Începutul vieţii mele a fost.simplu, cam ca orice alt început de viaţă. Am venit, am văzut, am învins, aşa cum se întîmplă întotdeauna cu întîiul născut. Au existat şi obişnuitele discuţii în privinţa numelui. Primul născut în familie nu trebuie botezat într-o doară — toţi insistau pe acest aspect. Tata a propus numele Milfred Campbell — o străbună pe care el o respecta profund — şi-a refuzat să mai ia parte la dezbateri. Mama a rezolvat problema susţinînd că
dorinţa ei e să fiu botezată după mai-că-sa, al cărei nume de fată era Helen Everett. Dar în emoţiile transportării mele la biserică, tata a pierdut numele, pe drum — foarte firesc, doar îşi declinase orice contribuţie la alegerea acestuia.
Cînd preotul i-a cerut să-l precizeze, şi-a amintit doar că hotărîrea fusese să mi se spună ca şi bunicii mele şi dădu combinaţia Helen Adams drept numele ei.
Mi s-a povestit că încă de pe vremea cînd purtam cămăşuţe lungi dădeam semne că as fi o fire avîntată şi ambiţioasă. Imitam cu insistenţă tot ce vedeam că fac alţii. La şase luni puteam emite „Aide" şi într-o bună zi am atras atenţia tuturor cu „Ceai, ceai, ceai" rostit foarte clar. Chiar şi după boală mi-am amintit un cuvînt pe care-l învăţasem în aceste luni. Era cuvîntul „apă". Am continuat să emit nişte sunete pentru acest cuvînt chiar şi după ce am pierdut toate celelalte elemente ale vorbirii. Am încetat să produc sunetul „ap-ap" doar cînd am învăţat să scriu acest cuvînt.
Mi s-a mai povestit că am învăţat să merg în ziua în care am împlinit un an.
Mama tocmai mă scosese din cadă şi mă ţinea în poală cînd, deodată, am fost atrasă de umbrele tremurătoare ale frunzelor ce dansau în lumina soarelui pe podeaua netedă. Am alunecat de pe genunchii mamei şi aproape am alergat spre ele.
9
O dată consumată pornirea, am căzut şi am strigat-o pe mama ca să mă ia în braţe.
Zilele acelea fericite n-au durat mult. A trecut o primăvară scurtă, inundată de cîntecul sturzului şi mierlei, o vară bogată în fructe şi trandafiri şi o toamnă de aur şi purpură şi şi-au lăsat darurile la picioarele unui copil însufleţit şi fermecat. Apoi, în mohorîta lună a lui februarie, veni boala ce avea să-mi închidă ochii şi urechile şi să mă arunce în inconştienţa unui nou-născut. Au numit-o congestie acută a stomacului şi creierului. Doctorul credea că nu voi supravieţui. Totuşi, într-o bună dimineaţă febra m-a lăsat la fel de brusc şi misterios cum venise. Mult s-a mai bucurat familia mea în dimineaţa aceea, dar nimeni, nici doctorul, nu ştia că n-aveam să mai văd şi să mai audf vreodată.
Mi se năzare că aş mai avea amintiri vagi ale bolii aceleia, îmi amintesc mai cu seamă tandreţea cu care încerca mama să mă mîngîie în ceasurile de veghe, de agitaţie şi chin şi, mai pe urmă, în suferinţa şi uluirea cu care m- am trezit după
un somn superficial şi agitat şi mi-am rotit ochii, fierbinţi şi uscaţi, către perete, întorcîndu-i de la lumina atît de dragă altădată, care venea spre mine tot mai slabă şi mai slabă cu fiecare zi. Dar, cu excepţia acestor amintiri incerte, dacă
vor fi fost cu adevărat amintiri, totul îmi pare complet ireal, ca un coşmar.
Treptat m-am obişnuit cu tăcerea şi întunericul care mă înconjurau şi am uitat că a fost vreodată altfel, pînă a venit ea — profesoara mea — care avea să-mi elibereze spiritul. Dar în timpul primelor nouăsprezece luni de viaţă am prins frînturi de cîmpii verzi, de cer luminos, de copaci şi de flori pe care întunericul ce a urmat nu le-a putut şterge cu totul. Dacă am văzut o dată, „a noastră este ziua şi tot ce am văzut în această zi".
