Chiar şi Gudrun era o entitate separată, distinctă, unitară, neavând nimic de-a face cu acest sine, cu Ursula, aflată în noun lume a realităţii ei. Acea lume veche a umbrelor, apăsarea tre«l cutuluf, toate astea trebuiau să

dispară! Se ridică liberă pe aripile noii ei condiţii.

Gudrun şi cu Gerald nu intraseră înăuntru. Urcaseră pânâ sus, în vale, în faţa casei, nu aşa cum făcuseră Ursula şi Birkin, care merseseră până la deluşorul din dreapta. Gudrun era mâna* tă de o dorinţă ciudată. Voia să

se avânte în zăpadă tot mai mult până ajunse la capătul văii pline de zăpadă. Apoi dori să urce, peretele alb de netrecut şi să escaladeze până

125 Fiul unui imigrant polonez, ofiţer în Armata britanică, de care Ursula se îndrăgosteşte în romanul Curcubeul. Se logodesc, dar spre finalul romanului Ursula rupe relaţia, iar Skrebenski se căsătoreşte cu fiica colonelului său. 315Şl Oraş în Derbyshire, pe atunci cunoscut pentru minele de cărbune şi tricotajele sale.

dincolo, înspre piscurile care se înălţau ca nişte petale ascuţite, în inima acestui miez îngheţat şi misterios al lumii.

Simţea că acolo, dincolo de zidul ciudat şi orb, teribil,! de zăpadă şi stâncă, acolo, în miezul lumii mistice, printre ultimele piscuri, în centrul răsucit înspre interior al tuturor lucrurilor, se afla împlinirea ei. Ce bine dac-ar putea ajunge acolo, singură, şi să păşească în interiorul miezului de zăpadă veşnică şi al piscurilor' semeţe, nemuritoare de zăpadă şi stâncă!

Ar deveni una cu toate astea, ar fi ea însăşi tăcerea eternă, infinită, centrul!

îngheţat, adormit şi atemporal al marelui Tot.

Se întoarseră înapoi acasă, spre R eunionsaal. Era curioasă să vadă ce se întâmplă. Bărbaţii de acolo o incitau, îi stârneau curiozitatea. Pentru ea era un nou gust al vieţii, iar ei stăteau cucernici în faţa ei şi, totuşi, aşa de plini de viaţă.

Petrecerea era zgomotoasă. Dansau cu toţii Schuhplatteln, un dans tirolez în care băteai din palme şi aruncai partenera în aer în momentul

culminant. Nemţii erau cu toţii pricepuţi — erau în mare parte din Miinchen. Şi Gerald era în formă. Intr-un colţ 494- D.H. LawTdrU

zdrăngăneau trei ţitere. Era o scenă plină de mare animaţie şi

învălmăşeală. Profesorul o iniţia pe Ursula în ale dansului, bătând din picioare, din palme şi aruncând-o în sus cu o forţă şi un elan uimitor. Când se apropie punctul culminant, chiar şi Birkin se comportă curajos cu una dintre fiicele profesorului, tânără şi voinică, şi ea fu extrem de fericită. Toţi dansau şi în jur era o agitaţie zgomotoasă de neîntâlnit.

Gudrun privea încântată. Podeaua solidă din lemn răsuna de izbituri de călcâie, aerul tremura de bătăi de palme şi de muzica ţiterelor, iar în jurul lămpilor atârnate de tavan plutea un praf auriu.

Deodată dansul luă sfârşit. Loerke şi studenţii se repeziră până afară să

aducă băuturile. Se auzi un amestec agitat de voci, un clinchet al capacelor de halbe şi oameni care strigau: „Prosit! Prosit” 126 . Loerke era prezent pretutindeni, ca un spiriduş, sugerând femeilor diverse băuturi, făcând câte o glumă îndoielnică, uşor riscantă cu bărbaţii, încurcând şi înşelând chelnerul.

Voia foarte mult să danseze cu Gudrun. Din prima clipă în care o văzuse, îşi dorise să facă cunoştinţă cu ea. Instinctiv şi ea simţi asta şi-l aştepta să

vină spre ea. Dar un fel de supărare îl ţinu departe de ea, aşa că ea-şi închipui că nu o place.

— Vreţi să dansaţi Schuhplatteln, gnădige Frâul i se adresă tânărul blond, masiv, care-1 însoţea pe Loerke.

Era prea molatic, prea umil pentru gustul lui Gudrun. Dar ea voia să

danseze şi tânărul blond, pe care-1 chema Leitner, era destul de chipeş prin 126In sănătatea ta (latină, folosit uzual în germană).

felul lui de a fi, stingherit şi uşor nedemn, o umilinţă ce ascundea o oarecare frică. II acceptă drept, partener.

Ţiterele răsunară din nou, iar dansul începu. Gerald se afla în fruntea lor, râzând, împreună cu una dintre fiicele profesorului. Ursula dansa cu unul dintre studenţi, Birkin cu cealaltă fiică a profesorului, profesorul cu Frau Kramer, iar restul bărbaţilor dansau împreună, cu la fel de mult zel ca şi când ar fi avut femei drept partenere.

