Bătu cu piciorul uşor în pământ. El îngenunche, fluieră şi-şi lipi urechea de zăpadă. în timp ce făcea asta ochii lui negri scânteiară,
— Ha! Ha! râse Gudrun de felul bizar în care el îşi bătea joc de extravaganţele ei verbale.
Mereu o tachina, ironizând felul ei de a fi. Dar cum el prins ironia sa era încă şi mai absurd decât era ea prin extravaganţele ei, nu puteai decât să râzi şi să te simţi bine.
Gudrun auzea vocile lor, a lui şi a ei, răsunând ca nişte clopoţei de argint în aerul îngheţat, nemişcat al înserării care se lăsa. Cât de perfect era totul, absolut desăvârşită era această izolare argintie şi acest schimb de replici! ■
Gudrun sorbi cafeaua fierbinte a cărei aromă îi învăluia ca nişte albine care zumzăie în jurul florilor, acolo în aerul rece sorbea
159Biscuiţi (germ.).
160 « Bucurie mare (fir.).
mici înghiţituri din Heidelbeenuasser 161 şi mânca biscuiţii reci, dulci şi cremoşi. Cât de bune erau toate! Ce gust desăvârşit, ce miros plăcut, ce bine suna totul aici, în această întindere nemişcată de zăpadă şi amurg care se lăsa peste toate. —- Pleci mâine? se auzi el în cele din urmă.
— Da.
Urmă o pauză, când înserarea părea că se ridică cu o paloare tăcută şi atotcuprinzătoare sus de tot, spre infinitul care era atât de aproape.
— Wohiril
Aceasta era întrebarea vuohinl încotro? Wohinl Ce cuvânt minunat! Nu voia să răspundă niciodată. Lasă-1 să răsune veşnic. — Nu ştiu, zise ea, zâmbindu-i.
El îi surprinse zâmbetul.
— Nimeni nu ştie niciodată, spuse Loerke.
— Nimeni nu ştie niciodată, repetă, ea.
Urmă o tăcere, timp în care el mânca biscuiţii cu mişcări rapide, ca un iepure care devorează frunzele.
— Dar, râse el, spre ce destinaţie îţi cumperi biletul?
— O, Doamne! strigă ea. Trebuie să-ţi iei şi bilet.
Acest fapt o posomori. Se văzu la ghişeul gării. Apoi o cuprinse un gând care o uşură. Respiră în voie. — Dar nu e
nevoie să pleci, exclamă ea.
— Cu siguranţă că nu, spuse el.
—Vreau să spun că nu trebuie să mergi acolo unde scrie pe bilet. 172
D.H. Lawrence
Asta îl şocă. Ai putea lua bilet şi să nu călătoreşti spre locul unde arată
destinaţia. Cineva ar putea întrerupe călătoria şi ar putea evita destinaţia, locul ştiut. Asta era o idee!
—Atunci ia un bilet spre Londra, zise el. Asta nu înseamnă că ai să ajungi acolo.
— Da, răspunse Gudrun.
Loerke turnă puţină cafea într-o cană de metal.
— Nu vrei să-mi spui unde vrei să mergi? o întrebă.
—Sincer şi deschis, nu ştiu. Depinde dinspre ce parte bate vântul.
El o privi straniu, apoi îşi încreţi buzele precum Zefir 162 suflând pe deasupra zăpezii.
— Bate dinspre Germania, spuse el.
— Cred că da, râse Gudrun.
161Coniac din afine (germ.).
162 în mitologia greacă, era zeul vântului de vest. 352
Iată ce înseamnă sportul, fără îndoială (fr.).
Deodată, deveniră conştienţi de prezenţa unei siluete jalbe, neclare. Era Gerald.
Inima lui Gudrun tresări brusc de groaza^ de o teamă adâncă. Se ridică în picioare.
—~ Mi-au spus unde eşti, se auzi vocea lui Gerald* ca o sentinţă în aerul albicios al amurgului.
-^r- M arm2?4! Apari ca o fantomă, exclamă Loerke*
