complexe din punct de vedere etic sau legal decât aspectele de 117
nivelul al doilea. Totuşi, natura acestor probleme le produce în mod frecvent stres puternic celor care solicită consultaţia şi/sau incapacitatea de a analiza cu claritate situaţia cu care se confruntă; cu toate acestea, ei sunt receptivi la feedback. Circumstanţele factuale corespunzătoare consultaţiilor de nivelul 4 pot să nu fie cu mult mai complexe decât cele din categoria consultaţiilor de nivelul al treilea, dar reperul pentru încadrarea în nivelul 4 constă în faptul că solicitanţii consultaţiei nu recunosc că au nevoie de ajutor şi/sau manifestă rezistenţă faţă de acceptarea lui, din cauza propriilor lor suferinţe, conflicte sau interese, a socializării inadecvate în cadrul exercitării profesiei, distorsiunilor, lipsei de înţelegere a obligaţiilor fiduciare pe care le au sau a altor erori sau probleme. Aceşti solicitanţi de consultaţie pot avea deficienţe în zona capacităţii de autoreflecţie şi astfel sunt vulnerabili în faţa greşelilor de natură etică. În consecinţă, tocmai aceştia sunt cei care au cea mai mare nevoie de serviciile de consultanţă.
Nu toţi consultanţii oferă întotdeauna sfaturi bune, iar solicitanţii de consultanţă pot avea motive serioase să respingă
sfaturile consultantului. Nu ne deranjează dacă un psiholog, după ce analizează perspectiva consultantului, decide să nu urmeze sfatul acestuia. Pe de altă parte, ne îngrijorează acei psihologi care oferă informaţii în mod selectiv consultanţilor la care apelează, cu scopul de a primi răspunsul pe care speră ei să
îl primească sau cei care nu reuşesc să reflecteze în mod con
ştient la informaţiile sau interpretările care le sunt sugerate.
Asemenea oameni se pun pe ei înşişi şi pe pacienţii lor în pericol.
Acei solicitanţi de consultanţă care urmează strategia distală de autoreflecţie au şanse mai mari să beneficieze de pe urma strategiei proximale a consultării unor specialişti.
Dileme etice in psihoterapie ■ Modelul optimizării calităţii
118
Prietenii apropiaţi ( care sunt şi colegi) pot fi consultanţii cei mai buni sau cei mai răi. Uneori, un prieten poate fi un consultant potrivit, în special dacă obiectivul este acela al unei introspecţii cu privire la unele sentimente deranjante minore faţă
de pacient sau când riscul unor erori clinice sau etice grave este scăzut. Însă, folosirea prietenilor apropiaţi pe post de consultanţi poate reprezenta un caz de relaţionare cu roluri multiple, care să nu fie soluţia cea mai bună, ba poate fi chiar dăunătoare dacă, de exemplu, aceştia nu sunt atât de oneşti sau de critici pe cât ar trebui să fie. O asemenea situaţie este chiar şi mai problematică atunci când sunt necesare consultaţii de nivelul al treilea şi al patrulea. În asemenea circumstanţe, poate fi de dorit căutarea unor colegi cu specializări mai înalte, cu care psihologul respectiv să nu aibă relaţii personale. Deşi ar putea părea un lucru banal, putem spune că psihologii trebuie să ceară consultanţă de la oameni pe care nu îi cunosc sau pe care nu îi plac în mod deosebit.
