poate să menţină viteza, iar cerşetorii nu prea au de ales.
Banii îi sunt iarăşi pe terminate. Speră că ea îi va aduce un cec, de la una dintre căsuţele poştale care nu sunt pe numele lui. El îl va semna pe verso, ea îl va încasa; cu numele ei, la banca ei, n-o să aibă nicio problemă. Speră ca ea să-i aducă nişte timbre. Speră să-i mai aducă ţigări. Mai are doar trei.
Se plimbă prin cameră. Podeaua scârţâie. Lemn de esenţă
tare, dar pătat acolo unde caloriferul curge. Blocul acesta a fost ridicat înainte de război, pentru oameni de afaceri burlaci, cu reputaţie bună. Pe atunci lucrurile erau mai promiţătoare. Încălzire cu abur, apă caldă la nesfârşit, coridoare cu gresie – toate ultima modă. Au fost zile mai bune. Acum câţiva ani, când era tânăr, a cunoscut o fată
care locuia aici. O infirmieră, din câte îşi aminteşte: prezervative în sertarul noptierei. Avea un aragaz cu două
ochiuri, îi pregătea uneori micul dejun – costiţă cu ouă, clătite cu sirop de arţar, pe care el i-l sugea de pe degete. Era acolo un cap de cerb, împăiat, rămas de la chiriaşii precedenţi; ea îşi usca ciorapii atârnându-i pe coarne.
Îşi petreceau după-amiezele de sâmbătă şi serile de marţi, când ea avea liber, bând – whisky, gin, votcă, orice era. Ei îi plăcea să se îmbete bine mai întâi. Nu voia să meargă la film, sau la dans; nu voia o poveste de dragoste, sau o mimare a ei, ceea ce era mai bine. Tot ce cerea de la el era virilitate. Îi 312
- MARGARET ATWOOD -
plăcea să arunce o pătură pe podeaua din baie; îi plăcea să
simtă sub ea duritatea gresiei. Pe el îl dureau ca dracu’
genunchii şi coatele, nu că ar fi observat la vremea respectivă, atenţia lui fiind în altă parte. Ea gemea teatral, îşi azvârlea capul dintr-o parte în alta, dădea ochii peste cap. O
dată a avut-o în picioare, în debaraua de haine. Un act sexual în picioare, mirosind a naftalină, printre crepuri de duminică şi pulovere de lână. Ea a plâns de plăcere. După ce l-a părăsit, s-a măritat cu un avocat. O partidă bună, o nuntă elegantă; a citit despre ea în ziar, amuzat, fără
ranchiună. Bravo ei, şi-a zis. Târfele câştigă uneori.
Ani de tinereţe. Zile fără nume, după-amiezi prosteşti, vii şi profane şi trăite la repezeală, fără doruri în avans sau după, fără cuvinte impuse, şi nimic de plătit. Înainte să fie implicat în lucruri care implică.
Se uită la ceas şi apoi iar pe fereastră, şi iat-o că vine, tăind în diagonală parcul, azi cu o pălărie cu borul lat şi un costum în carouri strâns în talie cu o curea, cu poşeta sub braţ, cu fusta plisată legănându-se, cu mersul ei ciudat, unduitor, de parcă nu s-ar fi obişnuit să meargă pe picioarele din spate. Poate că totuşi tocurile înalte sunt de vină. Deseori s-a întrebat cum de stă în echilibru pe ele. Acum ea s-a oprit, ca la un semn; se uită în jur în felul ei năuc, de parcă tocmai s-ar fi trezit dintr-un vis aiuritor, şi cei doi indivizi care adunau hârtii o examinează. Aţi pierdut ceva, domnişoară?
Dar ea înaintează, trece strada, o vede fragmentat printre frunze, probabil că se uită după numărul casei. Acum urcă
treptele din faţă. Se aude soneria. El apasă pe buton, îşi striveşte ţigara în scrumieră, stinge veioza de pe birou, descuie uşa.
Bună. Gâfâi de nu mai pot. N-am vrut să aştept ascensorul, închide uşa, rămâne cu spatele lipit de ea.
Nu te-a urmărit nimeni. M-am uitat. Ai ţigări?
313
- ASASINUL ORB -
Şi cecul tău, şi o sticlă de whisky, cea mai bună calitate.
Am şterpelit-o din barul nostru bine aprovizionat. Ţi-am spus că avem un bar bine aprovizionat?
Ea încearcă să fie degajată, frivolă chiar. Nu se pricepe la asta. Trage de timp, aşteptând să vadă ce vrea el. N-ar face niciodată ea prima mutare, nu-i place să se trădeze.
Fată bună. El se îndreaptă spre ea, pune mâna pe ea.
Sunt fată bună? Uneori mă simt ca o iubită de gangster…
care îţi face comisioane.
Nu poţi să fii iubită de gangster, n-am armă. Vezi prea multe filme.
Nici pe departe destule, spune ea, pe gâtul lui. Nu i-ar strica un tuns. Ciuline de pluş. Îi descheie patru nasturi de sus, îşi strecoară mâna sub cămaşa lui. Carnea lui e foarte compactă, foarte densă. Fin granulată, înnegrită prin ardere.
A văzut scrumiere sculptate din lemn aşa.
314
- MARGARET ATWOOD -
Asasinul orb: Brocartul roşu
A fost minunată, spune ea. Baia a fost minunată. Nu mi te-am imaginat niciodată cu prosoape roz. În comparaţie cu ce se face de obicei, e destul de luxuriantă.
Tentaţiile pândesc pretutindeni, spune el. Plăcerile senzuale fac cu mâna. Aş zice că e o poamă amatoare, nu?
O înfăşurase într-unul din prosoapele roz, şi o dusese în pat udă şi alunecoasă. Acum sunt sub cuvertura de mătase vişinie, în cearşafuri de imitaţie de satin, bând whisky-ul adus de ea. E o marcă bună, fumurie şi caldă, şi unge pe gât.
Ea se întinde voluptuos, întrebându-se numai o clipă cine va spăla cearşafurile.
Niciodată nu reuşeşte să-şi învingă senzaţia de contravenţie în aceste diverse camere – sentimentul că
încalcă hotarele private ale celor care locuiesc în mod obişnuit în ele. I-ar plăcea să scotocească prin dulapuri, prin sertarele biroului – nu să ia, doar să se uite, să vadă cum trăiesc alţii. Oameni reali; oameni mai reali decât ea. I-ar plăcea să facă la fel cu el, numai că el nu are dulapuri, nu are sertare de birou, sau ceva care să fie a lui. Nimic de găsit, nimic care să-l trădeze. Doar un geamantan albastru, zgâriat, pe care îl ţine încuiat. De regulă e sub pat.
Buzunarele lui nu dau informaţii; a scotocit prin ele de câteva ori. (Nu a spionat, a vrut doar să ştie care sunt lucrurile şi cum stau ele.) Batistă, albastră, cu bordură albă; ceva mărunţiş; două mucuri de ţigară, învelite în hârtie cerată – probabil că le păstra pentru mai târziu. Un briceag, vechi. Odată, doi nasturi, de la o cămaşă, a bănuit ea. Nu se oferise să-i coasă la loc, pentru că el ar fi ştiut atunci că ea iscodeşte. I-ar plăcea să o creadă demnă de încredere.