celeilalte, echilibrându-se una pe alta ca doi poli ai unei singure forţe, ca doi îngeri sau ca doi demoni.
L îşi dorea atât de mult să fie liber, să nu fie constrâns de nici o nevoie de unire sau torturat de o dorinţă nesatisfăcută. Dorinţa |i aspiraţia ar trebui să-şi găsească scopul fără toată această tortură, din moment ce acum, într-o lume cu apă din belşug, setea nu se ia în calcul căci e potolită aproape inconştient. Iar el îa dorea să fie cu Ursula, tot atât de liber pe cât era cu el însuşi, independent, distinct şi rece, totuşi în echilibru şi polarizat de ea.
Felul în care iubirea încearcă să fuzioneze, să se amestece şi să înlănţuie doi oameni devenise îngrozitor de dezgustător pentru el.
I se părea că femeia era întotdeauna predispusă într-un mod îngrozitor să
te prindă în mreje, având un asemenea apetit pentru posesie, o lăcomie de a-şi da importanţă în iubire. îşi dorea în continuare să aibă, să posede, să
controleze, să fie dominatoare. Totul trebuie să se reducă la ea, la Femeie, Mama tuturor lucrurilor, din care purcede totul şi către care trebuie, să ie întoarcă totul în cele din urmă.
Era plin de o furie aproape nebună din cauza acestei seninătăţi cu care Magna Maţer pretindea că totul îi aparţine pentru că ea îi dăduse naştere.
Bărbatul era al ei pentru că-i dăduse viaţă. La fel ca Mater Dolorosa, îl născuse şi acum îi revendica din nou, ca şi Magna Matei36, trupul şi sufletul, sexul, înţelesul şi toate celelalte. Avea oroare de Magna Mater, căci era detestabilă.
Era foarte ţanţoşă când devenea din nou femeie, această Magna Mater. O
recunoscuse prea bine în persoana Hermionei. Hermione, cea modestă, umilă, în tot acest timp nu fusese altceva decât Mater Dolorosa, prin umilinţa ei, pretinzând cu o aroganţă îngrozitoare şi demonică şi cu o tiranie feminină
bunul ei, ,cerându-şi drepturile asupra bărbatului pe care îl purtase în pântece cu suferinţă. Prin această suferinţă şi umilinţă îşi înlănţuise fiul şi-l făcuse prizonierul ei pe veci.
Iar Ursula Ursula era la fel, sau poate opusul. Şi ea era teribila, aroganta regină a vieţii, de parcă ar fi fost matcă unul stup de ! mei îndrăgostite 51
albine de carc depindeau toate celelalte. El îfi vă;*u sclipirea aurie din ochi şi îi cunoştea pretenţia inimaginabilă si arogantă de întâietate, dar ea nu era conştientă de acest lucru, Era doar gata să-şi plece capul în pământ în faţa unui bărbat. Dar asta se întâmpla doar când era sigură de acel bărbat* când ştia ( A poate să-l adore aşa cum o femeie îşi adoră primul născut, cu veneraţia posesiunii perfecte.
Această posesie aflată la îndemâna femeii era intolerabila, întotdeauna un bărbat trebuie să fie considerat fragmentul lipsă al femeii, iar sexul era Cicatricea încă nevindecată a rupturii, Bărbatul' trebuie să fie parte integrantă â femeii, înainte de a avea un loc al său sau plenitudine.
Şi de ce? De ce să ne considerăm noi, bărbaţii şi feineile, drept fragmente rupte dintr-un întreg? Nu e adevărat. Nu suntem fragmente rupte dintr-un întreg. Mai degrabă suntem separaţi în fiinţe pure, separate de lucrurile care atf fost amestecate. Mai curând sexul e ceea ce rămâne în nofidin lucrurile amestecate şi nerezolvate. Iar pasiunea nu fade decit sâ Separe şi mai mult acest amestec, astfel încât ceea ce este bărbătesc revine bărbatului, iar c£ea ce este femeiesc riSine- femeii, până când cele două entităţi sunt distîricte şi unitare ca îngerii, iar amestecul sexelor e depăşit în cel mai înalt'sens, lăsând în urmă două fiinţe individualei reunite într-0 constelaţie, la fel ca două
stele.
