ţei de sine, de a se confia jurnalului intim. Acest jurnal, devenit „alter ego", este primul nostru prieten, prima oglindă a gîndurilor şi sentimentelor noastre : este primul contact cu noi înşine ca fiinţă deosebită şi independentă.
J.-P. Sartre atrage atenţia asupra erorii de a considera cuvîntul ca un „zefir care aleargă uşor la suprafaţa lucrurilor, care le atinge fără să le altereze'' , iar pe vorbitor „ca simplu martor care rezumă printr-un cuvînt contemplaţia sa inofensivă. A vorbi înseamnă a acţiona : orice lucru pe care-l numim nu mai este întru 57
totul aceîaşi, ei şi-a pierdut inocenţa. bacă daţi conduitei unui individ un nume, i-o revelati : el se vede pe sine însuşi. Şi cum dumneavoastră îi daţi un nume acestei conduite în acelaşi timp faţă de toţi ceilalţi, el se ştie văzut în momentul în care se vede". ,,pupă
aceasfa cum vreţi ca el să mai acţioneze în acelaşi fel ? " 1•
Conştiinţa de sentiment nu este numai un act de cunoaştere a unei forme afective, ci este totodată şi o atitudine, un sentiment faţă de sentiment, o reacţie afectivă la un fenomen afectiv. Frica, la un nivel mai înalt de conştiinţă, poate deveni frică de frică. Astfel�
sentimentele se etajează pe niveluri din ce în ce mai ridicate, mai complexe, mai intelectualizate şi mai obiectivate. Un sentiment, ca obiect de conştiinţă şi desprins de situaţia adecvată, este el însuşi apreciat pozitiv sau negativ. O durere situată într-un anumit context ne apare ca o valoare pozitivă şi, ca semn de însănătoşire, de recăpătare a sensibilităţii, el ne provoacă o bucurie, după cum o bucurie, apreciată ca egoistă şi nedemnă
de noi, declanşează în noi un sentiment secundar de reprobare sau deprimare, ruşine.
Revelaţia doamnei de Renal cu privire la sentimentele ei faţă de Julien ar fi înspăimîntat-o, dacă n-ar fi fost atît de fericită de descoperirea sa. Iată o atitudine, un sentiment de aprobare faţă de o stare afectivă proprie.
Dacă există atitudini pozitive sau negative faţă de propriile noastre sentimente, există şi reacţii de indiferenţă faţă de o trăire afectivă sau un sentiment de durere faţă de indiferenţă. Psihiatrul E. Minkowski descrie paradoxul afectiv al stării de „a simţi că nu simţi" ; schizofrenii, conştienţi de starea lor de insensibilitate, ajung uneori să simtă tristeţe, durere faţă de incapacitatea lor de a simţi 2•
Modurile acestea, în aparenţă paradoxale, traduc imperative şi modele sociale. Valenţele afective indivi-1 J e a n-P a u 1 S a r t r e, Teatru, v. II, Ed. p. lit. univ., Buc., 1969, p. 332.
2 E u g e ne M i n k o w s k i, Trai te de psychopatologie, P.U.F., 1966, p. 259.
58
duale reproduc prin contagiune şi imitaţie valori sociale statornicite. Faptul că eroul romanului Singur, al lui Camus, s-a comportat indiferent la înmormîntarea mamei, că a plecat imediat după aceea şi a petrecut prima seară cu iubita lui Marie, a constituit un obiect important de analiză judecătorească şi condamnare socială, iar pentru un psiholog sau psihiatru simptom destul de grav de afecţiune psihică.
Prestigiul social are o pondere decisivă în manifestările noastre afective ; conformismul afectiv este mai imperios, mai constrîngător decît cel intelectual. Nu putem urî ceea ce „toată lumea iubeşte", este greu să te împotriveşti valului de animozitate colectivă. Preferin
ţele şi gusturile noastre sînt adesea de import şi nici totdeauna autentice.
3. Modele afective
O dată cu naşterea, sentimentul dobîndeşte o formă, iar aceasta se conturează după modelul social al ambian
ţei în care se naşte. Primul model este sugerat de nume, de cuvînt. Acesta nu are numai o valoare intelectuală ; cuvîntul vehiculează, în comunicarea obişnuită, sentimente, atitudini, emoţii, iar în expresia poetică şi în proza literară el sugerează nu numai imagini, ci şi trăiri, cu rezonanţe adînci şi adesea inedite ; este asemenea unui comprimat dinamizant şi exploziv. Cuvîntul serveşte la descrierea şi făurirea modelelor de comportare şi manifestare a sentimentelor.
Istoria a înregistrat valuri de sinucideri în rîndul tinerilor după apariţia lui Werther al lui Goethe. Un romancier ne descrie pe un personaj care l-a imitat pe Julien Sorel, dar reuşita lui imediată a avut consecinţe contrare celor aşteptate. Ar fi interesantă o istorie completă a influenţelor literare asupra vieţii sociale reale.
Este greu de deosebit, în interacţiunea lor dinamică, ficţiunea de realitate. Ce este realitate autentică şi fic
ţiune pură ?
59
Balzac se întreţine cu unul dintre vizitatorii săi despre eroii romanelor sale. Conversaţia deviază spre evenimentele zilei, politice şi altele. Deodată, Balzac exclamă : ,,Dar să revenim la realităţi !" şi începe să
