însăşi identitatea genealogică creată de reproducerea fiziologică. Localnicii din Săteni văd însă „chemarea sângelui" ca fiind distinctă, imuabilă şi mai puternică decât legăturile prin FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 195
alianţă sau spirituale. Totuşi, voi argumenta că e vorba de o metaforă care îşi găseşte acoperirea doar atunci când este dublată de un angajament moral, fiindcă şi localnicii ştiu cum şi de ce până şi apa se poate transforma în sânge la un moment dat, iar sângele să fie doar o apă chioară din punctul de vedere al binelui şi răului.
U n substitut bun pentru sânge
O imagine care ilustrează interpretarea mea etnografică a rudeniei în Săteni ca sistem al alegerii partenerilor este cea care sădeşte în fiecare om un arbore al rudeniei. Acesta începe ca puiet, în interiorul familiei, odată cu naşterea. Apoi ramurile se extind consangvin pornind de la descendenţa comună, pentru ca lor să li se adauge ulterior noi ramuri bazate pe alianţă
şi legături spirituale. Creşterea este perpetuă, de-a lungul vieţii individuale, şi influenţează dezvoltarea descendenţilor şi arborii proprii ai acestora. De-a lungul vieţii, fiecare va tăia crengile nedorite şi va altoi altele, folositoare.
Pentru a-l parafraza pe Marx ([1 852] 1 926), oamenii făuresc rudenia în Săteni, dar nu o fac după bunul-plac, ci condiţionaţi de circumstanţe istorice. Acum zeci de ani, arborii metaforici ai Săteniului erau adânc înrădăcinaţi în terenul arabil al liniilor genealogice, aşa cum s-a văzut în istoria de familie a Elisavetei. Astăzi, se extind mai mult în diferite ramificaţii financiare şi nefinanciare, într-o reţea de indivizi înrudiţi moral tot mai extinsă, dar şi cultivată intenţional, aşa cum s-a văzut la nunta Adinei. Mai mult, istoria fiecărui arbore individual e impregnată de aleatoriul şi contextul produse de traiul în comun, într-o pădure formată din ceilalţi arbori, fie că sunt pâlcuri cooperative, fie nu. Continuând metafora dendrologică, fiecare arbore are o structură genetică, care nu poate fi alterată de grădinar. Această calitate 196 NEÎNCREDEREA
imanentă vine, în cazul legăturilor de rudenie din Săteni, din faptele reproducerii naturale.
Un individ nu poate apărea de niciunde. Trebuie să fie conceput de alţii - de părinţii săi. De la această legătură primordială, sistemul de descendenţă şi căsătorii al Săteniului ajunge să includă o serie întreagă de colaterali materni şi paterni, împreună cu consangvinii soţilor. Normele ideale de rudenie oferă un cod generativ de creare a genealogiilor, structura recunoscută social a arborelui de rudenie, ierarhia şi echilibrul ramurilor sale. Materialul brut al relaţiilor naturale de rudenie este construit cu mult înainte ca actorii să îşi facă propriile decizii sociale de a grefa ramuri suplimentare sau a le curăţa pe cele nedorite.
Localnicii din Săteni fac inferenţe pornind de la procrearea biologică, care oferă date despre individ şi relaţiile sociale. Primele idei descriu potenţialul biologic al copilului. Acesta va avea o asemănare fizică cu părinţii biologici, lucru pe care sătenii se grăbesc să-l explice fie pornind de la informaţii de bază despre genetică, învăţate la şcoală, dacă sunt mai educaţi, fie de la reprezentări populare ale transmiterii esenţei biologice (Medin şi Atran, 1999). Ideile locale referitoare la ereditate gravitează în jurul unor explicaţii vagi legate de transmiterea prin „sânge". Trăsăturile esenţiale sunt „aruncate" în individul particular, sărind eventual peste o generaţie sau două, dar pot fi detectate într-o configuraţie genealogică detaliată. Oamenii acceptă ideea de similaritate naturală, nu numai referitor la aspectul fizic, ci şi la caracter. Tendinţa spre lene sau violenţă
poate fi preluată de la părinţi, împreună cu culoarea părului sau un anumit fel de a păşi. Ciobanii, mai ales, se referă cu aceiaşi termeni şi explicaţii la trăsăturile psihologice sau de comportament observate la oameni, cât şi la oi sau câini. La orice fiinţă, corpurile şi minţile descendenţilor se aseamănă cu ale antecesorilor, în diferite combinaţii, în funcţie de pedigree.
FACEREA ŞI DESFACEREA NEAMURILOR 197
Copacii apar de obicei din sâmburele (sau rădăcinile) copacilor-părinţi, cu o excepţie: cei rezultaţi în urma pomiculturii.