In Vremuri de mult apuse, înainte să existe sexul, eram amestecaţi, fiecare dintre noi era un amestec. Procesul individualizării fiinţelor în totiiri unitare a avut câ fezultat mărea polarizare a sexelor. Femininul a trecut de-o parte, iar masculinul de alta. Dar separarea a fost imperfectă chiar şi atunci. Şi astfel i se desfăşoară ciclul evolutiv în lume. Acum va să vină o nouă epocă
în urma căreia fiecare dintre noi este o fiinţă, împlinită prin diferenţa una faţă de cealaltă. Bărbatul este bărbat pur, femeia, femeie pură, şi sunt perfect polarizaţi. Dar nu mai exisîă defel fuziunea aceea oribilă, abnegaţia de a iubi.
Nu mai există decât dualitatea pură a polarizării, fiecare fiinţă nemaiavând legătură cu cealaltă. In fiecare, individul e primordial, iar sexul e subordonat, dar perfect polarizat. Fiecare are o fiinţă individuală, separată, cu propriile sale legi. Bărbatul are libertatea sa pură, iar femeia pe a ei.
Fiecare dintre ei recunoaşte perfecţiunea circuitului sexual polarizat. Fiecare admite natura diferită a celuilalt.
I Astfel medita Birkin în timp ce era bolnav Câteodată îi plăcea să fie destul de bolnav ca să fie nevoit să stea în pat. Căci atunci se înzdrăvenea foarte rapid, iar lucrurile i se păreau clare |i sigure.
I In timp ce era ţintuit la pat, Gerald veni să-l vadă. Cei doi bărbaţi nutreau un sentiment profund, de stânjenire unul faţă de celălalt. Ochii lui Gerald erau ageri şi jucăuşi, întreaga sa conduită era tensionată şi nerăbdătoare-., Părea absorbit de cine ftie ce gânduri. După cum cerea eticheta, purta haine negre, se comporta formal, era chipeş şi comme il faut 47 . Părul îi era blond aproape de alb, cu fire subţiri ca nişte raze de lumină, trăsăturile feţei sale bronzate erau accentuate, iar trupul îi era plin de o energie tipică nordicilor.
47Cuviincios (fr.).
jt Gerald chiar îi purta o afecţiune adevărată lui Birkin, deşi nu prea credea în el. Birkin era prea nerealist; era deştept, ca- pricios, plăcut, dar nu suficient de practic. Gerald simţea că propria sa înţelegere era mult mai profundă şi mai sigură. Birkin era încântător, o persoană minunată, dar la urma urmelor nu puteai să-l iei în serios şi nu prea era de considerat un bărbat în rândul bărbaţilor.
| — Ce ţi s-a mai întâmplat de data asta? întrebă Gerald amabil, luându-1
pe bolnav de mână.
Gerald era cel care întotdeauna fusese protector, oferind adăpostul călduros al tăriei sale fizice.
I —, Cred că păcatele mele m-au ajuns, zise Birkin,, zâmbind
uşor ironic. p -—Păcatele tale? Da, probabil că asta e. Ar trebui să pă- cătuieşti mai puţin şi să ai mai multă grijă de sănătate. —
I Ai face bine să mă-nveţi. Ii aruncă lui Gerald o privire ironică.
i, — Cum îţi merge? întrebă Birkin. '
—^Mie? Gerald se uită la Birkin, văzu că e serios şi. o.Juminfl caldă îi învălui ochii. Nu cred căs-a schimbat ceva; nici nu văd cum ar putea. Nu-i nimic schimbat.
—Presupun că-ţi conduci afacerile la fel de profitabil1 CH întotdeauna şi ignori cerinţele spirituale.
£—Aşa e, zise Gerald. Cel puţin, în ceea ce priveşte afacerile, N-aş putea spune acelaşi lucru despre spirit, sunt convins'4*
• • Desigur.
—Eşti sigur că nu te aşteptai la asta din partea mea? râsd Gerald.
------Nu* Cum îţi «metg'.eelelalte
treburi în afară dei afaceri ? J •v'..
Celelalte treburi? Care? Nu-mi dau
seama; nu ştiu la ce te referi.
