pozitivă atât ca pe un profesionist serios, cât şi ca pe o persoană
agreabilă. Este ciudat ca tocmai el să invoce regula confiden
ţialităţii când toată lumea ştie că Renee este pacienta lui, dar aceste ritualuri nu sunt lipsite de semnificaţie; dimpotrivă, ele sunt comportamente substanţiale, menite să întărească limitele SAMUEL ). KNAPP, MICHAEL C. GOTTLIEB, MITCHELL M. HANDELSMAN
(Anderson şi Handelsman, 2010) şi să dovedească respectul atât 143
faţă de profesie, cât şi faţă de public. Dr. Parker a găsit un echilibru bun între normele profesiei sale ( contact şi participare) şi moralitatea sa personală (prezervarea valorilor sale morale anterioare). Astfel, el poate fi, şi poate fi văzut şi de ceilalţi, ca fiind mai autentic în actele sale.
Integrarea nu înseamnă a adapta regulile sau a decide care dintre ele pot fi urmate şi care pot fi încălcate. Dimpotrivă, integrare înseamnă implementarea regulilor cu respectarea, în acelaşi timp, a prevederilor altor reguli, precum şi a moralităţii personale. De exemplu, când psihologii hotărăsc că nu au competenţa necesară pentru a primi un anumit pacient, ei au obligaţia de a recomanda acestuia un alt specialist. O strategie de asimilare în acest caz poate fi aceea de a urma sfaturile privitoare la gestionarea riscului şi de a da pacientului trei nume de alţi specialişti, chiar dacă aceştia s-ar afla la o mare distanţă de locuinţa pacientului sau ar avea onorarii pe care pacientul nu şi le poate permite. Cei care aleg strategii de integrare, însă, pot reflecta mai mult asupra aspectelor profesionale, cum ar fi, ce ar putea face pacientul în mod realist pentru a-şi gestiona problema curentă. Acest lucru poate însemna chiar şi primirea pacientului la o şedinţă sau două tocmai pentru a discuta cu acesta opţiunile de tratament sau căile de identificare a resurselor alternative pe care le are la îndemână sau îi sunt accesibile. Exemplul privitor la recomandări ilustrează faptul că psihologii pot implementa uneori strategii de integrare prin găsirea zonei de suprapunere dintre valorile lor profesionale şi cele personale şi găsirea unor noi căi de implementare simultană a acestor valori.
Uneori sunt greu de identificat valorile care se regăsesc în ambele zone. De exemplu, prietenia, relaţiile familiale şi alte Dileme etice în psihoterapie■ Modelul aculturaţiei etice