Ţinându-mă după săteni, le-am putut retrasa în numai câteva ore variatele reţele sociale din viaţa de zi cu zi. Pentru Mihai şi alţi localnici pe care-i cunoşteam bine, acestea se ridicau la în jur de o duzină de familii de rude apropiate şi prieteni şi cam de două ori mai multe neamuri mai îndepărtate şi cunoştinţe cu care se află în raporturi bune. Pomenile, libaţiile şi formulele rituale circulă în toate sensurile, pe traseele bătătorite ale relaţiilor reciproce dintre familii. Schimburile reproduc pomenile oferite în timpul înmormântărilor, dar, fiindcă
fiecare îşi are la astfel de sărbători propriii morţi, toată lumea sfârşeşte prin a da şi primi cam aceleaşi lucruri. Ba chiar e foarte atentă să întoarcă gestul fiecăruia, pentru a nu rămâne datoare, asemeni cerşetorilor demni de milă care se strâng cu astfel de prilejuri la morminte. Unii îi trag aproape cu forţa, în glumă, pe cei care le-au oferit trataţii, pentru a-i servi la rândul lor.
232 NEÎNCREDEREA
La fel ca pomenile de la înmormântări, e vorba de daruri oferite necondiţionat, fără obligaţii, dar cu aşteptări de reciprocitate (Mauss, 1925). Donaţiile preferenţiale pentru cei apropiaţi reproduc interacţiunile sociale, dar nu reprezintă
schimburi propriu-zise. Valoarea materială contează prea puţin, nimeni nu se poate îmbogăţi din pomeni, iar toată
lumea dă şi primeşte. Însă fiecare oferă ştiind că, implicit, va primi, iar fiecare primeşte ştiind că, la fel de implicit, va oferi. Reciprocitatea ritualizată comunică public şi confirmă
moralitatea anumitor relaţii sociale. Rememorarea celor dispăruţi se împleteşte cu recunoaşterea şi generozitatea mutuală dintre cei vii.
Harta cimitirului ilustrează elementele constitutive ale organizării sociale a Săteniului, reproducând într-o machetă
simbolică ecologia socială şi materială a satului. Unităţile de bază sunt familiile, cu spaţiile lor materiale şi simbolice comune şi conectate cu propria reţea socială din jur. Unele dintre ele interacţionează preferenţial cu altele pe baza legăturilor de rudenie sau prietenie, demonstrându-şi generozitatea cutumiară asupra partenerilor sociali. Însă nu toată lumea este legată prin prosocialitate reciprocă, iar cimitirele din Săteni găzduiesc şi un alt proces de interacţiune socială.
Într-un sens, mormintele creează graniţe sociale. Elena, cu care ne-am mai întâlnit în povestea despre soţul abuziv decedat, se căsătorise şi divorţase de două ori, după care coabitase cu un al treilea bărbat, însă nu murise decât o dată. În momentele finale, îşi exprimase dorinţa de a fi înmormântată
alături de cel de-al doilea soţ, cel abuziv, Dumitru. Deşi cei doi se despărţiseră cu multă vreme în urmă, fiicele şi celelalte rude au abordat familia lui Dumitru, invocând norma unirii conjugale şi după moarte. Cumnata Elenei, aceeaşi care o criticase la înmormântarea lui Dumitru pentru lipsa de sentimente, a refuzat, cu pretextul tranşant că mormântul familiei MOARTEA ŞI REGENERAREA ÎNCREDERII 233
este deja plin.1 Rudele Elenei au trebuit s-o înmormânteze alături de părinţii ei.
Universul deschis, multiplu al relaţiilor de rudenie descris în capitolul precedent, se îngustează spectaculos la înmormântare. Un om poate fi pus într-un singur mormânt şi va fi identificat pentru totdeauna cu un anumit cerc social, şi nu cu altele. Nunţile şi botezurile creează începuturi, înmormântările, sfârşituri. Dacă e vorba de căsătorii durabile, ritualurile morţii înscriu în perpetuitate contractul moral dintre soţi, care se află acum pentru totdeauna împreună.