CAPITOLUL II
Nu-mi pot aminti ce s-a întîmplat în primele luni după boală. Ştiu doar că
stăteam pe genunchii mamei ori mă agăţamm de poala ei cînd umbla de colo-colo cu treburile gospodăriei. Mîinile mele pipăiau fiecare obiect şi observau fiecare mişcare şi aşa am învăţat multe lucruri. Curînd am simţit nevoia să
comunic cu alţii şi am început să fac semne primitive. Un clătinat 10
din cap însemna „Nu" şi o înclinare „Da", un gest de tragere echivala cu „Vino"
şi unul de împingere cu „Du-te". Voiam pîine ? Atunci imitam acţiunile de a tăia feliile şi de a le unge cu unt. Dacă voiam ca mama să facă îngheţată ca desert, făceam semn că funcţionează răcitorul şi tremuram pentru a indica temperatura joasă. Ştiam întotdeauna cînd voia să-i aduc ceva şi dădeam fuga sus şi peste tot unde îmi indica ea. Înţelepciunii ei iubitoare îi datorez de fapt tot ceea ce a fost luminos şi bun în lunga mea noapte.
înţelegeam o bună parte din ceea ce se petrecea în jurul meu. Mai întîi am învăţat să împăturesc şi să pun la loc rufele curate cînd erau aduse de la spălătorie şi să mi le deosebesc pe ale mele de celelalte. Ştiam cînd ieşeam în oraş mama şi mătuşă-mea după felul cum se îmbrăcau şi mă rugam să mă ia cu ele. Eram întotdeauna chemată cînd aveam oaspeţi şi, cînd aceştia îşi luau rămas bun, le făceam din mînă, avînd, cred, o vagă amintire despre înţelesul gestului, într-o zi pe mama au vizitat-o nişte domni, iar eu am simţit cum se închide uşa din faţă şi alte sunete care indicau venirea lor. Minată brusc de un gînd, am zbughit-o în sus pe scări înainte de a mă putea cineva opri ca să mă
îmbrac cu ceea ce credeam eu a fi o rochie pentru musafiri. Stînd în faţa oglinzii, cum vedeam adesea că fac ceilalţi, mi-am uns părul cu ulei şi m-am dat pe faţă'
cu un strat gros de pudră. Apoi mi-am fixat un voal pe cap astfel încît să-mi acopere faţa şi să-mi cadă în falduri pe umeri şi mi-am legat în jurul taliei mele mici un jupon atît de mare încît atîrna mai-mai să atingă marginea fustei. Astfel gătită, am coborît ca să ajut la întreţinerea oaspeţilor.
Nu ţin minte cînd mi-am dat prima oară seama că mă deosebesc de ceilalţi oameni, dar acest lucru îl ştiam sigur înainte de a veni profesoara mea.
Observasem că mama şi prietenii mei nu foloseau semne ca mine atunci cînd voiau să li se împlinească o dorinţă, ci dădeau din gură. Uneori stăteam între două persoane care conversau şi le atingeam buzele. Nu înţelegeam şi acest lucru mă afecta, îmi mişcam şi eu buzele şi gesticulam bezmetic fără nici un rezultat. Mă înfuriam uneori şi dădeam din picioare şi răcneam pînă la epuizare.
Cred că ştiam că sînt obraznică, căci îmi dădeam seama că pe Ella, doica mea, o doare cînd o izbesc cu picioarele, iar cînd izbucnirile mele se potoleau, aveam o stare apropiată de regret. Dar nu-mi amintesc de nici o împrejurare în care acest simţă-11
mînt să mă fi împiedicat de a repeta obrăznicia atunci cînd nu reuşeam să obţin ce vreau.
