396
- MARGARET ATWOOD -
Sunnyside
La trei zile după asta trebuia să sosească Laura. M-am dus la gara Union să aştept trenul, dar nu era în el. Nu era nici la Avilion: am sunat-o pe Reenie să verific, şi am provocat o răbufnire: ştiuse mereu că o să se întâmple ceva de genul ăsta, pentru că aşa era Laura. Se dusese cu Laura la tren, expediase cufărul şi restul aşa cum primise instrucţiuni, luase toate măsurile de precauţie. Ar fi trebuit să o însoţească tot drumul, şi acum uite! Cine ştie ce proxenet o ştersese cu ea.
Cufărul Laurei a apărut la timp, însă Laura în persoană
părea să se fi evaporat. Richard era mai supărat decât aş fi crezut. Se temea că fusese răpită de forţe necunoscute –
oameni care îi purtau lui sâmbetele. Puteau să fie comuniştii, sau dacă nu, un rival în afaceri lipsit de scrupule: existau astfel de oameni cu mintea bolnavă. Criminali, insinua el, care erau în cârdăşie cu tot felul de oameni – oameni care nu s-ar fi dat în lături de la nimic pentru a exercita presiuni asupra lui, datorită relaţiilor lui politice tot mai numeroase.
Iar următoarea ştire pe care am fi primit-o era un bilet de şantaj.
În acel august Richard bănuia multe elemente; spunea că
trebuie să fim cu ochii în patru. În iulie fusese un mare marş
către Ottawa – mii, zeci de mii de oameni care afirmau că
sunt şomeri, şi care cereau slujbe şi plată dreaptă, incitaţi de elemente subversive care îşi puseseră în cap să răstoarne guvernul.
— Pun pariu că tânărul ăla cum îl cheamă a avut un amestec în asta, a spus Richard privindu-mă cu atenţie.
— Care tânăr? am întrebat, uitându-mă pe fereastră.
— Fii atentă, iubito. Amicul Laurei. Ala oacheş. Tânărul bătăuş care a ars din temelii fabrica tatălui tău.
— N-a ars din temelii, am spus. Au salvat-o la timp.
Oricum, nu s-a dovedit.
397
- ASASINUL ORB -
— A întins-o, a spus Richard. A fugit ca un iepure. Asta e o dovadă suficientă pentru mine.
Demonstranţii spre Ottawa fuseseră atraşi în cursă printr-o inteligentă stratagemă de culise propusă – sau aşa spunea el – chiar de Richard, care în acele zile se învârtea în cercuri înalte. Liderii marşului fuseseră ademeniţi la Ottawa pentru
„discuţii oficiale”, şi toată adunătura fusese blocată în Regina. Discuţiile n-au dus la nimic, după cum era plănuit, dar e drept că au fost răzmeriţe: elementele subversive agitaseră lucrurile, mulţimea scăpase de sub control, fuseseră morţi şi răniţi. În spatele acestui lucru au fost comuniştii, fiindcă ei erau amestecaţi în toate acţiunile dubioase, şi cine putea să spună că atragerea în cursă a Laurei nu fusese una dintre acţiuni?
Consideram că Richard se agita pe nedrept. Şi eu eram tulburată, însă credeam că Laura doar se abătuse din drum
– fusese distrasă cumva. Asta îi era mai caracteristic.
Coborâse în altă gară, uitase numărul nostru de telefon, se rătăcise.
Winifred a spus că ar trebui să întrebăm pe la spitale, poate că Laurei i se făcuse rău, sau avusese un accident, însă nu era la spital.
După două zile de frământări am informat poliţia şi, la scurt timp după aceea, în ciuda măsurilor de precauţie ale lui Richard, povestea a ajuns în ziare. Reporterii au luat cu asalt trotuarul din faţa casei noastre. Au făcut fotografii, chiar dacă numai ale uşilor şi ferestrelor noastre; au dat telefoane; au cerşit interviuri. Ce voiau ei era un scandal. „O
bine cunoscută şcolăriţă din înalta societate în cuibuşorul de dragoste.” „Gara Union, locul rămăşiţelor oribile.” Voiau să li se spună că Laura fugise cu un bărbat însurat, sau că fusese răpită de anarhişti, sau că fusese găsită moartă într-un geamantan lăsat la magazia de bagaje. Sex sau moarte, sau ambele – asta aveau ei în minte.
398
- MARGARET ATWOOD -
Richard a spus că trebuie să fim politicoşi dar să nu dăm informaţii. A spus că nu avea rost să ne punem rău în mod inutil cu ziarele, fiindcă reporterii sunt nişte animăluţe dăunătoare răzbunătoare care îţi poartă pică ani de zile şi ţi-o plătesc mai târziu, când te aştepţi mai puţin. A spus că
rezolvă el lucrurile.
Mai întâi a anunţat că eu mă aflu în pragul colapsului, şi a cerut ca intimitatea şi sănătatea mea delicată să fie respectate. Asta i-a făcut pe reporteri să dea înapoi puţin: au presupus, fireşte, că sunt însărcinată, lucru care pe vremea aceea încă mai însemna ceva, şi se credea şi că tâmpeşte femeia. Pe urmă a dat de ştire că va fi o recompensă pentru informaţii, deşi nu a spus cât. În a opta zi am primit un telefon anonim: Laura nu era moartă, ci lucra la un chioşc de vafe din Parcul de distracţii Sunnyside. Cel care sunase pretindea că o recunoscuse din descrierea apărută în toate ziarele.
S-a hotărât ca Richard şi cu mine să mergem împreună s-o recuperăm. Winifred a spus că era foarte probabil ca Laura să fie într-o stare de şoc întârziat, ţinând cont de moartea urâtă a tatei şi de faptul că ea descoperise cadavrul. Oricine ar fi tulburat după o astfel de încercare grea, iar Laura era o fată cu un temperament nervos. Era foarte probabil să nu prea ştie ce face sau ce spune. Odată recuperată, trebuia să i se administreze un sedativ puternic şi dusă la doctor.
Însă cel mai important lucru, a spus Winifred, era să nu se scape o vorbă despre toate astea. O fată de cincisprezece ani care fuge aşa de acasă… asta ar arunca o lumină proastă
asupra familiei. Oamenii ar putea crede că a fost maltratată, şi asta ar putea deveni un impediment serios. Pentru Richard şi viitorul lui politic, voia ea să spună.
Pe atunci, Sunnyside era locul în care se duceau oamenii vara. Nu oamenii ca Richard şi Winifred – era prea gălăgios pentru ei, prea extenuant. Caruselele, numerele comice de bâlci, sucurile de plante, bomboanele cu scorţişoară, dughenele de tir sportiv, concursurile de frumuseţe, 399
- ASASINUL ORB -
îmbăiatul public: într-un cuvânt, distracţii vulgare. Richard şi Winifred n-ar fi dorit să fie atât de aproape de subsuorile altora, sau de cei care îşi numărau banii în monede de zece cenţi. Totuşi, nu ştiu de ce fac pe mironosiţa, fiindcă nici eu n-aş fi vrut.
Acum Sunnyside nu mai e – a fost desfiinţat de o autostradă cu douăsprezece benzi de asfalt, cândva în anii cincizeci. A fost demolat cu mult timp în urmă, la fel ca multe altele. Însă în acel august era încă în plină activitate.