"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » 📘 Asasinul orb - Margaret Atwood

Add to favorite 📘 Asasinul orb - Margaret Atwood

1

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!

Go to page:
Text Size:

pentru camera Laurei. (O masă de toaletă cu bordură de pânză cu volănaş, cu imprimeu înflorat, roz, cu draperii şi cuvertură în ton. O oglindă cu ramă albă cu înflorituri aurii.

Era exact ce îi trebuia Laurei, nu eram de acord? Nu eram, dar nu avea niciun rost s-o spun.)

393

- ASASINUL ORB -

Făcea planuri şi pentru grădină; schiţase deja mai multe proiecte – doar câteva mici idei, spunea ea, vârându-mi sub nas foile de hârtie, apoi retrăgându-le şi punându-le cu grijă

la loc în mapa deja umflată de alte mici idei ale ei. O

arteziană ar fi minunată, spunea ea – ceva franţuzesc, dar trebuie să fie autentică. Nu eram de aceeaşi părere?

Îmi doream ca Laura să vină. Data sosirii ei fusese amânată deja de trei ori – nu îşi făcuse încă bagajul, fusese răcită, pierduse biletul. Am vorbit cu ea la telefonul alb; glasul ei era reţinut, distant.

Cei doi servitori fuseseră instalaţi, o bucătăreasă-menajeră

morocănoasă şi un bărbat mătăhălos şi fălcos care fusese prezentat ca grădinar/şofer. Se numeau Murgatroyd, şi se spunea că erau soţ şi soţie, dar semănau a frate şi soră. Mă

priveau cu neîncredere, şi eu la fel pe ei. Ziua, când Richard era la birou şi Winifred era omniprezentă, căutam să stau cât mai mult departe de casă. Spuneam că mă duc în centru – la cumpărături, spuneam, ceea ce era o versiune acceptabilă a felului în care trebuia să-mi petrec timpul. Şoferul mă lăsa la magazinul universal Simpsons, şi îi spuneam că mă întorc cu taxiul. Apoi intram şi cumpăram repede ceva: ciorapii şi mănuşile erau întotdeauna o dovadă convingătoare a zelului meu. Pe urmă străbăteam tot magazinul şi ieşeam pe uşa opusă.

Mi-am reluat vechile obiceiuri – hoinăreala fără ţintă, examinarea vitrinelor, a afişelor teatrale. Ba chiar mă

duceam la filme, singură; nu mă mai impresionau bărbaţii care pipăiau, îşi pierduseră aura de magie demonică, acum că ştiam ce aveau în minte. Nu mă interesa tot acelaşi lucru

– aceeaşi înghesuială şi mototoleală. Ţine-ţi mâinile acasă

altfel ţip funcţiona destul de bine atâta timp cât erai gata să

treci la fapte. Păreau să ştie că eu eram. La vremea aceea vedeta de cinema preferată de mine era Joan Crawford. Ochi răniţi, gură letală.

Uneori mă duceam la Royal Ontario Museum. Mă uitam la armuri, la animale împăiate, la instrumente muzicale vechi.

394

- MARGARET ATWOOD -

Pentru asta nu trebuia să merg foarte mult. Sau mă duceam la cofetăria Diana, la o limonada sau o ceaşcă de cafea: era o cofetărie mondenă, foarte frecventată de doamne, şi era puţin probabil să fie deranjată acolo de deviaţi. Sau treceam prin Queen’s Park, repede şi cu scop. Dacă treceam prea agale, era de aşteptat să apară un bărbat. Hârtie de prins muşte, spunea Reenie despre câte o tânără. Trebuie să-i răzuiască

de pe ea. Odată, un bărbat s-a exhibat chiar în faţa mea, la nivelul ochilor. (Făcusem greşeala să mă aşez pe o bancă

izolată, pe terenul universităţii.) Nici măcar nu era vagabond, era foarte bine îmbrăcat. „Îmi pare rău”, i-am spus, „Pur şi simplu nu mă interesează.” A părut foarte dezamăgit.

Probabil ar fi vrut să leşin.

Teoretic, puteam să mă duc unde voiam, practic existau bariere invizibile. Mă limitam la străzile principale, la zonele mai prospere: chiar şi în cadrul acestor limite, nu prea erau multe locuri în care să mă simt neconstrânsă. Mă uitam la oameni – nu atât la bărbaţi cât la femei. Erau căsătorite?

Unde se duceau? Aveau slujbă? Nu-mi prea dădeam seama după înfăţişare, în afară de preţul pantofilor lor.

Mă simţeam de parcă fusesem luată pe sus şi depusă într-o ţară străină, în care toată lumea vorbea altă limbă.

Câteodată vedeam perechi, braţ la braţ – vesele, fericite, drăgăstoase. Victime ale unei imense înşelătorii şi, totodată, autorii ei, sau aşa consideram. Mă uitam la ele cu ciudă.

Apoi, într-o zi – era într-o joi – l-am văzut pe Alex Thomas.

Era pe cealaltă parte a străzii, aşteptând să se schimbe semaforul. Eram pe Queen Street, la Yonge. Era foarte prost îmbrăcat – avea o cămaşă albastră, ca un muncitor, şi o pălărie boţită – dar sigur era el. Părea luminat, de parcă un fascicul de lumină cădea pe el dintr-o sursă nevăzută, făcându-l înspăimântător de vizibil. Sigur că şi ceilalţi de pe stradă se uitau la el – sigur că toţi ştiau cine el în orice clipă

aveau să-l recunoască, să strige, să-l fugărească.

395

- ASASINUL ORB -

Primul meu impuls a fost să-l avertizez. Dar apoi mi-am dat seama că avertizarea trebuia să fie pentru amândoi, fiindcă indiferent în ce necaz era implicat, eram dintr-odată

şi eu implicată în el.

Puteam să nu-i dau nicio atenţie. Puteam să mă întorc şi să plec. Ar fi fost un lucru înţelept. Însă pe atunci o astfel de înţelepciune nu-mi era accesibilă.

Am coborât de pe bordură şi am început să traversez către el. Semaforul s-a schimbat iarăşi: am rămas în mijlocul străzii. Maşinile claxonau; se auzeau strigăte; traficul s-a pus în mişcare. Nu ştiam dacă s-o iau înapoi sau înainte.

El s-a întors atunci şi, la început, n-am fost sigură că m-a văzut. Am întins mâna, aşa cum imploră salvarea un om care se îneacă. În clipa aceea înfăptuisem deja trădarea în inima mea.

A fost trădare, sau a fost un act de curaj? Ambele, poate.

Niciunul nu implică premeditare: astfel de lucruri au loc într-o clipă, cât ai clipi din ochi. Asta poate fi numai din cauză că

le-am repetat deja, iar şi iar, în tăcere şi pe întuneric; într-o aşa tăcere, într-un aşa întuneric încât nici noi înşine nu ştim de ele. Orbi dar cu pas sigur, păşim înainte ca într-un dans neuitat.

Are sens