Amazon.
Da. S-au mai liniştit lucrurile?
— Nu ştiu. E un şoc, desigur. Dar nu cred că mamei îi pgsi, Chiar nu cred că dă atenţie. Şi ce e mai ciudat, e faptul că ea < rm toată pentru copii l$«
nimic nu conta, nimic altceva nu cont» In afară de copii. Iar acum nu-i pasă
mai mult decât dacă ar fi foffl vorba de unul dintre servitori.
— Nu? Dar pe tine te-a supărat foarte tare?
• — A fost un şoc, dar sincer vorbind nu-1 resimt foarte tare. Nu mă simt altfel. Toţi trebuie să murim şi nu prea pare® conteze oricum dacă mori sau nu. Nu simt nici un fel de durei flj, înţelegi? Mă lasă rece. Nu pot să-ţi explic de cei — Nu-ţi pasă dacă mori sau nu? întrebă Birkin.
Gerald îl privi cu ochi de un albastru ca oţelul unei arme„H simţea ciudat, dar indiferent. De fapt, chiar îi păsa foarte mult, li era teribil de teamă.
— O, spuse el. Nu vreau să mor, de ce-aş dori? Dar nu-mi bsu capul niciodată cu asta. Problema nu pare să fie deloc la ordinea zilei pentru mine.
Nu mă interesează, înţelegi?
— T imor mortis conturbat me 49 , cită Birkin, adăugândj Nu, moartea nu prea pare să mai aibă importanţă. In mod curios, nu mai priveşte pe nimeni. E ca o zi de mâine obişnuită.
Gerald îl privi îndeaproape pe prietenul său. Ochii celor doi bărbaţi se întâlniră şi între ei se stabili o înţelegere tacită* j
Gerald îşi îngustă ochii, iar faţa lui era rece şi lipsită de scrupule în timp ce-l privea pe Birkin distant, cu o expresie care se termina într-un punct. în
^spaţiu, cu ochii ciudaţi do pătrunzători şi totuşi orbi.
— Dacă moartea nu mai are importanţă, zise el cu o voce ciudat de distantă, rece dar atrăgătoare, atunci ce are? întrebarea suna ca şi cum el ar fi fost dat în vileag.
— Ce are? reluă Birkin ca un ecou, după care urmă o tăcere ironică. D.H.
-— Mai e un drum lung de străbătut după momentul morţii intrinseci, după momentul morţii ca atare şi până când dispărem, Lawiţ^M spuse Birkin.
— Aşa e, zise Gerald, dar ce fel de drum? r Părea că vrea să afle de la celălalt informaţii pe care el însuşi lf ştia mult mai bine decât Birkin.
I — Coborârea pe pantele degenerării — degenerarea mistică, universală.
Există multe etape ale degradării pure prin care trebui® să trecem, secole întregi. Continuăm să trăim mult timp după moarte, în mod progresiv —
ere întregi de degradare progresivă.
r Gerald asculta tot timpul cu un zâmbet uşor schiţat pe chip, de parcă ar fi ştiut toate acestea mult mai bine decât Birkin, ca şl cum propriile sale cunoştinţe ar fi fost acumulate direct şi personal, în timp ce ale lui'Birkin 49 Teama de moarte mă tulbură (lat.). Refrenul din Jelanie pentnta Makaris (1507) scris de poetul preot scoţian William Dunbar (?1460* 71520).
erau rezultatul observaţiilor şi deducţiilor nu tocmai precise, deşi era aproape pe calea cea bună. Dar nu avea de gând să se trădeze. Dacă Birkin putea descifra tainele, n-avea decât. Gerald nu-1 va ajuta niciodată. Va rămâne oaia neagră până la capăt.
I — Bineînţeles, zicea el, schimbând într-un mod uimitor iubiectul, tata e cel care simte durerea. Asta îl va da gata. Pentru i-l lumea se prăbuşeşte. Toată
atenţia lui se îndreaptă acum către Winnie — trebuie să o salveze pe Winnie.
Spune că ar trebui trimisă la şcoală, dar ea nici nu vrea să audă de aşa ceva şi nici u-are s-o facă vreodată. Desigur că ea e într-o dispoziţie destul de bizară. Cu toţii suntem teribili de nepricepuţi să ne trăim viaţa. Suntem în stare de multe lucruri — dar nu ne descurcăm deloc în viaţă. E ciudat — e un eşec al familiei noastre.
>—N-ar trebui trimisă la altă şcoală, zise Birkin, care se gândea la o nouă
propunere.
|< — N-ar trebui? De ce? t —E un copil ciudat, un copil mai deosebit, chiar mai deosebit decât tine. Şi, după părerea mea, copiii deosebiţi n-ar trebui trimişi la şcoală niciodată. Doar copiii obişnuiţi ar trebui trimişi la şcoală —
cel puţin mie aşa mi se pare.
— Eu tind să cred exact contrariul. Cred că ar transforma-* probabil întrun copil mai normal dacă ar pleca de acasă şi s «f j amesteca printre ceilalţi copii.
— Nu s-ar amesteca, înţelegi tu? Nici tu nu te-ai amestecul cu adevărat printre ceilalţi, nu? Iar ea nici măcar nu s-ar deranja j să se prefacă. E
mândră, singuratică şi distantă din fire. Dacă e o singuratică, de ce ţii neapărat s-o faci sociabilă? — Nu, nu vreau să o fac în nici un fel. Dar cred că şcoala i-|u face bine.
— Ţie ţi-a făcut bine?
Ochii lui Gerald se îngustară dezgustător. Şcoala fusese o | tortură pentru el. Totuşi nu pusese la îndoială faptul că cineva j trebuia să treacă prin asta.
Părea să creadă în educaţie prii» 1 intermediul supunerii şi al chinului.
— Pe atunci am urât-o, dar îmi dau seama că era necesara, 1 spuse el. M-a adus cumva pe linia de plutire, iar fără asta nu poţi 1 trăi.
— Ei bine, zise Birkin, încep să cred că nu poţi trăi decât dac A te faci cu totul remarcat. N-are rost să încerci să mergi pe ■ marginea liniei când singurul tău impuls este să o zdrobeşti. I Winnie are o fire deosebită şi firile deosebite au nevoie de o lume I deosebită.
— Da, dar unde găseşti lumea asta deosebită? întrebă Gerald. I
— Construieşte-o. In loc să te ciopârţeşti ca să te integrezi în 1 lume, ciopârţeşte lumea ca să ţi se potrivească ţie. De fapt, doi 1 oameni excepţionali pot construi o altă lume. Tu şi eu putem I construi o altă lume,