Singularitatea morţii este amprenta finală pusă pe relaţia până atunci flexibilă a căsătoriei. Uneori, identitatea de după
moarte confirmă angajamentul moral al soţilor. Alteori, ea îl dizolvă.
Alegerea mormântului este punctul de final al flexibilităţii relaţiilor de rudenie şi al elasticităţii principiilor genealogice ale înrudirii în Săteni. În pământul ce primeşte osemintele morţilor, rudenia este făcută sau desfăcută pentru perpetuitate. Între gardurile mormintelor, familiile îşi pun în scenă
reproducerea simbolică, dar şi evoluţia relaţiilor de rudenie prin cooperare şi conflict. Soarta pe care a avut-o trupul Elenei este relevantă în sensul alternativelor de structurare a legăturilor de rudenie. Dacă ar fi fost înmormântată cu soţul ei, prezenţa ei fizică, numele şi identitatea ar fi fost asociate cu legăturile prin alianţă create prin căsătoria cu acesta, familia lui şi descendenţii din viitor. Dar, aşa cum s-au desfăşurat lucrurile, toate elementele de identificare socială o conectează pe Elena în eternitate cu părinţii ei şi părinţii acestora, cu fraţii şi surorile decedate. În termeni antropologici, neamurile cu care a fost îngropată au fost rudele consangvine, şi nu cele prin alianţă.
I. Era adevărat că mulţi oameni erau îngropaţi acolo, dar, fiindcă
toate mormintele sunt folosite timp de zeci sau sute de ani, irelevant.
234 NEÎNCREDEREA
Mormintele separate confirmă efectele conflictelor ce au dus la ruptura cuplului decedat, dar şi întreruperea relaţiilor de rudenie ale celor vii aparţinând familiilor extinse de origine. Copiii Elenei au, în ziua de azi, legături apropiate cu rudele din partea maternă, dar nu şi cu cele din partea tatălui.
La treizeci de ani după, familiile nu au nici un fel de dorinţă
sau dispoziţie de a-şi etala calitatea de rude. Deciziile luate în trecut şi prezent schimbă desfăşurarea viitoarelor înmormântări. Atunci când se gândesc la locul de după moarte, copiii Elenei îşi pot alege fie mormântul uneia dintre familiile de origine, fie pe celălalt, dar nu pe amândouă - lucru care e posibil doar în cazul celor cu părinţi înmormântaţi împreună.
Desigur, şi-ar putea alege şi un altul, nou, iar mulţi localnici aflaţi în aceeaşi dilemă fac asta ca şi cum ar fonda, simbolic, o nouă gospodărie. Orice alegere este, în orice caz, semnificativă din punctul de vedere al îndatoririlor de după moarte.
Cine va avea grijă de mormântul cărui părinte după separare? Oare copiii se vor ocupa de un părinte, în timp ce de celălalt vor avea grijă rudele consangvine ale acestuia, cum s-a întâmplat în acest caz? Copiii Elenei nu sunt nici aşteptaţi la mormântul tatălui pentru a-l îngriji, dar nici bine-veniţi în el după moarte, fiindcă bărbatul rămăsese în grija neamurilor lui de sânge şi ale descendenţilor lor, în viaţă şi după. Deznodământul a survenit în urma unui şir de evenimente care s-ar fi putut sfârşi în mod diferit, dacă actorii implicaţi ar fi făcut alte alegeri sau ar fi avut personalităţi şi un istoric diferit - sau în cazul în care căsătoria ar fi fost decisă de interese funciare în jurul pământului moştenit în anii '30.
În cele din urmă, legăturile de rudenie reale, importante ale Elenei au supravieţuit faţă de cei care au înmormântat-o şi apoi comemorat-o şi s-au înrădăcinat în „neamurile" care au primit-o în perpetuitate. În cazul dat, relaţiile consangvine au prevalat asupra celor de căsătorie. Însă configuraţia mormintelor poate indica şi o negare selectivă a legăturilor de MOARTEA Ş I REG ENERAREA ÎNCREDERII 235
