenii din alte sate, dar şi pentru cei din sat, care nu sunt rude cu vorbitorul. Definiţia este, desigur, poziţională. Există tot atâtea seturi de
„neamurile mele" câţi locuitori există, din moment ce fiecare individ îşi are propriul arbore, alocat familial la naştere şi dezvoltat în decursul vieţii. În mod corespunzător, există tot atât de multe seturi de „străini", raportat la actori care şi-i reprezintă mental. Străinii pot deveni neamuri prin căsătorie sau rude spirituale, la fel cum rudele pot deveni străini prin evitare sau amnezie. Distincţia neamuri-străini este însă esen
ţială, fiindcă denotă o diferenţă morală.
Trebuie să te porţi altfel cu rudele decât cu străinii. Neamurile vor fi tratate cu diferite forme de amabilitate cutumiară, gesturi cooperative şi încredere de durată, în timp ce străinii sunt abordaţi cu suspiciune, precauţie şi, generic, neîncredere.
Obligaţiile morale faţă de rude decurg cultural din multele roluri din instituţia socială a „neamurilor" şi variază ca intensitate şi conţinut în funcţie de gradul de înrudire. Experienţele personale de trădare sau conflictele structurale arată cum încrederea axiomatică se poate adesea prăbuşi. În aceste cazuri, însă, nu dispare încrederea în rude ca principiu general. Se erodează
sau se evaporă încrederea în acea rudă anume. Un văr profitor nu va distruge instituţia vărului (copil al unuia dintre fraţii sau surorile unuia dintre părinţi), ci numai legătura lui personală cu victima, iar cei doi vor continua să susţină normele 204 NEÎNCREDEREA
de asistenţă reciprocă între rude, incluzând şi verii. Deşi conexiunea genealogică formală va persista, cel puţin atâta timp cât una dintre părţi îşi va păstra reprezentarea mentală a unei legături de sânge între predecesori, vărul care nu se comportă
ca un văr va deveni un străin, în termeni morali.
Fiindcă la Săteni nu există arbori de familie solitari, ramurile care-i interconectează vor fi hrănite şi vor hrăni, la rândul lor, prin aşteptările de încredere şi reciprocitate. Oricine poate deveni ruda cuiva, sau poate înceta de a mai fi aşa ceva, însă
nu toată lumea este neam cu tine. În afara celor cu care „te ţii" în rudenie, există neîncrederea perpetuă şi potenţialul de conflict caracteristice străinilor-persoane neînrudite la modul generic sau neamuri renegate. Moralitatea relaţiilor de rudenie urmează principii universale de echitate şi mutualism, dar se aplică în mod particular la interacţiunile sociale concrete.
Dacă fiecare arbore de rudenie personal include un set de obligaţii morale faţă de arborii înrudiţi, iar aceşti arbori se disting tranşant de străini, ce fel de ordine socială poate exista, fără necesitatea unui comportament moral faţă de toată lumea?
Cum se poate reproduce o societate ca Săteniul, în ansamblu, dacă membrii ei au numai relaţii morale doar particular cu rudele şi prietenii, şi indiferente sau chiar antagoniste cu mulţi alţii, poate chiar cu tot restul lumii?
Un mod de a răspunde la această întrebare este să studiem domeniul transcendent al moralităţii Săteniului. Imaginea arborilor individuali şi a ramurilor dintre ei ar fi incompletă
dacă i-ar descrie numai pe cei vii, căci coroanele şi trunchiurile copacilor se trag din rădăcini moarte doar din punct de vedere fiziologic. Pădurea include un univers de persoane care trăiesc în mintea şi acţiunile celor de azi ca urmare a comportamentelor din trecut, păstrate şi transmise în reprezentări mentale şi simboluri publice. Aceşti arbori doborâţi spun o poveste despre cei care păstrează pădurea în viaţă, şi deasupra pământului, şi sub el. La fel ca viii, morţii persistă
FACEREA ŞI DES FACEREA NEAMURI LOR 205
prin încredere mutuală, în ciuda conflictului cu ceilalţi sau a vulnerabilităţii personale. Modul cum trăiesc localnicii din Săteni determină şi modul în care ei mor şi ceea ce se întâmplă cu obligaţiile morale după extincţia biologică a partenerilor sociali.
Capitolul 4
Moartea şi regenerarea încrederii
„Moartea unui om creează o certitudine totală
în jurul lui. Desigur, secretele lui pot muri odată
cu el. Şi, desigur, peste o sută de ani, cineva care se uită prin nişte hârtii ar putea descoperi un lucru care aruncă o lumină total diferită asupra vieţii lui, pe care nimeni dintre cei care au participat la înmormântare nu îl ştia. Moartea schimbă totul în sens calitativ, dar nu şi cantitativ. Nu poţi şti mai multe despre un om fiindcă a murit. Dar ceea ce ştii deja se întăreşte şi se defineşte. Nu putem spera ca ambiguităţile să fie clarificate, nu putem spera că lucrurile se vor schimba, nu ne putem dori mai mult.
Acum, noi suntem protagoniştii şi trebuie să
