Nu ca tine, iubito, spune el. Ca mine. Eu sunt cel care nare nimic de pierdut.
Ea spune: Dar mă ai pe mine. Eu nu sunt nimic.
320
- MARGARET ATWOOD -
The Toronto Star, 28 august 1935
ELEVĂ DIN LUMEA BUNĂ GĂSITĂ ÎN SIGURANŢĂ
REPORTAJ SPECIAL PENTRU THE STAR
Ieri poliţia a sistat căutările şcolăriţei din lumea bună
Laura Chase, în vârstă de cincisprezece ani, dispărută de peste o săptămână, când domnişoara Chase a fost găsită
găzduită în siguranţă de prietenii de familie domnul şi doamna E. Newton-Dobbs, la reşedinţa lor de vară din Muskoka. Bine cunoscutul industriaş Richard E. Griffen, căsătorit cu sora domnişoarei Chase, a vorbit cu reporterii la telefon în numele familiei. „Eu şi soţia mea suntem foarte uşuraţi”, a spus el. „A fost o simplă încurcătură, pricinuită
de o scrisoare care a fost întârziată la poştă. Domnişoara Chase avea aranjamente de vacanţă, despre care credea că
ştim, cum ştiau gazdele ei. Ei nu citesc ziarele în vacanţă, altfel n-ar fi avut loc aceasta încurcătură. Când s-au întors în oraş şi au aflat de situaţie, ne-au sunat imediat.”
Întrebat în legătură cu zvonurile că domnişoara Chase fugise de acasă şi fusese văzută în împrejurări ciudate la Parcul de distracţii Sunnyside Beach, domnul Griffen a spus că nu ştie cine e răspunzător de aceste invenţii răutăcioase, dar îşi ia sarcina să descopere. „A fost o neînţelegere banală, cum putea să se întâmple oricui”, a afirmat el. „Soţia mea şi cu mine suntem recunoscători că e bine, şi mulţumim poliţiei, ziarelor şi publicului îngrijorat pentru ajutorul lor.”
Se spune că domnişoara Chase a fost deranjată de publicitate, şi refuză să dea interviuri.
Cu toate că nu s-a făcut niciun rău de durată, acestea nu sunt în niciun caz primele probleme serioase cauzate de distribuirea defectuoasă a corespondenţei. Publicul merită o servire pe care să se poată baza cu toată încrederea. Oficialii guvernamentali ar trebui să ia notă.
321
- ASASINUL ORB -
Asasinul orb: Trotuarul
Ea merge pe stradă, sperând că arată ca o femeie îndreptăţită să meargă pe stradă. Sau pe strada asta. Nu arată, totuşi. E îmbrăcată nepotrivit, pălăria ei e nepotrivită, haina ei e nepotrivită. Ar trebui să aibă un fular legat pe cap şi sub bărbie, o haină lălâie, roasă la mâneci. Ar trebui să
arate şleampătă şi săracă.
Casele de aici sunt lipite unele de altele. Căsuţe de servitori odată, şir după şir, dar acum sunt mai puţini servitori, iar cei bogaţi au avut altceva în vedere. Cărămidă
înnegrită de funingine, două camere sus, două jos, closetul afară, în spate. Unele au rămăşiţele unor grădini de zarzavaturi pe peluzele micuţe din faţă – un lujer de roşii înnegrit, un arac de lemn cu sfoară atârnând de el.
Grădinilor nu le-ar fi mers bine – ar fi fost prea multă umbră, pământul cu prea multă zgură. Dar chiar şi aici copacii în toamnă erau generoşi, frunzele rămase sunt galbene şi portocalii şi purpurii, sau un roşu mai închis, ca ficatul proaspăt.
Din case se aud urlete, lătrături, un tărăboi sau un zgomot de uşă trântită. Glasuri de femei urlând de furie, ţipetele sfidătoare ale copiilor. Pe verandele înghesuite bărbaţii stau pe scaune de lemn, cu mâinile spânzurate de genunchi, fără
serviciu dar încă nu fără casă şi cămin. Ochii lor sunt pe ea, se uită urât, manifestând un interes amar faţă de ea cu garnitura ei de blană la mâneci şi gât, cu poşeta ei din piele de şopârlă. Poate că ei sunt chiriaşi, înghesuiţi în pivniţe şi unghere ciudate, ca să ajute la acoperirea chiriei.
Femei grăbite trec pe lângă ea, cu capul în jos, aduse de umeri, cărând pachete de hârtie maro. Măritate, aşa trebuie să fie. În minte vin cuvintele fiert înăbuşit. Vor fi căpătat cerşind oase de la măcelar, vor fi ducând acasă bucăţile ieftine, care vor fi servite cu varză fleşcăită. Umerii ei sunt prea drepţi, bărbia ei e prea sus, ea nu are aspectul acela înfrânt: când ele înalţă capul destul ca să se uite la ea, 322
- MARGARET ATWOOD -
privirile sunt murdare. Probabil o cred femeie de stradă, dar cu aşa pantofi ce caută aici? Mult sub categoria ei.
Iată barul, pe colţul unde a spus el că este. Berăria. În faţă
e adunat un grup de bărbaţi. Niciunul nu-i spune nimic în timp ce trece pe lângă ei, doar se uită ca din hăţişuri, însă ea aude mormăitul, ura şi pofta carnală amestecate în gât, urmărind-o ca siajul format de un vapor. Poate că o confundă cu o activistă bisericoasă, sau altă persoană
caritabilă cu nasul pe sus, care îşi vâră degetele bine spălate în viaţa lor, care pune întrebări, care oferă cu un aer de ajutor superior resturi de la masă. Dar e prea bine îmbrăcată
pentru asta.
A luat un taxi, şi a coborât în urmă cu trei străzi, unde era mai mult trafic. E mai bine să nu devii subiect de discuţie: cine de pe aici ar lua un taxi? Deşi e oricum un subiect de discuţie. Ce îi trebuie este altă haină, luată la o licitaţie de vechituri, îngrămădită într-un geamantan. Ar putea intra în restaurantul unui hotel, să-şi lase haina ei la garderobă, să
se strecoare în toaletă, să se schimbe. Să-şi răvăşească
părul, să-şi şteargă rujul de buze. Să iasă altă femeie.
Nu. N-ar merge. În primul rând, problema geamantanului, a ieşirii din casă cu el. Unde pleci atât de grăbită?
Şi astfel a rămas să execute un număr de capă şi spadă
fără capă. Să se bazeze doar pe faţa ei, pe inocenţa acesteia.
A căpătat deja destulă experienţă, de calm, detaşare, inexpresivitate. O ridicare a ambelor sprâncene, privirea candidă, transparentă a unui agent dublu. O suprafaţă de apă curată. Nu minţitul contează, ci evitarea necesitaţii lui.
Tălmăcirea în avans a tuturor întrebărilor prosteşti.