bagă în buzunar mitele.
Acum e noaptea dinainte sacrificiului: cea aleasă aşteaptă
în patul fatal. Dar unde e asasinul orb? Ce s-a ales de el şi de iubirea lui pentru fata inocentă? Probabil că el păstrează
partea asta pentru mai târziu, hotărăşte ea.
Apoi, mai curând decât s-a aşteptat, barbarii nemiloşi atacă, îndemnaţi de maniacul lor conducător. Dar abia ce au pătruns pe porţile cetăţii când apare o surpriză: trei nave spaţiale aterizează pe şesul de la est. Au forma unor ouă
prăjite, sau a lui Saturn tăiat în două, şi vin de pe Xenor. Din ele năvălesc oamenii-şopârlă, cu muşchii lor cenuşii, văluriţi, şi chiloţii lor de baie metalici şi armamentul lor avansat. Au arme cu raze, lasouri electrice, maşini zburătoare acţionate de un singur om. Tot soiul de dispozitive ultramoderne.
Invazia bruscă schimbă lucrurile pentru zycronieni.
Barbari şi civilizaţi, deţinători de funcţii şi rebeli, stăpâni şi 485
- ASASINUL ORB -
sclavi – toţi uită diferendele dintre ei şi fac front comun.
Barierele de clasă dispar – snilfarzii îşi leapădă titlurile vechi împreună cu măştile de pe faţă, şi îşi suflecă mânecile ridicând baricade alături de ygnirozi. Toţi se salută cu numele de tristok, care (în mare) înseamnă cel cu care am schimbat sânge, adică tovarăş sau frate. Femeile sunt duse în temple şi zăvorâte acolo pentru propria lor siguranţă, la fel şi copiii. Regele preia comanda. Forţele barbare sunt bine venite în cetate datorită dibăciei în luptă. Regele dă mâna cu Slujitorul Bucuriei şi hotărăsc să împartă comanda. Pumnul e mai mult decât suma degetelor lui, spune regele, citând un vechi proverb. Cele opt porţi grele ale cetăţii se închid la ţanc.
Oamenii-şopârlă obţin un succes iniţial pe câmpurile periferice, graţie elementului surpriză. Ei capturează câteva posibile femei, care sunt închise în cuşti, şi privite printre gratii, cu balele curgând, de zeci de soldaţi-şopârlă. Însă apoi armata xenoriană înregistrează un recul: armele cu raze pe care se bazează nu funcţionează prea bine pe planeta Zycron din cauza diferenţei de forţă gravitaţională, lasourile electrice sunt eficiente numai în contact imediat cu adversarul, iar locuitorii Sakiel-Norn-ului sunt acum de cealaltă parte a unui zid foarte gros. Oamenii-şopârlă nu au destule maşini zburătoare ca să transporte o forţă de asalt suficientă pentru a cuceri cetatea. De pe metereze, proiectilele se abat ca grindina asupra oricărui om-şopârlă care ajunge destul de aproape: zycronienii au descoperit că chiloţii de metal al xenorienilor sunt inflamabili la temperaturi înalte, şi aruncă
mingi de smoală arzândă.
Conducătorul oamenilor-şopârlă face o criză de isterie, şi cinci savanţi-şopârlă sunt omorâţi; în mod evident, Xenor nu este o democraţie. Cei rămaşi în viaţă se pun pe treabă să
rezolve problemele tehnice. Dacă li se dă destul timp şi echipament corespunzător, afirmă ei, pot să dizolve zidurile Sakiel-Norn-ului. În plus, pot să pună la punct un gaz care să-i facă pe zycronieni să-şi piardă cunoştinţa. După aceea vor putea să îşi aplice în voie metodele ticăloase.
486
- MARGARET ATWOOD -
Ăsta e sfârşitul primului episod. Dar ce s-a întâmplat cu povestea de dragoste? Unde sunt asasinul orb şi fata fără
limbă? În zăpăceala generală a fost uitată de tot – ultima dată a fost văzută ascunzându-se sub patul de brocart roşu –
iar asasinul orb n-a apărut deloc. Dă paginile înapoi: poate i-a scăpat ceva. Dar nu, cei doi pur şi simplu au dispărut.
