— A doua se numește Regina și e japoneză! În orice caz, am vrut în mod special să vă mulțumesc pentru lucrul cu noi la opusul 65. Mi-ați deschis ochii, m-ați făcut să înțeleg o grămadă de lucruri… Este perfect adevărat. Mulțumesc foarte mult.
— Dar eu vă mulțumesc… Datorită dumneavoastră, am acum o nouă viziune asupra acestei simfonii… Nu cred că voi uita ce ați spus în timpul repetiției despre simbolismul celor trei lovituri de timpan și despre staccato-ul violelor…
— Ah, da? De fapt, nu eu… E dintr-o carte…
— Așa? Ce carte?
Mizuné a scos un carnețel din geanta de umăr. Ea a mâzgălit ceva în grabă pe o pagină goală și a rupt-o cu grijă.
— Iată. Aceasta este cartea. Sper că veți reveni să ne dirijați în curând…
— Așa sper și eu.
Afară, mulțimea de spectatori se împrăștiase. Agnès și Otohiko o așteptau pe Mizuné în fața intrării teatrului. Aerul răcoros al nopții de început de vară biciuia plăcut obrajii care se încinseseră ascultând interpretarea de o rară intensitate a simfoniei lui Șostakovici.
— Scuzați-mă, v-am făcut să așteptați, a strigat Mizuné, alergând grăbită. M-am dus să-mi iau rămas-bun de la dirijor…
— Nu îți face griji. Discutam pe-ndelete, răspunse Agnès. E atât de bine după căldura concertului…
— Era mulțumit dirijorul?
— Da, foarte.
— A fost genial, Mizuné! Nu am ascultat niciodată ceva atât de frumos. M-a răscolit, a spus Oto cu o voce calmă, dar emoționată.
— Mulțumesc, Oto. Sunt ușurată că am terminat!…
— M-am uitat la tine de mai multe ori în timpul Simfoniei a opta… Arătai foarte mișcată…
— Ah, da? Se observa? Nu mă puteam abține să nu mă gândesc la bunicul nostru…
După un moment de tăcere, Mizuné a continuat, privindu-l pe Oto în ochi.
— M-am gândit și la noi… noi cei care ne aflăm la capătul acestui lanț ciudat de vieți și de morți, al acestui fir misterios de destine care ne fac să existăm…
— Mizuné, a întrerupt-o Agnès, ne oprim și noi undeva, nu-i așa? Doar nu o să continuăm să vorbim în întuneric?
— Ai dreptate, mamă, scuză-mă…
— De fapt, a strigat Oto, am rezervat o masă nu departe de aici. Dacă vreți, putem merge acum…
Au pornit în direcția sensului giratoriu de pe Champs-Élysées. O adiere blândă și călduță s-a ridicat atunci, fluturând ușor părul ondulat al lui Mizuné, care reflecta lumina galben-portocalie a felinarelor. Lui Oto i s-a părut că aude ceva asemănător unui foșnet în același timp familiar, dar și îndepărtat: sunetul frecării aripilor unei libelule roșii, gata să se așeze, într-o după-amiază târzie de amurg de început de toamnă, pe o floare mare de lotus alb-roz în fața căreia, adolescent fiind, a rămas uimit în timpul plimbărilor sale solitare pe străduțele aproape adormite din Nogata.
14. Instituție națională aparținând șintoismului de stat înainte de Al Doilea Război Mondial, sanctuarul Yasukuni este astăzi o organizație cu scop religios, independentă de stat. Acolo sunt adunate aproximativ două milioane cinci sute de mii de suflete deificate. Yasukuni, simbol al trecutului colonialist al Japoniei, găzduiește un muzeu în care istoria militară a Japoniei este prezentată dintr-o perspectivă ultranaționalistă și revizionistă. În plus, din 1978, un număr de criminali de război de Clasa A au fost adăugați pe lista sufletelor deificate ca martiri din epoca Showa. Acesta este motivul pentru care vizita parlamentarilor și a miniștrilor la acest templu șintoist provoacă reacții puternice din partea țărilor vecine cu Japonia, victime ale expansionismului colonial al Japoniei imperiale de dinainte de război. (N. a.)
EPILOG 34
În timpul nopții, care l-a aruncat într-un somn agitat de multiplele rezonanțe ale concertului, Oto s-a scufundat într-un vis în care i se părea că participă la o nuntă. La capătul unui culoar întunecat, un bărbat și o femeie stăteau în fața unei mese care semăna cu un altar. Bărbatul nu se deslușea din întunericul înconjurător, în timp ce femeia, învăluită în albul rochiei de mireasă, radia o lumină ciudată, venită de nu se știe unde. S-a apropiat de ei. Treptat a început să răsune muzica. I s-a părut că distinge un instrument cu coarde… Vedea cuplul din spate. Femeia i-a dat bărbatului brațul stâng. El a întors privirea spre bărbat, dar acesta era doar o umbră neagră în haine de ceremonie.
A doua zi, sâmbătă, 21 iunie, Oto i-a povestit visul lui Mizuné. Ea a tresărit și i-a spus că practic a avut același vis, dar inversat: în întunericul somnului ei, mireasa albă era cea care apărea ca o umbră fantomatică.
Stăteau față în față la o măsuță pătrată din fundul sălii zgomotoase de la Rostand. Fără să spună un cuvânt, Oto a luat timid mâna lui Mizuné. Mâna moale, diafană a tinerei între cele două palme ale lui, care, deschise delicat, aminteau de gestul unui obstetrician care aduce pe lume un nou-născut. El se uita în ochii ei, emoționat, strângându-i mâna. Cealaltă mână a lui Mizuné s-a așezat apoi pe cea a lui Oto; iar ea i-a aruncat o privire blândă însoțită de un zâmbet radios.
În acea seară, Mizuné a rămas trează până târziu în noapte. Somnul a întârziat să apară, atât era de epuizată. A rămas sub emoția ultimei întâlniri cu Oto, în prelungirea excepționalului concert. Deodată, a auzit sunetul discret al computerului ei, semnalând primirea unui mesaj electronic. Era o scrisoare lungă a lui Oto care se termina cu următoarele cuvinte:
De la: Otto Takosch
Data: sâmbătă, 21 iunie 2008
Către: Marie-Mizuné C.
Subiect: Trecut și viitor
Draga mea Mizuné,
(…)
Fiecare vine pe lume în compania propriei singurătăți, purtând în adâncul său amprenta unui trecut ușor sau mai greu de suportat. De asemenea, tot în compania propriei singurătăți, fiecare părăsește lumea. Între aceste două singurătăți se întinde spațiul vieții în care poate este posibil să fie împărtășite bucuriile și necazurile existenței. Jun și Anna nu au avut această posibilitate. Nouă ne-a rămas urma lor ca o rană care nu s-a cicatrizat niciodată. Printr-o întâmplare miraculoasă pe care o cred necesară, drumurile vieții noastre s-au încrucișat. Poate am putea face un singur drum pe care să mergem împreună unul lângă celălalt…
Duminică dimineața, Oto s-a trezit la fel de devreme ca de obicei, cu toate că se culcase foarte târziu. Când și-a deschis mesageria în timp ce își bea cafeaua de dimineață, a găsit un e-mail de la Mizuné.
De la: Marie-Mizuné C.
Data: duminică, 22 iunie 2008
Către: Otto Takosch
Subiect: Re. Trecut și viitor
