O privire asupra genurilor literare din care s-a tradus relevă că, în consens cu specia privilegiată în literatura română a timpului, se transpune mai ales proză
scurtă, preferată şi pentru motivul că putea găsi mai uşor spaţiul necesar în paginile periodicelor vremii. Alături de B. Franklin, John Habberton, Bret Harţe, W.- Irving, N. Longfellow, A. Poe, Mark Twain, întîlnim pagini din C.
F. Brady, Frank Norris, Lafcadio Hearn, precum şi din proza umoristică a lui Ph. Berges, Lemon Don Mark şi Artemus Ward. Deşi genul e dominat de Poe şi Twain, popularitatea cea mai izbitoare o are Lafcadio Hearn (1850— 1904), prin literatura sa de un exotism cuceritor. Acest „interpret între două naţiuni (americană şi japoneză), în egală măsură străine lui", cum preciza scriitoarea Katherine Anne Porter, s-a simţit atras de tot ce e primitiv şi exotic, de lumea indienilor ca şi de cea a japonezilor, pe care a încercat să-i prezinte lumii americane şi Europei, în adevărata lor lumină. Folclorul exotic, schiţa de călătorie, descrierile de morminte, de grădini şi insecte, alături de sordidul din viaţa americană sînt doar cîteva din preocupările jurnalistului şi profesorului Lafcadio Hearn care,
<note>
7 Ella Wheeler Wilcox, Naşterea opalului, în „Ovidiu", 5, 1905, nr. 9, p.
124. Traducere de Albert Dan. 8 William Bliss Carman, în casa cea mare, în „Vieaţa nouă", X, 1914, nr. 5, p. 168.
9 Ralph Waldo Emerson, Iluzii, în „Floarea darurilor", I, 1907, nr. 4, p. 224 ; Libertatea, idem, I. 1907, nr. 5, p. 280—281 ; Pan, idem, p. 280—281.
</no
te>
113
Deşi a trăit în America doar douăzeci de ani, a scris totdeauna, în pofida resentimentelor lui faţă de realităţile americane, pentru cititorii americani.
Desigur că receptarea lui masivă la noi se explică prin insolitul scrierilor sale, dar şi prin interesul constant în România pentru civilizaţia Japoniei care, în deschiderea sa incipientă faţă de restul lumi, rămînea şi pentru români o necunoscută. Tîrziu, în 1942, Ion Pillat mărturisea că lectura operei lui Lafcadio Hearn (Kokoro şi Imagini din Japonia necunoscută (Glimpses of Unfamiliar Japan) stă la temelia Visărilor budiste şi a ciclului Samisen din acelaşi volum *10. în afară de receptarea la nivelul traducerilor (povestire, basm, legendă, eseuri), cu un indice ce depăşeşte cifra 30 în periodicele dintre 1900—1918 *11, din volumele Glimpses of Unfamiliar Japan, Japonia: o încercare de interpretare (Japan : on An Attempt at an Interpretation), Koro, Kwaidan, Din Orient (Out of the East), Frunze răzleţe din literaturi străine (Stray Leaves from Strange Literatures), iar după 1918 din Pagini exotice şi retrospective (Exotics and Retrospectives), s-au făcut şi încercări de popularizare a vieţii şi operei lui Lafcadio Hearn. Astfel, Izabela Sadoveanu (după ce face aprecieri cu privire la Chita, „un poem al mării", şi la Karmo, un roman psihologic în care se produce
„regenerarea unui suflet bolnav prin dragostea curată şi curajoasă a unui nobil caracter de femeie") surprinde cu exactitate specificul marelui neadaptat :
„Hearn e un scriitor rar, de o strălucire şi fineţe fără pereche în limba engleză, un scriitor ce a ştiut să unească în opera sa adîncimea, intensitatea de emoţii şi măsura în expresie a spiritului englezesc, cu vigoarea, coloritul, strălucirea şi armonia popoarelor din sud" *12. Majoritatea comentatorilor români însă au în vedere scrierile japoneze ale lui Lafcadio Hearn sau Koizumi Yakuma (numele japonez al lui
<nota>
10 Ion Pillat, Mărturisiri, în „Revista fundaţiilor regale", an IX, l febr. 1942, nr.
2, p. 278.
11 Pentru bibliografia traducerilor din Lafcadio Hearn, a se consulta
"Bibliografia relaţiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859—1918), vol.I, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1980, p. 104, 113, 114, 115, 116 şi Thornas Amherst Perry, A Bibliograţby of American Literature Translated into Romanian, New York, Philosophical Library, 1984, p. 42—45.
12 Izabela Sadoveanu, Lafcadio Hearn, în „Viaţa românească", vol. XX, an. VI, 1911, p. 412.
</no
ta>
114
Hearn), care dezvăluie „trăsăturile fundamentale ale sufletului japonez : pacienta, tenacitatea şi stăpînirea de sine care sînt disimulate sub o înfăţişare dintre cele mai naive şi surîzătoare", traducînd în gîndirea europeană
„nuanţele cele mai intime ale poporului japonez" 13. Celelalte comentarii aduc doar informaţii suplimentare despre scriitorul americano-japonez, care a făcut mai mult decît oricare altul pentru cunoaşterea literaturii ame- ricane în Japonia. Un maestru-al genului scurt care începe să fie tradus în epocă este William Sidney Porter (O. Henry).
