Sentîmentul-tendînţă se · transfo!'mă în patimă în momentul cînd plăcerea este căutată pentru ea însăşi, devenind scop în· sine. Asemenea metamorfoză a func-•
ţiei afective duce inevitabil spre degradarea şi disoluţia personalităţii ; existenţa umană se închide în sine într-o stare narcisistă ; lumea din afară se reduce la sensul pur instrumental de a servi la promovarea, sporirea şi menţinerea stării hedonice a subiectului. Funcţia de reglare şi prin aceHsta de integrare a fiinţei umane în societate este treptat anihilată şi cu ea fiinţa însăşi ca
,,existenţă-în-lume". Echilibrul între asimilare şi acomodare se stabileşte la extrema unei asimilări nw,xime şi a unei acomodări minime. Pasionatul transformă lumea ·
după tiparele pasiunii sale şi nu mai poate schimba aceste tipare după modelul normelor sociale.
Este important de semnalat aspectul paradoxal, dar dialectic în fond, al tendinţei. Orice tendinţă are ca finalitate satisfacţia ; &ceasta anihilează starea tensorială, adică tendinţa însăşi ; tendinţa, cu alte cuvinte, tinde spre propria sa desfiinţare. ,,Reacţiile sentimentale ·
- spune J anet - tind, în mod precis, prin reacţiile lor de reglare, spre suprimarea raţiunii lor de a fi" 1.
Iată de ce căutarea cu orice preţ a plăcerii reprezintă
o denaturare a funcliei afective, cu rolul ei de a servΕ
la reglarea conduitei.
1 P i e r r e J a n e t, De l'angoisse d l'extase, F. Alcan, Paris, II, 1928, p. 629.e
Leagănul
CAPITOLUL III sentimentelor
1 . ,,Da" şi „Nu" ; Ormuzd şi Ahriman NU există, credem, compartiment al
vieţii psihice în care legea contradicţiei să se manifeste cu atîta pregnanţă ca în domeniul afectivităţii. Orice năzuinţă sau dorinţă este expresia unui impuls de a anihila o lipsă, de a îndepărta o nelinişte, de a evita o primejdie, de a părăsi o stare pentru alta mai bună.
Dinamica vieţii afective este prin excelenţă un joc de forţe ce se ciocnesc sau se favorizează, un spectacol în care se înfruntă Binele cu Răul, Ormuzd cu Ahriman * ; o gamă infinită de culori şi tonuri, plină de vigoare şi dinamism.
Cum se nasc sentimentele ? Despre sentimente în general se poate spune ceea ce Stendhal a spus despre iubire : ,,ele se nasc, trăiesc şi mor sau, urmînd aceleaşi legi, se ridică pînă la nemurire". Un impuls se transformă în sentiment în momentul cînd, din cauza unui obstacol, extern sau intern, se creează o stare de tensiune cu conştiinţa de trebuinţă şi de lipsă a obiectului, situaţiei sau actului menite să împlinească lipsa. Asemenea împlinire se traduce printr-o stare de plăcere, de satisfacţie. Se poate oare trage de aici concluzia
- cum au făcut-o unii psihologi şi filozofi - că plăcerea este o stare derivată şi negativă, adică rezultă din îndepărtarea şi anihilarea neplăcerii, din negarea unei nemulţumiri ? Plăcerea nu este o simplă negare a neplăcerii, ci este un semn al realizării şi cuceririi unui nou
• Personaje din mitologia persană, reprezentînd binele şi răul.
46
