Îşi petreceau multe ore în rugăciune, intrând în starea de spirit potrivită; erau învăţate să meargă cu ochii în pământ, să zâmbească cu blândă melancolie şi să cânte cântecele Zeiţei, care erau despre absenţă şi tăcere, despre iubire neîmplinită şi regret neexprimat şi muţenie – cântece despre imposibilitatea de a cânta.
A mai trecut timpul. Acum numai câţiva oameni îi mai luau în serios pe zei, şi oricine era excesiv de pios sau reverenţios era considerat trăsnit. Cetăţenii continuau să
îndeplinească vechile ritualuri pentru că o făcuseră mereu, însă astfel de lucruri nu erau adevărata ocupaţie a cetăţii.
În ciuda izolării lor, unele fete ajungeau să-şi dea seama că erau omorâte ca recunoaştere de formă a unui concept perimat. Unele încercau să fugă când vedeau cuţitul. Altele se apucau să ţipe când erau luate de păr şi îndoite pe spate pe altar, iar altele îl blestemau pe rege însuşi, care, în aceste 56
- MARGARET ATWOOD -
ocazii, slujea ca Mare Preot. Una chiar l-a muşcat. Aceste manifestări intermitente de panică şi furie nu erau pe placul populaţiei, pentru că avea să urmeze cea mai cumplită
nenorocire. Sau ar fi putut să urmeze, presupunând că Zeiţa exista. În tot cazul, astfel de izbucniri puteau strica festivităţile: tuturor le plăceau sacrificiile, chiar şi ygnirozilor, chiar şi sclavilor, pentru că li se dădea voie să fie liberi în acea zi şi să se îmbete.
De aceea a devenit o practică să li se taie limba fetelor, cu trei luni înainte de a fi jertfite. Asta nu era mutilare, spuneau preoţii, ci perfecţionare – ce putea fi mai potrivit pentru slujitoarele Zeiţei Tăcerii?
Astfel, fără limbă şi umflată cu vorbe pe care nu le mai putea pronunţa niciodată, fiecare fată era purtată în procesiune, în acordurile muzicii solemne, înfăşurată în văluri şi împodobită cu ghirlande de flori, până la treptele în spirală ce duceau la cea de a noua uşă a cetăţii. Azi ai putea spune că arăta ca o mireasă răsfăţată din societatea mondenă.
Ea se îndreaptă de spate. E chiar supărător, spune ea.
Vrei să râzi de mine. Îţi place ideea uciderii acelor sărmane fete cu voaluri de mireasă. Pun pariu că erau blonde.
Nu de tine, spune el. Nu întocmai. Oricum, nu inventez toate astea, au o bază solidă în istorie. Hitiţii…
Sunt sigură, cu toate astea îţi lingi buzele de plăcere. Eşti răzbunător – ba nu, eşti gelos, deşi Dumnezeu ştie de ce. Nu-mi pasă de hitiţi şi de istorie şi de toate astea – sunt doar un pretext.
Stai o clipă. Ai fost de acord cu fecioarele de sacrificiu, le-ai trecut în meniu. Eu doar ascult ordinele. Care e obiecţia ta
– garderoba? Prea mult tul?
Să nu ne certăm, spune ea. Simte că îi vine să plângă, îşi strânge pumnii să se abţină.
N-am vrut să te supăr. Hai, lasă!
57
- ASASINUL ORB -
Ea îi dă braţul la o parte. Ba ai vrut să mă superi. Îţi place să ştii că poţi.
Credeam că o să te amuze. Ascultându-mă interpretând.
Jonglând cu adjectivele. Făcând pe măscăriciul pentru tine.
Ea îşi trage fusta în jos, îşi bagă bluza înăuntru. Fete moarte cu văluri de mireasă, de ce m-ar amuza asta? Cu limba tăiată. Probabil că mă crezi o brută.
Retractez asta. Am s-o schimb. Voi rescrie istoria pentru tine. Ce zici?
Nu poţi, spune ea. Vorbele au fost rostite. Nu poţi să tai nicio jumătate de rând. Plec. Ea e acum în genunchi, gata să
se ridice în picioare.
E timp berechet. Întinde-te. O apucă de încheieturile mâinilor.
Nu. Dă-mi drumul. Uite unde e soarele. Probabil că s-au întors. Aş putea da de bucluc, deşi cred că pentru tine nu-i deloc un bucluc – nu contează. Nu-ţi pasă – tu nu vrei decât un rapid, un rapid…
Hai, zi!
Ştii ce vreau să spun, zice ea cu un glas obosit.
Nu-i adevărat. Îmi pare rău. Eu sunt bruta, m-am lăsat dus de val. Oricum e doar o poveste.
Ea îşi lasă fruntea pe genunchi. După un minut, spune: Ce am să mă fac? După… când n-ai să mai fii aici?
Ai să treci peste asta, spune el. Ai să trăieşti. Uite, am să
te scutur.
Nu iese, nu doar cu scuturatul.
Să-ţi închei nasturii, spune el. Nu fi tristă.
58
- MARGARET ATWOOD -
Buletinul Asociaţiei Şcolii şi Absolvenţilor
Liceului Colonel Henry Parkman, Port