ridică şi spuse:

— Totuşi, o să mai aşteptăm ceva timp.

Şi, fără să mai spună nimic, ieşi din casă.

•— Proasto! Proasto! strigă tatăl ei, cu o amărăciune teribilă. Ursula părăsi camera şi se duse sus, fredonând în sinea ei. Dar (ist extrem de agitată, ea după o luptă îngrozitoare. De la fereastra lamerei ei îl vedea pe Birkin înaintând pe şosea. Mergea cuprins de un val de furie atât de aprig, încât se minuna în sinea ei. Era ridicol, iltir se temea de el. Se simţea de parcă scăpase de un pericol.

■ Tatăl ei rămase locului, neputincios, umilit şi mânios. Părea

i n toţi diavolii puseseră stăpânire asupra lui, în urma uneia dintre aceste inexplicabile dispute cu Ursula. O ura ca şi cum singu- !B sa raţiune de a fi era să o urască până în străfundul sufletului, lot iadul se strânsese în inima sa. In astfel de împrejurări pleca dr acasă ca să scape de el însuşi. Ştia că

trebuie să dispere, să renunţe, să cedeze în faţa disperării şi în cele din urmă

să-şi revină, r Chipul Ursulei deveni dur, fiinţa ei le ţinuse piept lor, tuturor.

lUtrăgându-se în sine, deveni dură şi desăvârşită, ca un giuvaier. Ura strălucitoare şi invulnerabilă, cât se poate de liberă şi fericită, total eliberată

prin stăpânirea ei de sine. Tatăl ei trebuia să înveţe să treacă cu vederea indiferenţa ei satisfăcută, altfel ar fi înnebunit. Era atât de radioasă în tot ceea ce făcea şi în atitudi nea ei de ostilitate perfectă.

I Era în stare să continue aşa zile în şir, cu această stare nepre- Irtcută de o spontaneitate aparent pură, atât de indiferentă faţă de orice altceva în afară

de persoana ei, dar atât de categorică şi «tentă faţă de ceea ce o interesa. O!

Era un chin pentru un bărbat să se afle în preajma ei, iar tatăl ei blestema ziua în care devenise părinte. Dar trebuia să înveţe să nu o bage în seamă, să «î prefacă a nu şti nimic.

| Ursula era perfect de constantă în încăpăţânarea ei când se afla într-o astfel de stare: atât de strălucitoare, radioasă şi atrăgătoare prin această stare pură

de antagonism, atât de castă şi totuşi, privită cu neîncredere de toţi, nesimpatizată de nimeni. Vocea ei, ciudat de clară şi respingătoare, era cea care o trăda. Doar Gudrun o înţelegea. In aceste momente intimitatea dintre cele două surori era absolută, ca şi cum inteligenţa lor ar fi fost una singură.

Simţeau că între ele există o legătură puternică, o înţelegere calmă, care depăşea orice altceva. Şi pe tot parcursul acestor zile de detaşare oarbă, strălucitoare, şi de intimitate întfi cele două fiice ale sale, tatăl părea că

respiră aerul morţii, de parcă însăşi fiinţa lui ar fi fost distrusă. Era enervat la pflpB nu-şi găsea liniştea, iar fiicele sale păreau că-I distrug. Dar eit neputincios şi rămânea fără cuvinte în faţa lor. Era obligat st respire aerul propriei sale morţi. Le blestema în sinea lui şi nu-şi dorea decât să plece cât mai departe de el.

Ele continuară să radieze în uşoara lor atitudine feminină* d< superioritate, o încântare să te uiţi la ele. Făceau schimba Uf confidenţe, confesiunile lor erau sincere în cel mai înalt grad, tu cele din urmă

încredinţându-şi una alteia orice secret. Nt| ascundeau nimic, îşi spuneau totul, până când treceau graniţa răului. Se înarmau una pe alta cu cunoştinţe şi extrăgeau cel# mai tainice arome din mărul cunoaşterii. Era ciudat felul în cure cunoştinţele lor erau complementare, se completau reciproc, a Ursula îi privea pe bărbaţi ca pe fiii ei, îi compătimea pentru dorinţele lor şi le admira curajul, se minuna de ei, aşa; cum o mamă se minunează de copilul ei, cu o oarecare bucurie d# noutatea pe care o reprezintă. Dar pentru Gudrun, ei se aflau tu tabăra adversă. Se temea de ei şi-i dispreţuia, respectândi)-lt activitatea chiar prea mult.

— Bineînţeles, spunea ea degajată, există în Birkin p vitalitate remarcabilă.

