288
Probleme pot apărea şi atunci când psihologii aflaţi sub supervizare nu-şi exprimă îngrijorările în faţa supervizorilor lor. Să
luăm în considerare următorul exemplu:
Un conflict cultural între supervizor şi psihologul supervizat În prima zi de stagiu, o psihologă americană de origine europeană le-a recomandat psihologilor pe care îi superviza să îi adreseze întrebări şi chiar să o contrazică pe parcursul supervizării. O psihologă japonezo-americană s-a simţit ofensată de acest îndemn din cauză că, în conformitate cu tradiţiile culturale şi normele sociale cu care ea era obişnuită, ar fi fost un comportament inadecvat din partea sa să pună la îndoială spusele unui superior. Simţea o mare anxietate ne
ştiind cum să-şi exprime opiniile faţă de supervizoarea sa într-o manieră directă.
Putem considera că supervizoarea încerca să îi încurajeze pe psihologii pe care îi superviza să gândească pe cont propriu şi să-şi dezvolte o gândire mai critică. Dar pentru această psihoterapeută în formare, încurajarea supervizoarei părea să aibă
efectul opus. Supervizata s-a trezit confruntându-se cu o dilemă
serioasă. Cultura sa de origine nu îi permitea să pună la îndoială
în mod deschis opiniile unei persoane cu autoritate, şi în mod normal nici nu i-ar fi trecut prin minte vreodată să facă un asemenea lucru; dar supervizoarea sa prezentase exprimarea în mod deschis a părerilor contradictorii ca pe o obligaţie ce ţinea de îndeplinirea rolului profesional de psiholog. Pentru psihologa practicantă părea că exprimarea deschisă a dezacordurilor faţă
de supervizor era acum prezentată mai degrabă ca o normă profesională dezirabilă, cu toate că nu îi fusese niciodată reprezentată
aşa până atunci, pe parcursul formării sale profesionale.
SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
