o caracatiţă – sunt grămadă pe flăcău înainte ca el să ştie.
Oricum, te hipnotizează – îţi distrug voinţa. E primul lucru pe care îl fac. Cum ai dat ochii cu una, rămâi încremenit în loc.
Îmi imaginez. Mai vrei whisky?
Cred că i-aş putea ţine piept. Mulţumesc. Fata – cum zici s-o cheme?
Nu ştiu. Tu alegi. Tu cunoşti teritoriul.
Am să mă mai gândesc. Oricum, stă întinsă pe Patul de o noapte, o pradă în aşteptare. Nu ştie ce va fi mai rău, să i se taie gâtul sau următoarele câteva ore. Unul dintre secretele ştiute de toţi este faptul că Stăpânul Infernului nu e real, ci doar unul dintre curteni, deghizat. La fel ca toate celelalte din Sakiel-Norn, această funcţie se vinde, şi se spune că se dau sume mari – pe sub masă, desigur. Primitoarea mitelor este Marea Preoteasă, care e la fel de venală ca toţi, şi cunoscută a fi iubitoare de safire. Se scuză jurând să
folosească banii în scopuri caritabile, şi chiar foloseşte o parte din ei pentru asta, când îşi aduce aminte. Fetele nu au cum să se plângă de această parte a chinului lor, neavând limbă, sau măcar materiale de scris, şi oricum a doua zi sunt moarte toate. Bănuţi pentru rai, îşi spune Marea Preoteasă în timp ce socoteşte gologanii.
Între timp, în depărtare e în marş o hoardă mare de barbari zdrenţăroşi, porniţi să cucerească vestita cetate Sakiel-Norn, apoi s-o prade şi s-o ardă până la temelii. Au făcut deja acelaşi lucru cu mai multe cetăţi mai de la vest.
Nimeni – niciuna dintre naţiunile civilizate, adică – nu îşi 155
- ASASINUL ORB -
poate explica succesul lor. Nu sunt nici bine îmbrăcaţi, nici bine înarmaţi, nu ştiu să citească, şi nu deţin nicio drăcie metalică ingenioasă.
Nu numai asta, n-au nici rege, doar un conducător. Acest conducător nu are un nume ca atare; a renunţat la numele său când a ajuns conducător, şi a primit în schimb un titlu.
Titlul lui este Servitorul Veseliei. Camarazii lui îi mai spun şi Biciul Celui Atotputernic, Pumnul Drept al Celui Invincibil, