Go to page:

Text Size:

vorbească despre personajele romanelor sale.

Aşa se explică influenţa poeziei şi a romanelor asupra sentimentelor şi a stilului vieţii unei epoci. Nu numai romanul este oglinda epocii, ci şi epoca este într-o măsură oglinda romanului, efectul puterii magice a cuvîntului. Raporturile dintre Julien Sorel şi doamna de Renal - observă Stendhal - ar fi fost altele la Paris decît în micul lor orăşel de provincie. La Paris „iubirea este fiica romanelor". ,,Tînărul preceptor şi timida sa metresă ar fi regăsit, în trei sau patru romane şi pînă

în cupletele Gimnaziului, lămurirea poziţiei lor. Romanele le-ar fi trasat rolul pe care-l au de jucat, le-ar fi arătat modelul de imitat ; şi acest model, mai devreme.

sau mai tîrziu, deşi fără nici o plăcere şi plictisindu-l, ar fi constrîns vanitatea lui Julien de a-l urma".

Modele de sentimente nu ne oferă numai literatura, ci şi teatrul, cinematograful, televizorul şi altele.

Expresiile sentimentelor, ca şi atitudinile noastre afective, obiectivîndu-se, se cristalizează în anumite forme mai mult sau mai puţin statornice, stereotipe.

Mimica şi pantomimica devin limbaj , ca şi cuvîntul articulat ; ca şi acesta, ele se învaţă luînd forma socială a tiparelor şi modelelor create de generaţii. Naşterea unui sentiment nu este numai traducerea lui în afară, în acţiune, expresie şi denumire, ci şi în solidificarea lui în matriţele sociale potrivit momentului istoric al societăţii date. Aşa cum se modelează formele noastre de comunicaţie socială, se conturează şi trăirile noastre afective. Metalul lichid şi incandescent se toarnă în tipare fixe, solidificîndu-se şi dobîndind astfel o utilitate socială. Stilul sentimentelor este opera societăţii, aşa după cum forma pe care o ia marmura statuii este opera sculptorului. Efortul revoluţionar de non-conformism al generaţiei tinere reuşeşte într-o măsură să modifice stilul vieţii sentimentale a societăţii, pentru ca, la apusul vieţii, să. devină şi ei refractari la inovaţii.

Nu există sector al vieţii sociale, nu există statut s6-cial şi poziţie socială a individului care să nu-i ofere acestuia model de gîndire, acţiune şi simţire, model al rolului pe care-l are de jucat pe scena socială. Modelele sînt şi ele în devenire, la început slab conturate, devenite cu timpul rigide, pînă ce caducitatea le dă dreptul să intre în istorie.

Sentimentul iubirii, de exemplu, are o istorie deosebit de lungă şi bogată de moduri şi modele de trăire şi manifestare a lor. Aceste modele reflectă un anumit nivel de cultură a unui grup social, iar în cadrul acestuia se diferenţiază grupuri mai mici şi subculturi, în funcţie de statutul economic, social, de vîrstă, sex sau educaţie.

In opera . sa De l'amour, Stendhal descrise „codul iubirii" al secolului al doisprezecelea. Printre cele 31 de articole se află, de exemplu, prescripţia pentru iubitul, rămas văduv, de a rămîne fidel amintirii, de a se menfine în doliu timp de doi ani. Această normă de fidelitate post mortem, de longevitate afectivă, se reduce mai tîrziu la 300 de zile, iar astăzi, chiar dacă nu există norme legale privind fidelitatea afectivă, opinia socială îşi exercită totuşi influenţa ei asupra duratei sentimentului.

Să ne gîndim numai la făurirea modelului de adoraţie platonică medievală, cîntată de trubaduri şi truveri, începînd din secolul al XII-lea şi pînă aproape după

Renaştere. Iată, schematizate, trăsăturile acestei iubiri : 1. Obiectul iubirii este femeia căsătorită.

2. Iubirea este o forţă de înnobilare, înălţare.

3. Cultul femeii se desfăşoară într-un anumit ritual.

4. Iubirea platonică este cultul suferinţei, între speranţă şi deznădejde.

5. Relaţiile de iubire simbolizează forma de supunere a vasalului faţă de senior.

6. Sentimentul are o formă religioasă de „adoraţie",

,,sfintenie", ,,rugă" .

Aceste trăsături se cristalizează în cîteva reguli care formează „codexul iubirii" medievale, cavalereşti, cu virtuţile ei de temeritate, fidelitate şi generozitate : 1 . Iubirea trebuie să atingă culmea intensităţii.