şi mai veche binefăcătoare a sa. Soră a defunctului industriaş Richard Griffen şi cumnată a eminentei romanciere Laura Chase, doamna Prior a făcut parte din conducerea Orchestrei simfonice din Toronto în anii săi de formare şi, mai recent, din Comitetul benevol al Galeriei de Artă din Ontario şi Societatea canadiană de luptă împotriva cancerului. A mai activat în Granite Club, Heliconian Club, Liga de juniori şi Festivalul de teatru Dominion. Lasă în urmă o nepoată, Sabrina Griffen, care în prezent se află în călătorie în India.
Funeraliile vor avea loc marţi dimineaţă la biserica Sf.
Apostol Simion, urmate de înmormântarea la Cimitirul Mount Pleasant. În loc de flori, donaţii la Spitalul Prinţesa Margareta.
51
- ASASINUL ORB -
Asasinul orb: Inima de ruj
Cât timp avem? întreabă el.
Mult, spune ea. Două sau trei ore. Sunt plecaţi toţi undeva.
Ca să facă ce?
Nu ştiu. Să facă bani. Să cumpere lucruri. Spre filantropie.
Ce fac ei de obicei. Ea îşi dă o şuviţă de păr după ureche, îşi îndreaptă spatele. Se simte ca şi cum ar fi venit la un fluierat. Un sentiment ieftin. A cui e maşina asta? întreabă.
A unui prieten. Sunt persoană importantă, am un prieten cu maşină.
Râzi de mine, spune ea. El nu răspunde. Ea trage de degetele de la o mănuşă. Şi dacă ne vede cineva?
O să vadă numai maşina. Maşina asta e o rablă, e o maşină de om sărac. Chiar dacă se uită direct la tine n-o să
te vadă, pentru că o femeie ca tine nu ar trebui să fie prinsă
nici moartă într-o maşină ca asta.
Uneori nu mă prea placi, spune ea.
În ultima vreme nu prea mai pot să mă gândesc la altceva, spune el. Dar plăcutul e diferit. Plăcutul ia timp. N-am timp să te plac. Nu pot să mă concentrez asupra acestui lucru.
Nu acolo, spune ea. Uită-te la indicator.
Indicatoarele sunt pentru alţii, spune el. Aici – chiar aici.
Poteca nu e decât o brazdă. Şerveţele mototolite, ambalaje de gumă, prezervative folosite, ca nişte băşici de peşte. Sticle şi pietricele; noroi uscat, crăpat şi străbătut de făgaşe. Ea nu are pantofii potriviţi, tocurile potrivite. El o apucă de braţ, o ţine să nu se împiedice. Ea dă să-şi tragă braţul.
Practic, e câmp deschis. Cineva o să vadă.
Cine? Suntem sub pod.
Poliţia. Nu. Nu încă.
Poliţia nu da târcoale în plină zi, spune el. Numai noaptea, cu farurile lor proiectoare, căutând perverşi nelegiuiţi.
Atunci vagabonzi, spune ea. Maniaci.
Aici, spune el. Aici, dedesubt. La umbră.
52
- MARGARET ATWOOD -
Este iederă otrăvitoare?
Deloc. Promit. Şi nici vagabonzi sau maniaci, în afară de mine.
De unde ştii? De iedera otrăvitoare. Ai mai fost aici?
Nu-ţi face atâtea griji, spune el. Întinde-te.
Nu. Ai s-o rupi. Stai o clipă.
Ea îşi aude glasul. Nu e glasul ei, e prea gâfâit.
Pe ciment e o inimă desenată cu ruj de buze, care înconjoară patru iniţiale. Un I le leagă: I de la Iubire. Numai cei implicaţi ştiu ale cui sunt iniţialele – că au fost aici, că au făcut asta. Proclamând iubirea, tăinuind datele exacte.
În afara inimii, alte patru litere, ca cele patru puncte cardinale:
F U
T E
Cuvântul despărţit, distanţat: implacabila topografie a sexului.