Se înţelege că mecanismul de conexiune inversă
(,,feed-back") este nelipsit : reacţia la informaţie asupra conduitei efectuate se întoarce spre instanţa reglatoare sub forma de informaţie nouă, suplimentară, care determină încetarea, corectarea sau reluarea actului.
Cum se prezintă, în mod schematic, funcţia informativă şi regulatoare a afectivităţii ?
Un impuls rămîne încă o simplă energie de natură
fizico-chimică cîtă vreme el nu se transformă, la nivelul biologic, într-o trebuinţă sau motiv, orientat spre un obiect sau o situaţie. Motivul devine afectiv şi tensional prin drumul pe care trebuie să-l străbată, prin condiţiile, favorabile sau nefavorabile, externe şi interne, spre obiectivul sau scopul determinat. Astfel se creează cîmpul dinamic şi tensional al unităţii individambianţă, subiect-obiect şi se deschide ciclul tendinţăsatisfacţie, precum şi încorporarea în acest ciclu, prin intermediul acţiunii, al verigii externe, al situaţiei, al obiectului, al scopului. Motivul-foame devine sentiment prin distanţa ce se creează între momentul apariţiei dezechilibrului în sistemul organic al individului şi restabilirea situaţiei anterioare, a homeostaziei, prin actul adecvat de alimentaţie. Aceste stări de tensiune initială se reflectă în constiinta individuală atît prin se�zaţii organice, dt şi pri�tr-o' stare generală şi difuză
afectivă, de lipsă, de „foame" , orientată spre sursa de împlinire, avînd, deci, un sens de valoare„ selectiv şi direcţional. Dubla sursă informaţională, senzorial-per-38
ceptî.vă şi afectivă, pune în mişcare mecanl.sme cie mobilizare a energiei şi declanşează sisteme formate şi pregătite prin experienţa ancestrală şi individuală, ereditară şi învăţată, pentru efectuarea acţiunii necesare.
Acţiunea este semnalizată atît pe cale senzorio-motoră, cît şi pe cale afectivă (sistemul reticulat). Informaţia afectivă se traduce prin plăcere-neplăcere. Fiecare din aceste semnale determină prelungirea, încetarea sau modificarea actului de căutare sau consumare a hranei.
Reducerea la gradul zero a satisfacţiei în actul de consumare a hranei este semnal de încetare a actului alimentar.
Informaţia afectivă are, deci, un dublu aspect sau o dublă funcţie : de semnalizare a naturii şi intensităţii motivului, a trebuinţei, a „foamei" (sentimente-tendinţe), cît şi a stării în care se află satisfacerea tendin
ţei, rezolvarea tensiunii afective (sentimente-stări).
Plăcerea-Neplăcerea, deci, sînt semnale afective de informaţie orientate mai cu seamă spre subiect şi trebuivţele acestuia, fără a fi izolate, bineînţeles, de proprietăţile respective ale obiectului, semnalizate de organele senzoriale. Aceste semnale afective însoţesc şi dirijează, aidoma organelor de circulaţie rutieră, activitatea şi motivaţia umană, orice fel de „foame" sau de
,,sete", biologică, psihică sau spirituală : socială, artistică, ştiinţifică, etică, politică şi altele.
Modelul ar fi, însă prea simplu şi sărac, dacă am reduce sentimentele numai la polaritatea plăcere-neplăcere. Sentimentele traduc toată gama şi întregul complex al tendinţelor şi năzuinţelor individului. Viaţa afectivă participă la construirea întregului edificiu al personalităţii, în efortul acesteia de socializare, de integrare în sistemul valorilor sociale. ,,Sentimentele devin infinit de variate - spune Pierre Janet - deoarece ele se pot aplica la orice conduită" 1. Plăcerea şi durerea provoacă - în perspectiva analizei lui Janet - alte patru tonalităţi de bază ; atitudinile faţă de propriile 1 P i e r r e J a n e t, L'arnour et la haine, Norbert Maloine, Paris, p. 297,
39
floastre conduite iau Îorma de triumf sau de eşec, de efort sau oboseală, iar toate aceste atitudini, în cadrul relaţiilor sociale, creează o gamă variată •de motivaţii şi sentimente polarizate în iubire sau ură, simpatie sau antipatie, interes sau dezinteres, atracţie sau repulsie, inferioritate sau superioritate, dominaţie sau supunere etc. Anticiparea efectului creează dorinţa sau teama, încrederea sau descuraj area.
Trecerea de la forma biologică de organizare, de la unitatea corporală la aceea de unitate socială, de personaj şi la ridicarea acestuia pe treapta eului spiritual reprezintă tot atîtea trepte de transformare şi diferen
ţiere afectivă, imposibil de cuprins într-o schemă abstractă şi concisă. Funcţia informaţională a sentimentelor se centrează din ce în ce mai mult asupra personalităţii, iar sentimentele personale, ale „eului" devin o parte integrantă a conştiinţei sociale.
Am afirmat că aspectul direcţional al motivaţiei, şi implicit al sentimentelor, determină ceea ce psihologia de astăzi numeşte „set", ,,atitudine", ,,pregătire", ,,montaj " (sau rus. ,,ustanovka"). In domeniul senzorial de multă vreme se vorbeşte de prag senzorial, inferior, superior şi diferenţial ; în sfera afectivităţii se cunoaşte încă prea puţin fenomenul sensibilizării. Noţiunea de sensibilizare este mai familiară în lumea biologilor prin termenii de „anafilaxie" şi „alergie", dar încă neexplorată suficient în psihologie. In deceniul al treilea al secolului nostru, şcoala berlineză introduce noţiunea de
„saturaţie" psihică, afectivă, dar de atunci fenomenul a rămas aproape în aceeaşi fază. Sentimentul-tendinţă
ne dezvăluie o direcţie, o orientare şi o sensibilizare faţă de anumit grup sau categorie de fenomene, favorizînd o selecţie în lumea din afară potrivit naturii şi specificului foamei sale. Sentimentul-stare semnifică
gradul de intensitate, de saturaţie, de capacitate de absorbţie, de consum al tendinţei. Pe dimensiunea sensibilizării se desfăşoară o gamă bogată de sentimente, de la indiferenţă la sensibilitate maximă şi hipersensibilitate, de la saturaţia normală pînă la suprasaturaţie cu aspect de stress şi suprasolicitare. Aici 40
