— Stai o clipă. Ia-o încet. Când s-a întâmplat asta?
— La o săptămână după plecarea ta. Am încercat să îţi dăm telefon, am telefonat la toate hotelurile. Au zis că or să-ţi spună, au promis! Nu ţi-au spus?
— Mâine sunt acolo, am spus. N-am ştiut. Nu mi-a spus nimeni nimic. N-am primit nicio telegramă. Nu le-am primit.
Nu înţelegeam. Ce se întâmplase, ce mersese anapoda, de ce murise tata, de ce nu fusesem înştiinţată? M-am pomenit pe podea, pe covorul gri-alburiu, ghemuită peste telefon, făcută covrig în jurul lui de parcă era ceva preţios şi fragil.
M-am gândit la cărţile mele poştale din Europa, ajungând la Avilion cu mesajele lor vesele, banale. Probabil mai erau încă
pe masa din holul din faţă. Sper că eşti sănătos.
— Dar a scris în ziare! a spus Laura.
— Nu şi unde am fost eu, am spus. Nu în ziarele alea.
N-am mai spus că oricum nu îmi bătusem capul cu ziarele. Eram prea stupefiată.
Richard fusese cel care adunase telegramele, pe vapor şi la toate hotelurile în care stătuserăm. Îi vedeam degetele meticuloase, deschizând plicurile, citind, împăturind în patru telegramele, punându-le la păstrare. Nu puteam să-l acuz de minciuni – nu spusese niciodată nimic despre aceste telegrame – dar era totuna cu minciuna. Nu?
Probabil că la hoteluri le spusese să nu dea nicio legătură
telefonică. Nu mie, şi nu cât eram acolo. Mă ţinuse în beznă, în mod deliberat.
Am crezut că am să vomit, dar n-am vomitat. După un timp, am coborât. Pierde-ţi calmul şi pierzi lupta, spunea Reenie. Richard stătea pe veranda din spate, cu un gin şi o apă tonică. Ce grijulie fusese Winifred că lăsase o provizie de 379
- ASASINUL ORB -
gin, spusese el deja, de două ori. Alt gin era gata turnat, aşteptându-mă pe măsuţa joasă din fier forjat, cu blat de sticlă albă. L-am luat. Gheaţa s-a lovit de cristal, cu un clinchet. Aşa trebuia să sune glasul meu.
— Doamne sfinte! a exclamat Richard, uitându-se la mine.
Credeam că te refrişezi. Ce ai păţit la ochi?
Probabil că erau roşii.
— A murit tata, am spus. Au trimis cinci telegrame. Nu mi-ai spus.
— Mea culpa, a zis Richard. Ştiu că ar fi trebuit să-ţi spun, dar am vrut să te menajez, iubito. Nu mai era nimic de făcut, şi nu aveam cum să ne întoarcem la timp pentru înmormântare, şi n-am vrut să-ţi stric vacanţa. Cred că am fost şi egoist – te voiam toată pentru mine, chiar dacă pentru scurt timp. Acum stai jos şi vino-ţi în fire, şi bea-ţi paharul, şi iartă-mă. Ne vom ocupa de toate astea mâine-dimineaţă.
Căldura era ameţitoare; unde bătea soarele, peluza era de un verde orbitor. Umbra de sub copaci era ca smoala. Glasul lui Richard ajungea la mine în răbufniri sacadate, precum codul Morse: auzeam numai anumite cuvinte.
Menajez. Timp. Stric. Egoist. Iartă-mă.
Ce puteam să spun la asta?
380
- MARGARET ATWOOD -
Pălăria de culoarea cojii de ou
Crăciunul a venit şi s-a dus. Am încercat să nu bag de seamă. Pe Myra, totuşi, nu o poţi respinge. Mi-a dăruit o budincuţă de prune făcută de ea din melasă şi prafuri, şi decorată cu jumătăţi de cireşe ca guma, din lichior, de un roşu aprins, precum căpăcelele care acopereau sfârcurile unei stripăriţe de modă veche, şi o pisică bidimensională de lemn vopsit, cu aură şi aripi de înger. Spunea că pisicile astea făcuseră furori la Gingerbread House, şi le considera tare drăguţe, şi îi mai rămăsese una care avea o crăpătură ca firul de păr, pe care abia de-o vedeai, şi sigur avea să arate frumos pe perete, deasupra aragazului meu.
Bună poziţie, i-am spus. Înger deasupra, şi încă un înger carnivor – era timpul să se vorbească pe şleau pe tema asta!
Cuptor dedesubt, ca în majoritatea relatărilor demne de crezare. Apoi noi ceilalţi la mijloc, înţepeniţi în globul pământesc, la nivelul tigăii. Biata Myra a fost zăpăcită, cum e întotdeauna de discursul teologic. Ei îi place ca Dumnezeu să
fie simplu – simplu şi neprelucrat, ca ridichea.
Iarna pe care o aşteptam a sosit de revelion – un îngheţ
puternic, urmat a doua zi de o ninsoare abundentă. În faţa ferestrei zăpada se învârteja, de parcă Dumnezeu arunca pe rând găleţi de fulgi de săpun în finalul unui carnaval de copii. Am dat pe canalul meteorologic să am panorama completă – drumuri închise, maşini îngropate, linii de înaltă
tensiune căzute, comerţul ajuns în impas, muncitori în salopete voluminoase bălăbănindu-se ca nişte copii supradimensionaţi înfofoliţi pentru joacă.
Pe parcursul prezentării a ceea ce numeau eufemistic
„condiţii actuale”, tinerii prezentatori şi-au păstrat optimismul arogant, cum fac de obicei la fiecare dezastru imaginabil. Au nepăsarea dezinvoltă a trubadurilor sau a ţiganilor din parcurile de distracţii, sau a vânzătorilor de asigurări, sau a diverşilor guru de la bursă – fac preziceri 381
- ASASINUL ORB -
exagerate ştiind foarte bine că nimic din ce ne spun nu se poate adeveri.
Myra a sunat să mă întrebe dacă sunt bine. A spus că
Walter o să vină de îndată ce ninsoarea se va opri, să mă
deszăpezească.