- Un om însemnat pare să fie cel care îi conduce, spuse Kobbi, arătându-1 pe cel care mergea în faţa lor. Un om de vază în ţara lui - e uşor să vezi asta.
- Dar sunt multe figuri interesante şi printre sclavi, spuse Bansir, oameni la fel de interesanţi ca noi - bărbaţi înalţi, cu părul blond, din nord sau negri venind din sud sau omuleţi cu pielea cafenie din ţările învecinate
- cu toţii merg împreună la râu şi apoi la grădini, parcurgând acest drum de nenumărate ori în fiecare zi, an după an. Nu aşteaptă nimic bun de la viaţă.
Dorm în aşternuturi de paie şi mănâncă terci de grăunţe. Sărmanii nenorociţi, Kobbi!
- Şi eu le deplâng soarta. Dar m-ai făcut să văd că soarta noastră nu este cu nimic mai bună decât a lor, cu toate că spre deosebire de ei - noi suntem Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita ban 5 ii.
liberi.
- E adevărat, Kobbi, deşi este un lucru extrem de neplăcut. Ne-am săturat să ne ducem existenţa ca nişte sclavi. Să muncim, să muncim, să
muncim! Fără să ajungem nicăieri!
- N-am putea oare să aflăm cum au reuşit alţii să-şi umple pungile cu aur şi să facem şi noi ca ei? întreba Kobbi.
- Poate că există un secret pe care trebuie să-1 aflăm de la cei care îl cunosc, răspunse Bansir gânditor.
- Chiar astăzi, spuse Kobbi, m-am întâlnit cu vechiul nostru prieten, Arkad, ce călătorea în carul său de aur. El nu m-a ignorat, aşa cum ar considera de cuviinţă cei de-un rang cu el. Mi-a făcut în schimb cu mâna, ca toţi trecătorii să vadă că dăruieşte salutări şi zâmbete unui vechi prieten -
Kobbi, muzicianul.
- Se pare că este cel mai bogat om din Babilon, rosti Bansir.
- Este atât de bogat încât se spune că însuşi regele apelează la vistieria sa când este vorba de afacerile de stat, spuse Kobbi.
- Este atât de bogat, îl întrerupse Bansir, încât mi-e teamă că - dacă
1-aş întâlni pe stradă la miezul nopţii - aş fi tentat să pun mâna pe punga sa doldora de bani.
- Prostii, îl mustră Kobbi. Averea unui om nu constă în punga pe care o poartă cu el la cingătoare. O pungă groasă se goleşte repede dacă nu există un izvor de aur de unde să o adapi mereu. Arkad are acest izvor care îi păstrează mereu punga groasă, indiferent cât de mult cheltuieşte.
- Izvorul de aur, aceasta este cheia! exclamă Bansir. îmi doresc un izvor ca acesta care să-mi umple mereu punga, fie că stau sprijinit de un zid, fie că străbat mări şi ţări spre tărâmuri îndepărtate. Arkad ştie cu siguranţă cum poţi să creezi un izvor de aur numai pentru tine. Crezi că
- dacă mi-ar desluşi secretul acestui izvor - mintea mea înceată ar înţelege învăţăturile lui?
- Mi se pare că a împărtăşit aceste învăţături şi fiului său, Nomasir, răspunse Kobbi. Nu a plecat el apoi la Ninive şi - după cum şopteşte gura lumii - a devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din oraş - fără ajutorul tatălui său?
- Kobbi, mi-ai dat o idee extraordinară, spuse Bansir, ochii trădându-i o bucurie nemărginită. Nu mă costă nimic dacă cer sfatul înţelept al unui vechi prieten cum este Arkad. Nu are nici o importanţă că
punga noastră este la fel de goală cum a fost cuibul vulturilor anul trecut. Să nu ne lăsăm intimidaţi de asta! Ne-am săturat să trăim înconjuraţi de aur fără ca noi să ne putem bucura de plăcerile lui. Ne dorim din tot sufletul să devenim oameni înstăriţi. Să mergem, aşadar, la Arkad şi să-1 întrebăm cum putem să creăm un izvor de aur pentru noi înşine!
