se deschid, după părerea noastră, posibilităţi de · cercetări fecunde de mare importanţă pentru psihologia nor-
· mală şi patologică, individuală şi socială.
Dacă' funcţia informaţională a sentimentului deter- .
mină direcţia activităţii, orientarea conduitei, sensul şi ·
calitatea motivaţiei, tot ea contribuie la reglarea cantitativă a conduitei prin semnalarea şi anticiparea intelec„
tuală a gradului de energie, de efort, solicitat în actul de satisfacere şi echilibrare a individului. O stare afectivă este şi un fenomen energetic ; a lua o atitudine înseamnă a pregăti nu numai un anumit mod de acţiune, ci şi un anumit grad de activare a acesteia. Acest aspect este important pentru că el ne deschide per-_Epectiva de înţelegere a emoţiei.
in mod normal, servindu-ne de experienţa anterioară, mobilizăm, în faţa unei situaţii familiare, cantitatea adecvată de energie. Aşa se întîmplă şi în cazurile simple şi aproape automate de încordare fizică, cînd anticipăm efortul necesar ridicării unei greutăţi. Dacă, însă, raportul între mărimea (care ne serveşte drept criteriu de orientare) obiectului şi greutatea lui nu mai este cel obişnuit, vom aprecia, la aceeaşi greutate obiectivă, obiectele mari ca fiind mai uşoarP 'lecît cele m1ci, aşa după cum sîntem înclinaţi să considerăm kilogramul de puf ca fiind mai uşor decît unul de plumb. Explicatia o avem în fenomenul de mobilizare a unei cantităţi m�i mari de energie în faţa o bicctelor mari . (restul condiţiilor fiind egale), ceea ce, prin contrast cu anticiparea, ne dă senzaţia de mai uşor.
in preajma unei probe de examen candidatul antici
J?ează dificultatea întrebărilor mobilizînd energia în raport cu dificultatea presupusă a solicitării. Proba se dovedeşte a fi mai uşoară sau mai grea decît cea prevăzută. Ce se întîmplă în primul caz ? Excesul de energie este risipit în reacţii de bucurie : o derivaţie gratuită şi ineficientă. In cazul al doilea, conştiinţa de eşec va produce în general o încercare retrospectivă ş1
retroactivă de refacere, pe plan imaginar, a acţiunii, reînnoiri de mobilizare, dar tot ineficiente, însoţite de un sentiment de tristeţe, descurajare, remuşcare :;;1
41
bhoseală ; o :frămîntare şi o readaptare pe plan mental a acţiunii „aşa cum ar fi trebuit să se petreacă" . Ambele manifestări de energie, derivată în reacţii ineficiente, mai mult sau mai puţin neadaptate, sînt manifestări emotive.
Condiţiile generale în care se produc emoţiile sînt : noutatea situaţiei, rapiditatea neobişnuită a evenimentului şi lipsa de pregătire a subiectului. Ori de cîte ori nu sîntem pregătiţi pentru o solicitare, riscăm un răspuns dezordonat şi ineficient, de natură emoţională.
Cînd nu putem elabora la timpul potrivit răspunsul adecvat, revenim la moduri arhaice şi grosolane, de răspunsuri ancestrale şi înnăscute ; răspundem haotic şi dezordonat sau ne declarăm neputincioşi în faţa situa
ţiei : pietonul care înlemneşte de frică, în loc să se ferească în faţa vehiculului ce se apropie. Iată de ce emoţia ne apare ca o formă afectivă cu caracter de dezorganizare şi dezadaptare.
Această formă nu este separată de sentiment decît în cazurile extreme ; ea reprezintă un grad mai mare sau mai mic de dezorganizare a sentimentului. Sentimentul, deci, poate fi însoţit de o emoţie mai intensă sau mai puţin intensă ; el poate fi cu totul neemoţional.
Un sentiment de iubire se poate manifesta calm şi senin sau prin emoţii furtunoase de furie, disperare, spaimă, frică sau bucurie. Cele mai deseori, în faţa noutăţii, emoţiile specifice sînt precedate de o emoţie
şoc, emoţie-surpriză. In concluzie, actul de mobilizare energetică neadecvată dă naştere la emoţii, iar relaţiile emotive reprezintă un debuşeu energetic, o descărcare a excesului de energie nefolosită. Această derivaţie a energiei poate fi considerată ca funcţie secundară a emotiei.
J;net ne oferă un exemplu sugestiv. Un deponent îl anunţă pe bancher că se va prezenta a doua zi la bancă
cu un cec a cărui valoare nu este precizată. Bancherul se pregăteşte pentru a onora cecul. Dar cu ce sumă ?
Ar putea fi de o mie de franci, dar este posibil să fie şi de o sută de mii. Dar dacă e de un milion ? Bancherul concentrează toate valorile existente, recurge la îm-42