Există un şuvoi de viaţă extraordinar de bogat în el, cu adevărat uimitor prin felul în care se dăruieşti unei activităţi. Dar sunt atât de multe lucruri în viaţă

pe care pur şi simplu nu le ştie. Fie că nu e conştient de existenţa lor deloe(

sau nu le ia în seamă, considerându-le neimportante, lucruri caro pentru alţii sunt vitale. Intr-un fel, nu e destul de inteligent, e prea interesat de detalii.

—Da, exclamă Ursula, prea seamănă cu un predicator. E un adevărat preot.

—Exact! Nu poate auzi ce au de spus ceilalţi —r3 pur tji simplu nu poate auzi. Propria sa voce e prea tare.

—Da. Te reduce la tăcere.

—Te acoperă cu vocea, repetă Gudrun. Şi asta prin simpla forţă a violenţei lui. Şi, desigur, este în zadar. Nimeni nu e

tionvins prin violenţă. Să discuţi cu el devine imposibil, şi să irflieşti cu el cred că ar fi mai mult decât imposibil.

K ■— Nu crezi că cineva poate trăi cu el? întrebă Ursula.

— Cred că ar fi prea extenuant, prea obositor. Persoana «c eea ar fi redusă

la tăcere de fiecare dată şi obligată să facă aşa «um dictează el, fără să aibă

de ales. Ar dori să te controleze în întregime. Nu poate îngădui să existe şi alte opinii în afară de ftle sale. Şi apoi, adevărata stângăcie a minţii sale constă în lipsa |jlmţului autocritic. Nu, cred că ar fi de-a dreptul intolerabil..

I — Da, consimţi Ursula, vag. Era de acord doar pe jumătate 1:11 Gudrun.

Nenorocirea este, spuse ea, că aproape orice bărbat ţl s-ar părea de nesuportat după două săptămâni.

■ — E de-a dreptul îngrozitor, spuse Gudrun. Dar Birkin e prea categoric.

N-ar putea suporta dacă te-aude spunând că sufletul tău e numai al tău. In ceea ce-I priveşte, asta-i perfect adevărat.

■- — Da, spuse Ursula. Trebuie să ai un suflet ca al lui.

I — Exact. Ce poate fi mai rău decât asta?

I Toate astea erau atât de adevărate încât Ursula se simţi plină de un dezgust oribil, până în străfundul sufletului ei. Continuă *ă trăiască cu acest dezacord puternic care îi străbătea întreaga fiinţă, într-o stare de nefericire searbădă, f Apoi avu loc o reacţie faţă de Gudrun. Aceasta dădea verdicte atât de stricte şi făcea lucrurile să pară atât de urâte şi definitive. De fapt, chiar dacă ar fi fost aşa cum spunea Gudrun când se referea la Birkin, şi alte lucruri erau la fel de adevărate. Dar Gudrun trăgea multe linii dedesubtul lui, de parcă ar fi fost un cont închis. Iată-I: evaluat, facturat, plătit şi încheiat. Dar asta era o minciună. Acest fel tranşant al lui Gudrun, această

expediere a oamenilor şi a lucrurilor într-o propoziţie era o minciună.

Ursula începu să se distanţeze de sora ei.

într-o zi, în timp ce mergeau pe uliţă, văzură un prigor stând pe crenguţa din vârf a unui arbust, cântând ascuţit. Surorile ! mei îndrăgostite 327

rămaseră să-l privească. Un zâmbet ironic

străluci pe chipul lui Gudrun. — Nu-i aşa

câ se simte important? zâmbi Gudrun.

—Crezi? exclamă Ursula cu' o mică grimasă ironică. Mu-i affl că e ca un mic Lloyd George*f7 al aerului?

» ™ Chiar aşă! Un mic Lloyd George al, acrului, chiau astn **, exclamă

Gudrun încântată.

Apoi zile în şir Ursul» percepu păsările insistente şi plictisitoai u ca pftjni|te politMeni seuhzi §i'îiidesaţii;.,careţ§i i:i<J[eiiyo®ile de pe podiuliiy nişte omuleţi care t rebuie să se facă auziţi cit orifig preţ. fl Chiar din acest fapt se declanşa rcacţia de respingerojfaţă du I Gudrun, Intr-o zi nişte prigori ţâşniră în zbor de pe drum prin faţa ei. Şj păsările i se părură

atât de ciudate şi inumane, ca niştt I săgeţi aurii, scânteietoare, zburând prin aer ca o solie,în eob|{« nuită a vieţii, încâtfî^:,fpus^:.;i,La utoa uripei> :esfe