— Îl cunoașteți?
— Nu, este prima dată când îl văd.
— Nu cred că a mai fost pe la noi, a adăugat Fernand.
Doctorul a luat pulsul bătrânului și l-a bătut ușor cu palma pe obraji pentru a-l face să-și revină în fire. Câteva secunde mai târziu, bătrânul a deschis ochii. Părea surprins să vadă în fața ochilor un chip necunoscut care îl privea insistent.
— Cum vă simțiți, domnule?
— Cine sunteți?
— Nu vă faceți griji, sunt medic. Vi s-a făcut rău. Vreți puțină apă?
Anna a umplut imediat cu apă pe jumătate un pahar înalt și i l-a întins medicului. Acesta i-a dat bătrânului să bea o primă înghițitură. Apoi o a doua…
— Mulțumesc, doctore. Nu știu ce s-a întâmplat cu mine… acum mă simt mai bine.
— Locuiți în apropiere?
— Da… Nu departe.
— Puteți să mergeți singur acasă?
— Da, da, sigur că da.
— Credeți?
— Da, absolut.
— Domnule doctor, îl voi însoți până acasă, a spus Jun.
— Îl cunoașteți?
— Nu. Am schimbat doar câteva cuvinte înainte de a se i se face rău…
— Bine, ar fi de fapt mai bine să îl însoțiți dacă puteți. Cred că nu e nimic grav. Și-a recăpătat cunoștința. Pulsul este normal, ritmul cardiac este de șaizeci și cinci. Dar este mai bine să se odihnească totuși…
— Îl însoțesc, domnule doctor, nu este nici o problemă, a repetat tânărul în timp ce admira în gând vocea blândă și profundă a doctorului, siguranța, amabilitatea lui, dar și modul clar și precis în care articula fiecare cuvânt.
S-a întors la locul lui. Mica mulțime care se adunase în jurul lui și a bătrânului suferind s-a împrăștiat. Jun s-a adresat atunci vechiului admirator al lui Jean-Christophe.
— Haideți, domnule, să mergem acasă. Vă însoțesc.
— Nu vă deranjați, tinere, cred că pot merge singur acasă, ca un om mare!
— Nu, nu, mi-ar face plăcere să mai petrecem câtva timp împreună… Pe drum, îmi veți vorbi despre Jean-Christophe… Se pare că știți foarte bine această carte!
Jun l-a ajutat să se ridice. I-a dat bastonul. Apoi s-a întors către Anna, care revenise la ei după ce servise mai mulți clienți, inclusiv pe medic.
— Îl duc pe domnul acasă. Puteți avea grijă de instrumentul meu până mă întorc? Nu vă deranjează?
— Deloc. L-am pus în spate. Acolo este în siguranță. Nu vă faceți griji.
— Mulțumesc. Ne vedem în curând.
Cu bereta pusă pe cap, bătrânul a început să meargă sprijinindu-se în baston. Jun s-a grăbit să îl susțină luându-l de braț. Au mers încet spre ieșire. Anna i-a privit din spate, apoi s-a întors la treburile ei. Unchiul ei, care încasa nota de la un client, i-a spus pe un ton jovial:
— E amabil muzicianul-filozof, nu-i așa?
Tânăra, momentan pierdută în gândurile ei, nu a răspuns.
— Ne vom aminti că îi place totul, în afară de șorici! a spus vesel Fernand. 6
O oră mai târziu, în bistrou nu mai rămăseseră decât puțini clienți. Rumoarea conversațiilor dispăruse. Fernand luase o scurtă pauză în camera din spate. Anna se dusese în spatele tejghelei să-i servească pe bărbații în salopete de lucru. Arunca din când în când câte o privire prin fereastra mare.
Unchiul și-a reluat postul. Anna a început să curețe mesele. Atunci a reapărut studentul la Conservator.
— Ah, iată-l!
Anna s-a dus imediat în întâmpinarea lui.
— Spuneți-mi, cum a fost? E mai bine?
— Da, da, e mai bine… Cred că totul a revenit la normal acum.
— Ați fost foarte amabil să-l însoțiți.
— Nu… E absolut normal să ajuți o persoană în vârstă… care în plus se află și în suferință… Locuiește foarte aproape de aici, dar, cum are dificultăți cu mersul, ne-a luat mult să ajungem acolo. Dar a fost extraordinar! Pe tot parcursul călătoriei, nu ne-am oprit din vorbit. S-a prezentat domnul Jean. E muzician! Ba chiar violist! Vă dați seama? Ce coincidență! A făcut parte multă vreme dintr-o orchestră pariziană. A fost foarte încântat să afle că eu însumi sunt violist… I-am vorbit despre piesa la care lucrez în acest moment. Atunci mi-a povestit amintirile lui despre această piesă. Pentru că a cântat-o de mai multe ori ca solist când era tânăr! Și mie mi-ar plăcea s-o pot cânta într-o zi în concert… Pe scurt, nu am simțit cum a trecut timpul… L-am condus până la apartamentul lui. Noroc că avea lift! Când am ajuns, nu era nimeni acasă. Mi-a spus că locuiește cu fiica lui și că ea se va întoarce în curând. Așa că am așteptat împreună să se întoarcă. Dar era foarte vorbăreț! De neoprit! A fost incredibil! Mai ales că mi-a vorbit mult despre Don Quijote.