114
acord de compromis înainte ca psihologii să poată continua tratamentul cu vreo şansă de succes. Dr. Boyer s-ar putea afla în siutaţia ciudată de a considera că tratamentul a avut succes pentru că din punctul său de vedere obiectivele au fost atinse, şi cu toate acestea, din perspectiva pacientului sau a părinţilor, tratamentul să fie considerat un eşec, pentru că obiectivele lor nu au fost atinse.
Aşa cum observam în Capitolul 2, chiar şi atunci când copiii şi adolescenţii nu au capacitatea legală de a-şi da consimţămâtul cu privire la tratament, este în concordanţă cu principiul etic general al respectării deciziei pacientului să le fie cerut totuşi acordul. În plus, cererea acordului încurajează implicarea pacientului, ceea ce poate creşte calitatea tratamentului. Solicitarea acordului poate include prezentarea de informaţii, permisiunea acordată copiilor de a pune întrebări şi structurarea relaţiei după
preferinţele copiilor. Chiar şi atunci când terapia a fost ordonată
prin hotărâre judecătorească, psihologii tot pot lua în considerare preferinţele infractorilor juvenili înainte de a începe o terapie (Dewey şi Gottlieb, 2011). Obţinerea consimţământului unui adolescent poate necesita diplomaţie şi compromis. O psihologă
a acceptat obiectivul sugerat de pacienta ei: ,,Să mi-i ia pe părin
ţii mei de pe cap", ceea ce i-a permis să poată discuta cu tânăra adolescentă despre problemele pe. care le avea aceasta cu părinţii ei. O altă psihologă i-a dat unei paciente adolescente permisiunea de a „o concedia", cu condiţia să acorde mai întâi psihoterapiei o lună ca să vadă dacă terapia funcţionează şi să vină la acele şedinţe.
Psihologii pot facilita colaborarea eficientă prin realizarea procesului de decizie împreună cu pacienţii într-o manieră
deschisă şi cu tact. De exemplu, a-i spune unei paciente că are SAMUEL ]. KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
