- MARGARET ATWOOD -
— Laurei îi place să aibă răspunsuri, am spus. Îi place să
aibă răspunsuri în probleme importante. Sunt sigură că veţi fi de acord că Dumnezeu e o problemă importantă. Nu văd de ce acest lucru ar fi considerat subminant.
— Celelalte eleve găsesc că e. Ele cred că ea… ei bine, face pe grozava. Contestă autoritatea consacrată.
— La fel cum a gândit Hristos, sau alţii la acea vreme, am spus.
Nu a exploatat evidentul aspect că astfel de lucruri ar fi foarte adevărate pentru Hristos, dar nu sunt potrivite la o fată de şaisprezece ani.
— Nu prea înţelegeţi, a spus ea. Acum îşi frângea mâinile, operaţie pe care am studiat-o cu interes, căci nu o mai văzusem. Celelalte cred că e… cred că e amuzantă. Sau unele dintre ele. Altele cred că e bolşevică. Restul o consideră doar ciudată. În orice caz, atrage genul rău de atenţie.
Am început să-mi dau seama încotro bătea.
— Nu cred că Laura are intenţia să fie amuzantă, am spus.
— Dar e foarte greu să-ţi dai seama! Preţ de o clipă, ne-am uitat una la cealaltă, peste birou. Are foarte multe adepte, să
ştiţi, a spus directoarea, cu o notă de invidie. Şi mai e povestea cu absenţele ei. Înţeleg că are probleme de sănătate, dar…
— Ce probleme de sănătate? am întrebat. Laura stă bine cu sănătatea.
— Păi, ţinând cont de toate programările la doctor, am presupus…
— Care programări la doctor?
— Nu dumneavoastră le-aţi autorizat?
A scos un teanc de scrisori. Am recunoscut hârtia, care era a mea. M-am uitat prin ele, nu le scrisesem eu, dar erau semnate cu numele meu.
— Înţeleg, am spus, culegându-mi haina cu polifag şi poşeta. Va trebui să stau de vorbă cu Laura. Vă mulţumesc pentru timpul acordat.
457
- ASASINUL ORB -
I-am strâns vârfurile degetelor. Se înţelegea de la sine, acum, că Laura trebuia să fie retrasă de la şcoală.
— Noi ne-am dat toată silinţa, a spus biata femeie.
Practic, plângea. Altă domnişoară Violenţă. Un cal de bătaie plătit, bine intenţionat, dar ineficient. Nu un adversar pe măsura Laurei.
În acea seară, când Richard m-a întrebat cum decursese întrevederea, i-am spus de efectul subminant al Laurei asupra colegelor ei. În loc să se supere a părut amuzat, şi aproape plin de admiraţie. A spus că Laura are coloană
vertebrală. A spus că o anumită măsură de răzvrătire dovedeşte energie şi iniţiativă. Nici lui nu-i plăcuse şcoala, şi le făcuse viaţa grea profesorilor, a spus. Eu nu credeam că
ăsta era motivul Laurei, dar n-am spus-o.
Nu i-am pomenit de biletele false pentru doctor: asta ar fi stârnit tărăboi. Una era să-i superi pe profesori, şi cu totul alta să chiuleşti de la şcoală. Asta mirosea a delincventă.
— Nu trebuia să-mi falsifici scrisul, i-am spus Laurei între patru ochi.
— Nu puteam să îl falsific pe al lui Richard. E prea diferit de al nostru. Al tău a fost mult mai uşor.
— Scrisul e un lucru personal. Este ca şi cum ai fi furat.
O clipă, a părut mâhnită.
— Îmi pare rău. Am împrumutat, doar. Nu m-am gândit că
te superi.
— Cred că nu are rost să te întreb de ce ai făcut-o.
— Nu eu am cerut să fiu trimisă la şcoala aia, a spus Laura. Nu mă plăceau mai mult decât îi plăceam eu pe ei. Nu mă luau în serios. Nu sunt oameni serioşi. Dacă ar fi trebuit să stau acolo tot timpul, chiar m-aş fi îmbolnăvit.
— Ce făceai când nu erai la şcoală? am întrebat. Unde te duceai?
Îmi era teamă că poate se întâlnea cu cineva – cu un bărbat. Se apropia de vârsta pentru asta.
— Oh, pe ici, pe colo, a spus Laura. Mă duceam în centru, sau stăteam în parcuri. Sau mă plimbam, pur şi simplu. Te-458
- MARGARET ATWOOD -
am văzut de câteva ori, dar tu nu m-ai văzut. Cred că
mergeai la cumpărături.