Pentru că Gudrun dansase cu tânărul bine făcut, molatic, Loerke părea mai supărat şi exasperat decât fusese vreodată şi bc făcea că nu bagă de seamă prezenţa ei în încăpere. Asta o iriiâ pe Gudrun, dar se resemnă

dansând cu profesorul, care era puternic precum un taur matur şi viguros şi la fel de energic şt sălbatic. Nu-1 putea suporta şi-l privea cu un ochi critic; totuşi îi făcea plăcere să se avânte la dans şi să fie aruncată în aer în clipele lui de entuziasm aspru şi viguros. Şi profesorului îi făcţ a plăcere şi o privea cu ochi ciudaţi, mari şi albaştri, plini de scântei electrice. II ura pentru impulsurile sale animalice, viguroase, pe jumătate paterne, pe care i le trimitea prin priviri, dar îi admira puterea.

Atmosfera din cameră era încărcată de veselie şi de senzaţii puternice, animalice. Deşi voia să îi vorbească, Loerke stătea departe de Gudrun, de parcă ar fi fost împiedicat de un gard de spini, şi simţea o ură puternică şi nemiloasă faţă de amorezul) acesta tinerel, Leitner, care era total dependent de el din punct de vedere financiar. îşi bătea joc de tânăr, ridiculizându-1 muşcător, ceea ce-1 făcu pe Leitner să se înroşească şi să se simtă plin de dispreţ neputincios.

Gerald, care acum prinsese dansul perfect, dansa din nou cu fiica mai mică a profesorului, care era cuprinsă de un entuziasm feciorelnic pentru că îl considera pe Gerald atât de chipeş şi superb. Iar Gerald o ţinea în puterea lui ca şi cum ea ar fi fost o pasăre ce palpită, o creatură dând din aripi, îmbujorată şi ameţită. Iar asta îl făcea să zâmbească în timp ce ea trepida^ convulsiv în mâinile lui, mai ales în momentul în care trebuia să

o arunce în aer. La sfârşit fata fu atât de copleşită de dragostea ei umilă

pentru el încât abia mai putea lega două cuvinte.

Birkin dansa cu Ursula. în ochi îi jucau nişte flăcări mici şi ciudate şi părea să se fi transformat într-o prezenţă răutăcioasă, jucăuşă,

batjocoritoare, plină de aluzii şi de-a dreptul imposibilă. Ursula se temea de el, dar era şi fascinată. în faţa ochilor ei vedea clar, ca într-un vis, ironia răutăcioasă şi destrăbălarea din

ochii lui în timp ce se îndrepta către ea cu mişcări fine, animalice şi indiferente. Mâinile lui bizare, care se apropiau repede şi viclean, inevitabil, către locul vital de sub sânii ei şi o ridicau cu o mişcare batjocoritoare şi plină de subînţeles, o purtau prin aer ca şi când el ar fi fost lipsit de putere, şi făcea asta prin intermediul magiei negre, fapt care o

făcu să leşine de frică. Pentru o clipă se revoltă, era oribil. Avea să rupă

vraja. Dar înainte ca hotărârea ei să prindă formă, cedă din nou, lăsându-se prizoniera fricii care o stăpânea. El ştia tot timpul ce făcea, iar ea vedea asta în ochii lui concentraţi şi zâmbitori. Era responsabilitatea lui, n-avea de ce să se amestece.

Când rămaseră singuri pe întuneric, ea simţi virilitatea lui împresurând-o.

Era tulburată şi dezgustată. De ce trebuia să facă el asta?

— Ce s-a întâmplat? întrebă îngrozită.

Dar chipul lui străluci când o privi, inconştient, îngrozitor. Şi totuşi era fascinată. Pornirea ei fu să-l respingă brusc, să se desprindă de această vrajă

plină de brutalitate ironică. Dar era prea fascinată — voia să se supună, voia să ştie. Oare ce îi va face?

Era atât de atrăgător, dar în acelaşi timp respingător. Privirea diabolică, plină de înţeles care îi luci pe chip şi care provenea din ochii săi îngustaţi, o făcu să-şi dorească să se ascundă de el şi să-l urmărească de undeva, fără să

fie văzută.

— De ce te comporţi aşa? insistă ea poruncitor, înfruntân- du-1 cu o forţă

şi o animozitate neaşteptată.

Flăcările care îi pâlpâiau în privire se aprinseră mai tare când o privi în ochi. Apoi pleoapele îi căzură cu o mişcare uşoară, plină de un dispreţ

ironic. îşi ridică iar privirea cu acelaşi subînţeles lipsit de remuşcări. Iar ea cedă, şi el putea să facă ce voia. Virilitatea lui era atrăgătoare într-un mod respingător. Dar el ştia foarte bine ce face. Ea dorea să afle ce urmărea.

Puteau să facă ce doreau, de acest lucru îşi dădu seama când se duse la culcare. Cum ar putea fi exclus un lucru care îţi dădea satisfacţie? Ce era degradant? Cui îi păsa? Lucrurile degradante erau reale, făcând parte dintro altfel de realitate. Iar el era atât

de mândru şi nestăpânit. Nu eră oare îngrozitor ca un

bărbat cat § era. atât de sentimental şi de profund să

se comporte aşâ — Iji înfrână ea propriile gânduri şi