Transpunerea unor fragmente sau a unor romane integrale în periodicele vremii anunţă deja un fenomen obişnuit în literatura dintre cele două războaie mondiale. Majoritatea romanelor traduse au ca subiect viaţa provincială
(Burgess Gelett), de frontieră (romane western de Colonel William F. Cody, avînd ca erou central pe controversatul Buffalo Bill, şi de Mary Freeman Wilkins). Preponderent însă este romanul dime, reprezentat-de lucrările lui Don Mark Lemon, William C. Morrow, W. Norton, Frank Pinkerton, Anne Katherine, Green Rohles (cu patru romane senzaţionale). La acestea adăugăm romanele istorice şi religioase (Edward Eggleston şi C. F. Brady) şi literatura destinată copiilor (Frances Hodgson Burnett, Kate Douglas Wiggin), Cu totul simptomatic în formarea viziunii asupra S.U.A. ca o ţară a ştiinţei apare interesul pentru realizările lui Thomas Alva Edison, despre care apar, în 1911, două cărţi de popularizare : Victor Anestin, Viaţa şi invenţiunile lui Edison şi A.
Luca, Edison şi invenţiunile sale. Aria intereselor va cuprinde curînd şi alte domenii : politica (Woodrow Wilson), economia (astfel Andrew Carnegie, cu a sa Artă a îmbogăţirii — How to Make a Fortune — este văzut în sensul deja împămîntenit de prezenţa lui Franklin cu lucrările sale despre propăşirea materială), filozofia şi psihologia (Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau, Robert Green Ingersoll, cunoscut drept „marele agnostic" pentru scrierile sale antireligioase, William James, mult citit şi comentat de intelectualii români, dovadă recenziile, comentariile şi chiar o teză de doctorat publicate într-un
<nota>
13 Lafcadio Hearn, în „Noua revistă Română", nr. 3, 26 octombrie 1908, vol. 5, p.
34 (semnată Algernon).
</no
ta>
115
interval scurt14), pedagogia. Strîns legată de ultimele aspecte este traducerea unor lucrări pedagogice ale lui William James *15, John Dewey *16, Ernest Crosby *17, B. Liber 18, Mark H. Thiselton *19, cu scopul ameliorării sistemului de educaţie din ţara noastră. Familiarizarea cu sistemul de educaţie.
american a implicat, firesc, .si apariţia unor lucrări originale româneşti, care au în vedere experienţa pedagogilor din S.U.A. : M. G. Holban *20 şi D. Ioaniţescu
<Notă>
*14 Lafcadio Hearn, în „Evenimentul", XIX, 1911, nr. 146, p. 2 şi „Minerva", 1911, nr. 949, p. 1; Lafcadio Hearn, în „Seara", II, 1911, nr. 529, p. l ; Un anglo-japonez, în „Opinia", VIII, 1911, nr. l 350, p. l—2. Ultimele două articole au în vedere biografia lui Lafcadio Hearn şi succesul lui francez. In perioada interbelică mai apar cîteva comentarii: Lafcadio Hearn, în „Adevărul literar şi artistic", VII, 1926, p. 8 şi B. Brănişteanu, Un japonez alb, în „Adevărul literar şi artistic", II, 1921, nr. 28, p. 1.
*15 William James, Psihologie şi educaţie, trad. de G. I. Simeon, Bucureşti, f.e., 1911, 158 p. Voinţa spre credinţă, traducere după S. Pidoux de pr. D. I.
Rudăreanu, Calafat, Tipografia şi legătoria de cărţi „Progresul", 1916, 37 p.
William James, Deprinderea, Rîmnicul Vîlcea, f.e., 1916, traducere de Carp Greceanu, prefaţă de I. Nisipeanu. Comentariile româneşti cu privire la William James dovedesc interesul provocat de teoreticianul pragmatismului american.
N. Vaschide, Scrisori din Paris — William James, în „Revista Ideei", I, 1903, nr. 6, august, p. 605—610 (recenzie la studiul psihologic al lui William James intitulat Varieties of Religious Experience, 1902.
Ştefan Ştefănescu, Williams James, în „Convorbiri literare", 44, 1910, p. 991—
994.
Spiru S. Boiteanu, Pragmatismul lui William James din punct de vedere religios, teză de doctorat, Bucureşti, 1910. Argus, Precis de psychologie de William James, în „Revista Ideei",
II, 1913, nr. 10, octombrie, p. 249 (recenzia ediţiei franceze a operelor lui William James). Simion Mehedinţi, William James, în
„Convorbiri literare", 31, 1914, p. 550.
16 John Dewey, Eveline Dewey, Şcoalele de mîine, în româneşte cu învoirea autorilor de G. I. Simeoa, Bucureşti, f.e., f.a., XIX, 262 p.
17 Ernest Crosby, O experienţă de învăţămînt, trad. de Emma Lăză-reanu, în
„Revista Ideei" 6, 1906, nr. 5, p. 70
