prumuturi, fără a fi încă sigur că a pregătit suma necesară. A doua zi deponentul se prezintă cu un cec ne 20 de franci !
Deosebirea între exemplul imaginat şi emoţie constă
numai în faptul că surplusul de energie nu mai este reversibil în emoţie, după cum este în operaţiile financiare, unde fondul nefolosit revine în casa de fier a băncii.
Afară de aspectul derivării şi descărcării mecanic<!
a energiei, emoţia, socializîndu-se, dobîndeşte, în cadrul personalităţii, intenţionalitate şi semnificaţie socială 1.
Prin expresia emoţiilor înţelegem - ca şi psihologul francez G. Dumas - ,,toate reacţiile motorii şi secretorii, toate variaţiile de culoare, de temperatură, toate manifestările naturale prin care emoţia se dezvăluie în afară" 2• Expresiile sînt reacţii neintenţionate, reglate de hipotalamus, dar o mare parte din aceste reacţii, înregistrîndu-se la nivelul superior, al scoarţei, devin intenţionate, mimice, cu funcţia şi semnificaţia de comunicare socială. Dacă plînsul copilului este la început un reflex al durerii sau al neplăcerii violente provocate de foame (plînge pentru că îi este foame), treptat, devenind conştient de efectele reacţiilor sale afective, copilul plînge urmărind satisfacţia prin intermediul expresiei (plînge pentru ca să-i fie potolită foamea). Expresiile spontane devin imitate şi voite spre a provoca anumite efecte ; modificările feţei şi ale vocii, gestul şi atitudinea se integrează într-un sistem de comunicaţii sociale, cu caracter de limbaj nearticulat.
Psihologii de azi deosebesc tipul de condiţionarP.
clasică, din şcoala lui I. P. Pavlov, de tipul condiţionării instrumentale. Dacă şobolanul aflat într-o cuşcă
reuşeşte din întîmplare să deschidă porţile prin apăsare pe un resort sau pîrghie, va ajunge treptat să folosească
mişcarea, la început întîmplătoare şi neintenţionată, ca mijloc intenţionat, ca act instrumental. Acelaşi meca-1 V a s i 1 e P a v e 1 c u, Funcţia afectivităţii, ,,Analele de psihologie", III, 1936.
2 G e o r g e s D u m a s, Nouveau traite de psychologie, Felix Alcan, nr, 1 933, p. 41.
43
nism, pe baza de întărire, ni-l oferă după părerea noastră, procesul de socializare a emoţiei, de transformare a expresi(.'i în mimică. Astfel emoţia ctobîndeşte o func
ţie socială.
Prin imitaţie fiinţa umană îşi va modela expresiile afective, va învă ţa limbajul emoţional al grupului social tot atît de bine cit şi limbajul articulat. O dată cu limbajul mimic, nearticulat, se vor modela intensitatea şi
►alitatea trăir•ilor afective.
Stările pasionale se deosebesc în mare măsură de celelalte forme ale afectivităţii. Pare parad0xal, dar am putea afirma că ele, prin natura lor, sînt mai puţin afective ; ele provoacă stări emotive puternice, iar conflictele pe care le generează se manifestă prin tensiuni mari, cu descărcări impetuoase.
Etimologic, pasiunea semnifică suferinţă, stare pe care o suportăm, care ne împiedică - după cum spune filozoful francez Alain - să fim fericiti. In acest sens, ex-primat mai bine prin ·termenul de patimă, afectultendinţă nu este numai o servitute, ci şi o eroare, o boală a judecăţii, o părere falsă, o criză a gîndirii. Aşa se înţelege drama pătimaşului, starea de fatalism a omului subjugat patimii, sentimentul de „a nu-şi apar
ţine", de „a nu putea fi altfel" . Această stare de „ame ...
ţeală mentală" este adeseori cauza conflictelor cu alţii, ca şi cu sine. Patima este o stare de slăbiciune ; personalitatea este dominată de automatisme ; inteligenţei nu-i rămîne decît rolul de a „justifica" patima. Dintre pasiunile cu caracter social Alain citează pasiunea puterii, beţia puterii, tot atît de · pute!'nică ca şi a vinului.
Ea duce spre războaie care trebuie evitate şi refuzate ca şi crimele pasionale 1• Patimile reprezintă, după părerea noastră, dominaţia obişnuinţelor care sînt automatisme afective. Puterea lor este tirania trecutului ; prezentul cu anticiparea consecinţelor nu-şi mai poate exereita asupra omului, devenit sclav al patimii, nici o influenţă.
1 v. O l i v i e r R e 'b, o. iJ l, L,'homme et ses passions, d'apres
Alain, l',lJ,Y .. 1 l96lt
44