- Vorbeşti cu mare înţelepciune, Bansir. Mă faci să văd lucrurile complet diferit, îmi dezvălui motivul pentru care nu am descoperit niciodată izvorul de aur - noi nu 1-am căutat niciodată. Tu ai muncit din greu să construieşti cele mai trainice care din Babilon. Ţi-ai dăruit întreaga existenţă acestei meniri. Şi aici - ai reuşit! Eu, la rândul meu, am luptat ca să învăţ să cânt la liră cu multă iscusinţă. Şi aici - am reuşit! în aceste îndeletniciri, întru care ne-am dăruit întreaga existenţă, am reuşit! Zeii s-au mulţumit însă să ne lase să ne continuăm viaţa ca până acum. Dar astăzi întrezărim o raza de lumină, o rază ce ne Daca-ti place cartea cumpar-o! Autorul isi merita ban 6 ii.
îndeamnă să învăţăm mai mult ca să prosperăm mai mult. Dacă vom înţelege mai bine mersul lucrurilor, vom descoperi mai multe căi prin care ne vom putea realiza dorinţele.
- Să mergem de îndată la Arkad! spuse Bansir. Şi poate că ar fi bine să-i invităm şi pe alţi prieteni de-ai noştri, a căror soartă nu este mai bună
decât a noastră, pentru a se bucura şi ei de înţelepciunea lui.
- Nu ţi-ai uitat niciodată prietenii, Bansir. De aceea ai atât de mulţi. Să
facem precum ai spus! Să mergem de îndată la Arkad şi să-i luăm şi pe ei cu noi!
II. Cel mai bogat om
din Babilon
În vechiul Babilon, trăia cândva un om foarte bogat, pe care îl chema Arkad. Era cunoscut în lumea întreagă pentru averea sa nemăsurată. Dar era cunoscut şi pentru generozitatea sa nemărginită. Era renumit pentru mărinimia sa. Era generos cu familia sa, dar şi cu el însuşi, cheltuind atât cât îi poftea inima. Dar averea sa creştea în fiecare an mai repede decât o cheltuia el.
Şi, într-o bună zi, mai mulţi prieteni din tinereţe veniră la el şi îi spuseră:
- Tu, Arkad, eşti cel mai norocos dintre noi toţi. Ai devenit cel mai bogat om din Babilon, în timp ce noi abia ne ducem zilele. Porţi cele mai scumpe şi mai rafinate veşminte şi te înfrupţi din cele mai rare mâncături, în timp ce noi trebuie să fim fericiţi dacă reuşim să ne îmbrăcăm şi să ne hrănim familia cât mai bine cu putinţă. Cândva, noi am fost cu toţii egali.
Am primit aceleaşi învăţături. Am jucat aceleaşi jocuri. Şi nu ne-ai întrecut nici la învăţătură şi nici la jocuri. Iar în anii care au urmat, am făcut cu toţii cinste oraşului în care trăim. Nu ai muncit nici mai mult şi nici mai asiduu decât noi. Şi atunci, de ce soarta nestatornică ţi-a hărăzit ţie să te bucuri de toate bunătăţile vieţii şi ne-a lăsat pe noi deoparte, deşi le meritam şi noi la fel de mult ca tine?
Arkad îi dojeni însă pe loc, spunându-le:
- Dacă în toţi aceşti ani nu aţi reuşit să duceţi decât o viaţă de mizerie, acest lucru se datorează faptului că nu aţi învăţat legile care guvernează crearea unei averi uriaşe sau nu le-aţi acordat importanţa cuvenită. S
oarta Nestatornică este o zeiţă rea, care nu aruncă cu aur în stânga şi-n dreapta. Dimpotrivă, ea îi duce la pierzanie pe toţi cei care câştigă aur fără sudoarea frunţii. Ii transformă în risipitori fără măsură, în oameni care cheltuiesc fără rost tot ceea ce primesc, copleşiţi fiind de pofte şi dorinţe pe care nu ştiu cum sa şi le înfrâneze. Dar sunt şi oameni cu care ea este darnică, oameni care însă devin zgârciţi şi îşi păstrează cu grija averea, trăind mereu cu teama că o vor cheltui şi nu vor mai şti cum s-o înlocuiască. Viaţa le este adesea tulburată de teama că vor fi jefuiţi, motiv pentru care preferă sa trăiască în sărăcie şi mizerie, ascunzându-şi cu grijă
averea. Sunt şi oameni care ştiu cum să se bucure de aurul dăruit de Soarta Nestatornică, dar sunt atât de puţini încât eu nu-i cunosc decât din auzite.
Gândiţi-vă la cei care au moştenit dintr-o dată o avere imensă şi spuneţi-mi dacă am sau nu dreptate!
Prietenii săi recunoscură că vorbele îi erau pline de înţelepciune, aşa că îl rugară să le spună cum reuşise să adune o avere atât de mare.
