Când şi când, una dintre ele venea sfioasă la mine şi îmi spunea că o cunoscuse pe bunica – sau, dacă era mai tânără, că îşi dorea s-o fi cunoscut în acele zile de aur de dinaintea Marelui Război, când adevărata eleganţă era încă
posibilă. Asta era o parolă: însemna că Winifred era o arivistă
– o parvenită obraznică şi vulgară – şi că eu trebuia să lupt pentru alt set de valori. Eu zâmbeam şi spuneam că bunica murise cu mult înainte de a mă naşte. Cu alte cuvinte, nu se puteau aştepta la vreun gen de opoziţie faţă de Winifred din partea mea.
Şi ce mai face deşteptul dumitale soţ? întrebau ele. Când putem aştepta marele anunţ? Marele anunţ avea legătură cu cariera politică a lui Richard, neîncepută încă oficial, dar considerată iminentă.
451
- ASASINUL ORB -
Oh, zâmbeam eu, mă aştept să fiu prima care o să afle. Nu credeam asta: mă aşteptam să fiu ultima.
Viaţa noastră – a mea şi a lui Richard – se stabilizase întrun tipar pe care atunci îl credeam veşnic. Sau mai degrabă
existau două vieţi, una de zi şi una de noapte: erau distincte şi, totodată, invariabile. Placiditate şi ordine şi totul la locul lui, dublate pe dedesubt de o violenţă decentă şi susţinută, ca un pantof greu şi brutal care bate ritmul într-o podea acoperită cu covor. În fiecare dimineaţă făceam duş, ca să
scap de noapte, să înlătur chestia cu care se dădea Richard pe păr – un fel de unsoare parfumată şi scumpă. Mi se lua pe toată pielea.
Îl deranja că eram indiferentă la toate activităţile lui nocturne, ba chiar dezgustată de ele? Deloc. Prefera cucerirea în locul cooperării, în toate domeniile vieţii.
Uneori – tot mai des pe măsură ce timpul trecea – existau vânătăi, purpurii, apoi vineţii, apoi galbene. Era uimitor ce uşor mă învineţeam, spunea Richard, zâmbind. Era de ajuns doar o atingere. Niciodată nu cunoscuse o femeie care să se învineţească aşa de uşor. Asta din cauză că eram foarte tânără şi delicată.
Prefera coapsele, unde nu se vedea. Tot ce era făţiş ar fi putut sta în calea ambiţiilor lui.
Uneori mă simţeam de parcă semnele de pe corpul meu ar fi fost un fel de cod care apărea, apoi dispărea, ca cerneala invizibilă ţinută la lumânare. Dar dacă eram un cod, cine deţinea cheia?
Eram nisip, eram zăpadă – pe care se scria, se scria din nou, se ştergea.
452
- MARGARET ATWOOD -
Scrumiera
Am fost iar la doctor. M-a dus Myra cu maşina: ţinând seama de gheaţa neagră formată de un dezgheţ urmat de un îngheţ, era prea alunecos ca să merg pe jos, a spus ea.
Doctorul mi-a ciocănit coastele şi a tras cu urechea la inima mea, şi s-a încruntat şi apoi şi-a anulat încruntătura, şi apoi – după ce luase deja o hotărâre în privinţa asta – m-a întrebat cum mă simt. Cred că şi-a făcut ceva la păr; în mod sigur era mai rar în creştet. A fost încurajat să-şi lipească
şuviţe de-a curmezişul ţestei? Sau, mai rău, să facă un transplant? Aha, mi-am spus. În ciuda părului bogat de pe picioare şi a faptului că faci jogging, pantofii bătrâneţii încep să te strângă. Curând vei regreta tot bronzul ăla de la soare.
Faţa ta va semăna cu un testicul.
Cu toate acestea, era pus pe glume într-un mod neplăcut.
Cel puţin nu a spus Cum ne simţim azi? Nu-mi spune niciodată noi, aşa cum fac unii dintre ei: chiar înţelege importanţa persoanei întâi singular.
— Nu pot să dorm, i-am spus. Visez prea mult.
— Dacă visaţi, sigur dormiţi, a spus, vrând să facă o remarcă spirituală.
— Ştiţi ce vreau să spun, am zis tăios. Nu-i acelaşi lucru.
Visele mă trezesc.
— Beţi cafea?
— Nu, am minţit eu.
— Probabil că aveţi ceva pe conştiinţă.
Scria o reţetă, fără îndoială pentru nişte pastile placebo.
Chicotea în sinea lui: credea că e foarte amuzant. După un anumit moment, ravagiile experienţei se anulează; odată cu înaintarea în vârstă câştigăm în candoare, cel puţin în mintea altora. Ce vede doctorul când se uită la mine este o babă anostă, şi prin urmare nevinovată.
În timp ce eram în cabinet, Myra citea reviste vechi în sala de aşteptare. A rupt un articol despre cum să faci faţă
stresului, şi altul despre efectele benefice al verzei crude.
453
- ASASINUL ORB -
Astea erau pentru mine, a spus ea, încântată de descoperirile ei utile. Mă diagnostichează mereu. Pentru ea, sănătatea mea corporală e aproape la fel de importantă ca sănătatea mea spirituală: Myra e interesată mai ales de intestinele mele.
I-am spus că nu prea s-ar putea zice să sufăr de stres, deoarece în vid nu există stres. Cât despre varza crudă, mă
balonează făcându-mă să arăt ca o vacă moartă, aşa că am să sar peste efectele benefice. I-am spus că nu doresc să trec prin viaţă, sau prin ce a rămas din ea, puţind ca un butoi de varză murată şi scoţând zgomote ca un claxon de camion.