Pe atunci tovarăşii mei nelipsiţi erau o fetiţă de culoare pe nume Martha Washington, copilul bucătăresei noastre, şi Belle, o căţea bătrînă, setter, bun vînător la vremea ei. Martha Washington îmi înţelegea semnele şi rareori aveam probleme în a-i comunica ce vreau, îmi plăcea s-o domin şi mai curînd mă supuneam pornirilor mele tiranice decît să risc o confruntare directă. Eram puternică, activă şi nu-mi păsa de urmări, îmi cunoşteam dorinţele destul de bine şi găseam totdeauna o cale, chiar dacă trebuia să lupt din răsputeri pentru a mi le împlini. Petreceam mult timp la bucătărie. Frămîntam aluat, ajutam la prepararea îngheţatei, rîsneam cafea, mă certam de la castronul în care se făcea compoziţia pentru tort şi hrăneam găinile şi curcanii care se foiau pe treptele bucătăriei. Un curcan mare mi-a smuls într-o zi o roşie şi a fugit cu ea.
Inspirate, poate, de Domnul Curcan, am sters-o şi noi spre stiva de lemne cu un tort pe care bucătarul tocmai îl glazurase şi l-am mîncat pînă la ultima firimitură. Mi-a fost destul de rău după aceea şi mă întreb dacă n-a avut parte şi curcanul de aceeaşi răsplată.
Bibilicii îi place să-şi ascundă cuibul în locuri ferite. Plăcerea mea era să-i dibuiesc cuiburile prin iarba înaltă. Nu-i puteam spune" Marthei Washington cînd voiam s-o pornesc la vînătoare de ouă, dar îmi puneam mîinile pe pămînt într-un anume fel care indica ceva rotund în iarbă şi Martha înţelegea întotdeauna. Cînd eram destul de norocoase şi găseam un cuib, n-o lăsam niciodată să ducă ouăle acasă şi o făceam prin semne energice să înţeleagă că
ar putea să cadă şi să le spargă.
Hambarele în care se depozita porumbul, grajdurile care adăposteau caii şi curtea în care dimineaţa şi seara se mulgeau vacile erau pentru mine şi Martha surse nesecate de interes. Mulgătorii mă lăsau să ţin mîinile pe vaci cît timp le mulgeau şi nu o dată am fost lovită de vacă pentru curiozitate.
Pregătirile de Crăciun îmi aduceau întotdeauna mare bucurie. Bineînţeles că nu ştiam ce înseamnă toate acestea, dar mă în-cîntau mirosurile plăcute ce umpleau casa şi delicatesele ce ni se dădeau mie şi Marthei ca să ne potolească. Le stăteam, din păcate, în cale, dar acest lucru nu ne strica plăcerea cîtusi de puţin.
Ne lăsau să rîşnim mirodeniile, să alegem stafidele şi să lingem lingurile, îmi atîrnam ciorapul pentru că aşa făceau şi ceilalţi; nu-mi amintesc totuşi să mă fi interesat această cere-12
monie în mod deosebit şi nici să mă fi trezit, împinsă de curiozitate, înainte de zorii zilei pentru a-mi căuta darurile.
Martha Washington era la fel de pusă pe şotii ca şi mine. într-o după-amiază
fierbinte de iulie stăteau două fetiţe pe treptele verandei. Una era neagră ca abanosul, cu grămăjoare de păr rebel, care, strînse cu şireturi de pantof, îi stăteau pe cap în toate direcţiile ca nişte tirbuşoane. Cealaltă era albă, cu bucle lungi, aurii. Una avea sase ani, cealaltă cu doi-trei ani mai mult. Fetiţa mai mică
era oarbă — aceea eram eu — cealaltă era Martha Washington. Eram ocupate cu decupatul păpuşilor de hîrtie ; dar curînd ne-am plictisit de această distracţie şi, după ce ne-am legat şireturile la pantofi şi am tăiat cu foarfecele toate frunzele de caprifoi la care puteam ajunge, mi-am îndreptat atenţia spre tirbuşoanele Marthei. Mai întîi a protestat, dar apoi s-a supus. Considerînd că
regula de joc corectă e schimbarea rolurilor, a înşfăcat şi ea foarfecele şi mi-a tăiat o buclă şi le-ar fi tăiat pe toate dacă n-ar fi fost intervenţia salutară a mamei.
Cealaltă tovarăşă de joacă, Belle, căţeaua, era bătrînă şi leneşă şi îi plăcea mai curînd să doarmă lîngă foc decît să zburde cu mine. M-am străduit din răsputeri s-o învăţ limbajul semnelor, dar era proastă şi distrată. Cîteodată
tresărea şi tremura de emoţie, apoi devenea cu totul rigidă, aşa cum se întîmplă