Poate se va sfârşi cu bine, în următorul episod palpitant.
Poate îi va trimite vorbă.
Ştie că această aşteptare a ei are ceva nebunesc – el nu-i va trimite un mesaj, sau dacă o va face, nu aşa va ajunge –
dar nu se poate elibera de ea. Speranţa e cea care toarce aceste fantezii, dorul e cel care stârneşte aceste miraje –
speranţa zadarnică, dorul în van. Poate că mintea îi joacă
feste, poate că o ia razna, poate că îşi pierde echilibrul, iese din balamale. Iese din balamale, ca o uşă stricată, ca o poartă sfărâmată, ca un seif ruginit. Când ţi-ai ieşit din balamale, din tine, ies lucruri care ar trebui să fie ţinute înăuntru, şi intră alte lucruri care ar trebui să rămână afară.
Zăvoarele îşi pierd puterea. Paznicii adorm. Parolele dau greş.
Se gândeşte: Poate s-a lepădat de mine. Lepădat e un cuvânt demodat, dar descrie exact chinul ei. Lepădarea de ea este ceva ce e de imaginat că el ar putea face. Sub imboldul momentului, ar putea muri pentru ea, dar să trăiască pentru ea ar fi cu totul altceva. El nu are talent la monotonie.
În ciuda raţiunii, aşteaptă şi pândeşte, lună de lună.
Bântuie drogheriile, gara, toate standurile de ziare. Dar următorul episod palpitant nu apare.
487
- ASASINUL ORB -
Mayfair, mai 1937
BÂRFA DE LA MIEZUL ZILEI DIN TORONTO
DE YORK
Anul acesta aprilie s-a zbenguit ca un miel şi, imitând zburdalnica lui stare de spirit, sezonul de primăvară a fost în întregime cuprins de neastâmpărul vesel al sosirilor şi plecărilor. Domnul şi doamna Henry Ridelle s-au întors dintr-un sejur de iarnă în Mexic, domnul şi doamna Johnson Reeves au revenit cu maşina din ascunzătoarea lor de la Palm Beach, Florida, iar domnul şi doamna T. Perry Grange s-au întors din croaziera printre însoritele insule caraibe, în timp ce doamna R. Westerfield şi fiica ei Daphe au plecat într-o vizită în Franţa, şi în Italia, „cu îngăduinţa lui Mussolini”, în vreme ce domnul şi doamna W. McClelland sunt plecaţi în legendara Grecie. Soţii Dumont Fletcher au petrecut un interesant sezon la Londra, şi şi-au făcut încă o dată intrarea pe scena noastră locală, tocmai la timp pentru Dominion Drama Festival, la care domnul Fletcher a fost arbitru.
Între timp, o intrare de alt gen a fost sărbătorită în decorul liliachiu şi argintiu de la Arcadian Court, unde doamna Richard Griffen (odinioară domnişoara Iris Montfort Chase) a fost zărită la un prânz oferit de cumnata ei, doamna Winifred
„Freddie” Griffen Prior. Tânăra doamnă Griffen, fermecătoare ca întotdeauna şi una dintre cele mai importante mirese ale ultimului sezon, purta un elegant compleu din mătase azurie şi o pălărie verde-Nil, şi primea felicitări pentru sosirea unei fiice, Aimee Adelia.
Pleiadele au fost tot un zumzet în aşteptarea vizitei vedetei lor, domnişoara Frances Homer, celebra susţinătoare de monologuri, care, la Eaton Auditorium, şi-a prezentat iarăşi seria Femei cu destin, în care înfăţişează femei din istorie şi influenţa pe care au exercitat-o asupra vieţii unor figuri de seamă ale lumii precum Napoleon, Ferdinand al Spaniei, 488
- MARGARET ATWOOD -