de la comiterea unor greşeli grave. Când ordinul este greşit, un 295
fiu trebuie să îşi refuze tatăl" (p. 529). Mai mult, membrii unei familii au obligaţii reciproce. Taţii au obligaţia corelativă de a-şi iubi copiii şi cel mai bun control asupra copiilor pe care îl pot exercita părinţii constă în a fi ei înşişi exemple morale (Haberman, 1998) şi modele de comportament virtuos. Respectul pentru autoritatea părintească în culturile asiatice nu înseamnă o autorizare a cruzimii părinţilor faţă de copii.
Departe de a ataca sau denigra tradiţiile confucianiste, psihologii pot promova starea de bine a familiilor ajutându-le să
acţioneze în cadrul acelor tradiţii. Ei îi pot ajuta pe copii să în
ţeleagă cum se pot arăta respectuoşi faţă de părinţii lor şi îi pot ajuta pe părinţi să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de copii, fiind exemple de moralitate pentru aceştia.
În exemplul precedent, tatăl a proclamat că el îşi creştea copilul după „metoda chinezească", conform căreia ascultarea şi respectul faţă de părinţi sunt importante şi „tata ştie mai bine".
Psihologul sensibil la aspectele culturale nu a contrazis această
afirmaţie, ci a recadrat credinţele dintr-o perspectivă mai constructivă: ,, Un tată bun pune întotdeauna pe primul loc interesul copiilor săi" (a se vedea Chen şi Davenport, 2005). Astfel, el a păstrat discuţia în contextul tradiţiilor confucianiste. Procedând astfel, el a recadrat conversaţia, transformând-o dintr-o discuţie contradictorie într-una cooperantă.
Eforturile de găsire a unui teren comun de discuţie cu pacien
ţii cu provenienţă culturală diferită pot să nu aibă întotdeauna succes. Astfel, dacă un părinte cu origine culturală diferită de cea a psihologului îşi tratează copilul cu o severitate neobişnuită sau o justifică bazându-se pe credinţele sale culturale, iar eforturile de a găsi puncte comune (sau o alternativă moralmente Dileme etice în psihoterapie■ Justiţia socială
