7. Ce aş vrea să spună prietenii sau colegii mei despre mine cu 161
privire la această problemă?
8. Care valori ale profesiei mele se suprapun cu valori pe care le am din familia mea, din religia mea, din profesiile mele anterioare şi din alte arii ale vieţii mele personale?
Dacă există un conflict evident între impulsurile mele personale şi obligaţiile mele profesionale, 9. Sunt, în general, mai înclinat să acţionez în concordanţă cu valorile mele personale sau cu cele profesionale?
10. În această situaţie, sunt atras către zona personală (separare) sau către cea profesională (asimilare)?
11. Care ar putea fi cauza care generează acest conflict interior?
12. Este o valoare a mea, la care nu m-am gândit până acum, care ar putea justifica acţiunile mele din ambele perspective, personală şi profesională?
13. Există vreo valoare personală la care ţin ( de pildă, respectul) care ar putea fi mai importantă pentru mine decât cea pe care o folosesc acum (de exemplu, loialitatea faţă de prieteni)?
14. Pot încorpora valoarea profesională cu care mă lupt acum ( de exemplu, consimţământul informat, informarea pacien
ţilor cu privire la riscuri) într-o valoare sau virtute personală
pe care o am deja (de pildă, compasiunea)?
15. Pot modifica implementarea valorilor mele personale astfel încât acţiunile mele să devină mai compatibile cu obligaţiile mele profesionale?
În măsura în care cititorii folosesc aceste întrebări în timpul deliberărilor lor cu privire la strategiile de aculturaţie, vor putea Dileme etice in psihoterapie ■ Model ul aculturaţiei etice
162
dezvolta şi explora şi alte aspecte relevante cu privire la factoriprecum cadrul de exercitare a profesiei, propria istorie culturală
şi profesională şi cea a clienţilor lor, precum şi la datele concreteale cazului real cu care se confruntă.
SAMUEL). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
Pa rtea a II-a
Aplicaţii ale celor trei modele