informaţii cu privire la factori specifici care le-ar putea afecta 293
comportamentul şi îşi pot recunoaşte cu mai puţină teamă ignoranţa. Să luăm următorul exemplu:
„Metoda chinezească" de educare a copiilor Un consilier al unei şcoli publice a sesizat serviciul de protecţie a copilului când a început să suspecteze un abuz asupra unui elev. Cu toate că ancheta nu a reuşit să găsească
dovezi ale abuzului suspectat asupra copilului, funcţionarul de la protecţia copilului i-a cerut familiei, de origine chinezo-americană, să apeleze la serviciile unui psiholog. La prima şedinţă, părinţii s-au prezentat foarte defensivi, pretinzând că ei îşi creşteau copiii după „metoda chinezească".
Chiar şi fără complicaţiile aspectelor culturale, mulţi pacienţi devin defensivi când le sunt criticate metodele de creştere a copiilor. Ei pot fi de două ori mai sensibili dacă au impresia că
psihologii îi judecă sau le denigrează tradiţiile culturale. În acest exemplu, un psiholog rezonabil ar ţine minte comentariul privitor la „metoda chinezească", dar înainte de a o discuta ar aduna mai multe informaţii cu privire la experienţa generală a pacienţilor săi şi s-ar manifesta cu interes şi respect faţă de tradiţiile lor, încercând să găsească zonele de interferenţă între cele două culturi.
La suprafaţă, se pare că sarcina psihologului de a promova starea de bine a copilului intră în conflict cu respectul faţă de autonomia părinţilor în creşterea copiilor proprii după metodele adecvate originii lor culturale. Percepţia unui conflict cultural este bazată pe credinţa că părinţii americani de origine asiatică sunt dominatori (ca reflecţie a credinţei lui Kong Fu-zi [Confucius] în Dileme etice în psihoterapie ■ ) ustiţia socială
294
virtutea iubirii faţă de părinţi sau xiao) sau poate sunt adepţi ai metodei de „parentalitate de tip tigru", de atingere de către copii a unor standarde de înaltă performanţă şcolară şi obedienţă
ridicată faţă de părinţi, chiar dacă aceste metode au un grad de severitate aflat la limita abuzului fizic şi psihic (Chua, 2011).
Psihologul competent cultural ştie că metodele de creştere a copiilor practicate de americani de origine asiatică variază în mod substanţial; cercetările nu demonstrează o prea largă
răspândire printre americanii asiatici a adoptării metodelor extrem de severe sau abuzive de creştere a copiilor (Kim, Wang, Orozco-Lapray, Shen şi Murtuza, 2013). Cu toate că mulţi americani de origine chineză ar putea valoriza ascultarea şi reuşitele şcolare mai mult decât americanii de origine europeană, sunt puţini acei americani chinezi care demonstrează o preferinţă clară
pentru metoda tigru de educare a copiilor (Way şi alţii, 2013).
Chiar dacă părinţii pot avea credinţe culturale diferite cu privire la creşterea copiilor, psihologii competenţi din punct de vedere cultural pot găsi flexibilitate în sistemul de credinţe al familiei. De exemplu, acele culturi asiatice aflate sub influenţa tradiţiei lui Kong Fu-zi pun un accent puternic pe iubirea faţă
de părinţi, pe ascultarea în faţa autorităţii şi pe respectul faţă de părinţi, în mod deosebit faţă de taţi. Cu toate acestea, iubirea faţă de părinţi nu necesită ascultarea absolută în toate circumstanţele. În tradiţia confucianistă, exercitarea iubirii faţă de părinţi este mai nuanţată decât cred de obicei cei ce privesc din afară. Dacă un părinte acţionează în mod inadecvat, atunci copiii îi pot cere cu respect părintelui lor să îşi schimbe comportamentul. De exemplu, unul dintre învăţaţii confucianişti din antichitate, Mencius (1976), a făcut următoarea afirmaţie: ,,Dacă
un tată are un fiu care refuză ordinele sale greşite, el va fi salvat SAMUEL ). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