Pomicultorii pot altoi puietul pe rădăcina altui copac, care va hrăni un organism apropiat ca soi, dar străin ontologic. Oamenii, în Săteni şi aiurea, cunosc practica asemănătoare a aloparentalităţii. Unii copii nu sunt urmaşii biologici ai părinţilor, dar cresc în cercul de rudenie al acestora. Altoiul de succes se hrăneşte din seva moralităţii mutualiste.
În primul rând, filiaţia poate fi creată dintr-o relaţie de rudenie apropiată, dar indirectă. Mihaela îşi amintea că mama ei avea un frate vitreg cu 20 de ani mai tânăr, care, după ce rămăsese orfan, fusese primit în casa lor. Sora şi cumnatul acestuia îşi asumaseră rolul de părinţi, integrându-l pe tânăr în gospodărie şi crescându-l exact la fel cu copiii lor biologici de vârstă apropiată. Părinţii adoptivi i-au oferit chiar dota necesară pentru căsătorie. În continuarea unei poveşti anterioare, nepoata Tamarei şi a lui Ioan, Dorina, a venit să trăiască împreună cu ei şi să-i ajute, în anii de apus ai vieţii, după plecarea lui Mihai şi a lui Gabi. Dorina şi-a înlocuit unchiul în rolul omologat cultural de îngrijitor al părinţilor, care revine celui mai tânăr copil. În consecinţă, a primit şi dreptul de a moşteni gospodăria bătrânilor, acum decedaţi, transfer considerat justificat de toată lumea, inclusiv de Mihai. Acesta ar fi putut invoca litera legii, mai avantajoasă pentru el, dar a considerat că nepoata lui merita din plin moştenirea, fiindcă avusese grijă de părinţii lui în ultima parte a vieţii acestora.
În cazul părinţilor vitregi, legăturile artificiale le imită, dar nu sunt la fel ca cele naturale, lucru marcat prin limbaj, în dihotomia „mamă vitregă-mamă bună". Localnicii precizează
că un „frate bun/drept" împarte ambii părinţi biologici cu subiectul respectiv, spre deosebire de un „frate după mamă/
tată", cu care are în comun un singur părinte natural, sau o
„soră vitregă", cu care nu are nici unul. Şi totuşi aceste tipuri de înrudire cu conexiune biologică parţială sau absentă se 198 NEÎN CREDEREA
supun aceluiaşi cod de comportament moral, extins dincolo de reproducerea naturală, cât timp se dezvoltă în mediul cald al familiei şi gospodăriei, aşa cum observa şi Carsten, în 1997, în cazul ţăranilor malaiezieni. Ba chiar oamenii sunt mai dornici să-i laude pe părinţii vitregi care s-au comportat la fel de bine, sau chiar mai bine, decât cei naturali, semn clar al generozităţii - a cărei răsplătire de către copiii vitregi recunoscători este şi ea monitorizată.
Totuşi, biologia rămâne etalonul, modelul focal şi exemplar, rădăcina intuitivă şi agreată cultural a moralităţii familiale. Localnicii se aşteaptă ca, în principiu, legăturile naturale să funcţioneze mai bine decât cele pur sociale. Mama vitregă
plină de răceală este un personaj care apare frecvent în relatările negative şi folclorul Săteniului, mai ales atunci când e părtinitoare din cauza faptului că are propriii copii naturali, care se află într-o rivalitate previzibilă cu cei vitregi. Din nou însă, exemplele contrare sunt recunoscute şi apreciate. Biologia prevalează în aşteptările şi experienţele locale doar dacă
alte condiţii sunt perfect identice. Cum însă asta nu se întâmplă totdeauna, variabila determinantă devine raportarea comportamentului real la normele ideale.
Pe baza teoriilor populare şi a unor indicii contextuale, oamenii ştiu sau bănuiesc că unii copii au fost concepuţi de un tată diferit de soţul mamei. Totuşi, şi atunci când acest fapt este ignorat sau acceptat tacit, relaţia tată-copil se concretizează prin creşterea oferită şi recunoaşterea reciprocă.1 Dacă
localnicii presupuneau, pe baza trăsăturilor fizice şi temperamentale ale lui Costel, că acesta fusese conceput de mama lui cu unul dintre amanţi, se refereau totdeauna la soţul încornorat ca tatăl lui Costel. Acesta avusese grijă de băiat ca şi cum ar fi fost propriul copil biologic, îl crescuse până la vârsta 1 . Localnicii cred despre copii că se vor simţi mai apropiaţi de cei care îi cresc decât de părinţii biologici.
