Sentimentele se nasc şi se dezvoltă în timp. Durata este un factor deosebit de important în viaţa sentimentelor. Adîncirea, amplificarea şi maturizarea unui sentiment se face în timp. Condiţiile lumii moderne, ritmul accelerat al vieţii industriale ridică probleme importante şi grave de ordin psihologic. Lupta împotriva tiraniei timpului şi spaţiului continuă. Zeus l-a înlăn
ţuit pe crudul său tată, Cronos, dar n-a reuşit să readucă
la lumina zilei pe toţi copiii înghiţiţi de acesta.
Dezvoltarea personalităţii este o continuă personalizare a timpului. Unitatea eului este un proces de structurare şi de cucerire a viitorului pînă la vîrsta retro-'
spectivă, a „bilanţurilor", cu sentimente specifice fiecărei perioade. Spaţiul se personalizează şi el în valenţe concrete, pozitive şi negative, constituind pentru fiecare dintre noi o „geografie sentimentală", o „hartă afectivă", individuală. Sentimentul spaţio-temporal al omului de azi, din „epoca cosmică" , este altul în comparaţie cu omul din trecut, cu cîteva decenii în urmă.
Adaptarea la ritmul accelerat al vieţii contemporane este prin excelentă o adaptare afectivă ; timpul şi spa
ţiul contemporan au o fizionomie sentimentală alta fată
de timpul şi spaţiul bunicilor noştri.
Variaţiile spaţio-temporale determină sentimente specifice. Este interesant de observat că în noul cadru spaţio-temporal de astăzi sentimentul propriilor noastre dimensiuni corporale este altul. în povestirea Caiet proscris, de Alba de Cespedes, personajul central, Valeria, notează în caietul său o observaţie făcută cu prilejul ieşirii în oraş împreună cu prietenul său Guido, care, de obicei, circula prin oraş cu maşina : ,,Nu e obişnuit să străbată străzile pe jos. Lumea îl intimida : se dădea în lături exagerat de mult ca să facă loc cuiva care trecea pe lîngă noi. II priveam surîzătoare şi înduioşată, în timp ce-l conduceam pe acele străzi care mie, îmi sînt dintotdeauna prietene". Deosebiri de sentimente care reflectă două personaje : conducătorul de auto şi pietonul. Aşa după cum omul care circulă cu maşina sau cu avionul are o altă trăire a personalităţii sale în comparaţie cu a pietonului, astronauţii revin pe Terra cu un profil psihologic mult
49
schimbat faţă de acela pe care-l avuseseră înainte de decolare. Cucerirea distanţelor se înregistrează şi ea pe harta sentimentală a personalităţii. Pe măsură ce universul devine mai mic, dimensiunile noastre corporale şi spirituale devin mai mari.
(2) Forţe externe şi . interne
In studiul nostru din 1937 1, am deosebit două tipuri de tensiuni afective : tipul activ sau pozitiv, dinamogenic, caracterizat prin barajul energetic opus forţelor din afară şi tipul pasiv, deficitar sau negativ, de apărare împotriva solicitării din afară. In primul caz avem rezistenţa mediului la năzuinţele şi dorinţele noastre (ni se refuză bunurile la care tindem), în cazul al doilea ni se cer eforturi pentru care nu sîntem dispuşi, sîntem constrînşi să acţionăm împotriva înclinaţiilor noastre.
a) Frustraţia
Primul tip se apropie de modul descris şi aprofundat astăzi ca frustraţie 2• Sub influenţa psihanalizei, acest mod de reacţie afectivă este inclus în cadrul „complexelor". Fenomenul este definit în dicţionarele de psihologie ca „blocare a unei activităţi orientate spre un scop"
(H. English şi A. English) sau ca o „condiţie a unui organism care întîlneşte în faţa unei trebuinţe un obstacol mai mult sau mai puţin de neînvins, exterior sau interior" (H. Pieron). Rezultă o stare afectivă a conştiin
ţei de deposedare şi reacţia de apărare sau agresiune.
Reacţia agresivă în faţa unei piedici este un fenomen din cele mai frecvente în lumea animală, atunci cînd obstacolul vine din partea unui animal, iar îndepărtarea lui nu depăşeşte limitele unui efort posibil. Un iepure nu acţionează prin agresiune la atacul unui lup
' Caracterele afectivităţii, p. 59.
2 v. V. P a v e 1 c u, Examenul critic al noţiunii de „complex al
frustraţiei", ,,An. şt. Univ. Iaşi", secţia III, t, IX, 1963, pp, 39-'\6.
şg
sau u:rs, dar poate deveni agresiv în faţa unui rival din aceeaşi specie. Termenul de frustraţie îl folosim cînd ne referim la condiţiile deposedării, la starea organismului sau la formele de reacţie.
