"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » 📘 Asasinul orb - Margaret Atwood

Add to favorite 📘 Asasinul orb - Margaret Atwood

1

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!

Go to page:
Text Size:

— De poziţia ta, a răspuns Richard.

— Nu văd să am vreo poziţie, a spus Laura.

— Ce vrei să zici cu asta? a întrebat Richard, mai puţin indulgent.

— Iris e cea care are poziţia, a spus Laura. Ea e doamna Griffen. Eu sunt în plus.

— Îmi dau seama că eşti supărată şi e de înţeles, ţinând cont de împrejurările nefericite, care au fost grele pentru toată lumea, dar nu e nevoie să fii urâcioasă, a spus Richard.

Eu doar încerc să-mi dau toată silinţa pentru tine.

— Crede că am să stau în cale, mi-a spus Laura în acea seară în bucătărie, unde ne refugiaserăm de Richard.

Era deranjant pentru noi să-l vedem făcând liste – ce trebuie aruncat, ce reparat, ce înlocuit. Să ne uităm şi să

tăcem. Se poartă de parcă ar fi stăpânul casei, spusese indignată Reenie. Dar este, răspunsesem eu.

— În calea cui? am întrebat. Sunt sigură că nu asta a vrut să spună.

— În calea lui, a spus Laura. În calea voastră, a amândurora.

— Totul o să iasă bine, a spus Reenie.

A spus asta ca din obişnuinţă. Avea glasul istovit, lipsit de convingere, şi mi-am dat seama că nu ne mai puteam aştepta la ajutor de la ea. În acea seară, în bucătărie, arăta bătrână, şi destul de grasă, şi înfrântă. Cum avea să reiasă

la un moment dat, era deja însărcinată cu Myra. Se lăsase orbită de sentimente şi îşi încălcase principiile. Acum mintea 391

- ASASINUL ORB -

îi era probabil la alte lucruri, cum ar fi dacă avea să ajungă

la altar, şi dacă nu, ce o aştepta? Vremuri grele, fără

îndoială. Pe atunci nu existau ziduri între abilitate şi dezastru: de căleai strâmb cădeai, şi de cădeai te duceai la fund. I-ar fi fost tare greu să-şi facă alt rost, deoarece chiar dacă pleca în altă parte să nască şi apoi renunţa la copil, tot s-ar fi dus vorba şi lumea din oraş n-ar fi uitat în veci un lucru ca ăsta. Putea la fel de bine să îşi atârne o pancartă: s-ar fi formată o coadă de-a lungul străzii. Odată ce o femeie era pierdută, lumea avea grijă să rămână aşa. Când laptele e pe gratis, de ce să cumperi o vacă? trebuie să fi gândit ea.

Aşa că renunţase la noi, îşi luase mâna de pe noi. Ani de zile făcuse ce putuse, iar acum nu mai avea putere.

Întoarsă la Toronto, am aşteptat sosirea Laurei. Valul de căldură a continuat. Vreme sufocantă, frunţi umede, un duş

înainte de gin şi apă tonică pe veranda din spate ce dădea spre grădina pârlită de soare. Aerul ca focul ud; totul galben sau lipsit de vlagă. În dormitor era un ventilator care scotea un zgomot ca cel făcut de un moş cu un picior de lemn, care urcă scările: un şuierat gâfâit, un zăngănit, un şuierat. În nopţile apăsătoare, fără stele, mă uitam în tavan în timp ce Richard îşi vedea mai departe de treabă.

Era ameţit de mine, spunea el. Ameţit – de parcă ar fi fost beat. De parcă n-ar fi simţit acelaşi lucru pentru mine dacă

ar fi fost treaz şi întreg la minte.

Mă uitam în oglindă întrebându-mă ce am. Ce e atât de ameţitor? În oglindă mă vedeam în mărime naturală şi încercam să mă văd din spate în ea, dar fireşte că nu puteam. Niciodată nu poţi să te vezi aşa cum apari altcuiva –

unui bărbat care se uită la tine din spate, când nu ştii –

pentru că în oglindă ai mereu capul răsucit peste umăr. O

poză sfioasă, care invită. Poţi folosi altă oglindă pentru a avea vederea din spate, însă ce vezi atunci este ce le-a plăcut multor pictori să picteze – „Femeie uitându-se în oglindă”, considerată a fi o alegorie a vanităţii. Deşi e puţin probabil să

392

- MARGARET ATWOOD -

fie vanitate, ci reversul: căutarea defectelor. Ce am? poate fi interpretat foarte uşor drept Ce nu-i în regulă cu mine?

Richard spunea că, după forma fundului, femeile se pot împărţi în mere şi pere. Eu eram pară, spunea el, dar una necoaptă. Asta îi plăcea la mine – starea necoaptă, tare. Cred că se referea la fund, dar poate că şi în general.

După ce făceam duş şi mă epilam şi mă pieptănam şi îmi periam părul, acum aveam grijă să adun orice fir de păr de pe podea. Culegeam micile ghemotoace de păr din drenajul căzii sau al chiuvetei, le aruncam în vasul de toaletă şi trăgeam apa, pentru că Richard comentase întâmplător că

femeile lasă mereu păr în jur. Ca animalele care năpârlesc, era aluzia.

De unde ştia? De unde ştia de pere şi mere şi păr năpârlit?

Cine erau aceste femei, aceste alte femei? În afară de o curiozitate de suprafaţă, nu-mi prea păsa.

Încercam să evit să mă gândesc la tata, şi la felul în care murise, şi prin câte o fi trecut înainte de acel eveniment, şi ce trebuie să fi simţit, şi la tot ce nu găsise Richard de cuviinţă

să-mi spună.

Winifred era o albină foarte harnică. În ciuda căldurii arăta excelent, înfăşurată în lumină şi pânzeturi diafane ca o zână din basme. Richard spunea într-una ce minunată era şi cât muncea şi se deranja ca să mă menajeze, dar pe mine mă

făcea tot mai nervoasă. Era într-un permanent du-te-vino; nu ştiam niciodată când putea să apară, vârându-şi capul pe uşă cu un zâmbet vioi. Singurul meu refugiu era baia, fiindcă

acolo puteam să mă încui fără să par exagerat de nepoliticoasă. Supraveghea restul decorării, comanda mobilă

Are sens