10s
Strategii proximale de optimizare
a calităţii
Strategiile distale reflectă comportamentul uzual, în timp ce strategiile proximale abordează aspecte care sunt mai urgente şi mai relevante doar pentru anumite cazuri particulare, în care riscul de eşuare a tratamentului sau de rezultat negativ este mare. Psihologii pot folosi aceste strategii atunci când se confruntă cu situaţii urgente şi trebuie să îşi maximizeze rapid resursele. Privind în urmă la psihologi care au trecut cu succes prin situaţii dificile, constatăm că, adeseori, ei şi-au maximizat rapid resursele atunci când s-au confruntat cu situaţii dificile.
Ei sunt mereu în alertă faţă de situaţiile care pot duce la eşecul unei terapii şi ştiu care sunt strategiile care pot maximiza rata de succes.
Uneori psihologii decid să folosească strategiile de optimizare proximală a calităţii după ce au lucrat un timp cu pacienţii respectivi, iar pacienţii par să fie expuşi riscului de eşec al tratamentului. Alteori, psihologii pot folosi aceste strategii încă din primele etape ale tratamentului - uneori chiar_ din prima şedinţă - dacă pacienţii prezintă istorii de viaţă care sugerează
un risc crescut de esec
,
al tratamentului, cum ar fi unele eveni-
.
mente proeminente din istoria copilăriei lor ( de exemplu, traume sau abuzuri asupra copilului), probleme serioase cu funcţionarea lor în prezent în mediul familial ( de exemplu, înstrăinarea de ceilalţi membri ai familiei), o istorie medicală dificilă (de exemplu, afecţiuni fizice grave, cronice şi comorbide), dificultăţi cu legea sau alţi factori legaţi de problemele sau circumstanţele de viaţă prezente (Knapp şi Gavazzi, 2012b ).
SAMUEL J. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
Cele patru strategii de optimizare a calităţii sunt implicarea în 109
tratament (empowered collaboration)13, încercându-se prin aceasta participarea maximă a pacientului în procesul terapeutic; consultarea, care optimizează calitatea tratamentului prin utilizarea tuturor resurselor de obţinere a unor informaţii suplimentare; mijloace de protecţie suplimentară, care furnizează surse suplimentare de informaţie sau ajută la verificarea din mai multe surse a informaţiilor necesare în luarea deciziilor, şi consemnarea, care asigură protecţia din punct de vedere legal şi de asemenea poate creşte acuitatea mentală şi gradul de autoconştientizare al clinicianului.14 Vorbind în general, aceste strategii trebuie să fie implementate cu cât mai multă transparenţă posibil şi trebuie să
îi ajute pe psihologi să îşi crească nivelul de autoreflecţie.
Aceste strategii se bazează pe principiile etice generale. Acestea contribuie la maximizarea beneficiilor şi evitarea daunelor.
În măsura în care implicarea în terapie presupune, de exemplu, ca pacienţii să participe la luarea deciziilor privitoare la tratamentul lor, ea reflectă şi principiul etic al respectării autonomiei pacientului. Strategiile proximale şi distale de optimizare a calităţii sunt sinergetice: un tip de strategie poate determina creşterea eficienţei celuilalt. De exemplu, reflecţia care poate apărea pe parcursul documentării poate inspira un psiholog să ia în considerare metode prin care pacientul ar putea deveni mai implicat în tratament (implicarea în tratament). Sau un supervizor poate sugera şi alte măsuri suplimentare de protecţie unui psiholog care îi cere o consultaţie.
13 Îi mulţumim lui Edward Zukerman pentru sugerarea acestui termen.
14 Eric Harris le-a prezentat iniţial ca strategii de management al riscului (el le-a numit cataplasme) în Bennet şi alţii (2006).
Dileme etice în psihoterapie■ Modelul optimizării calităţii
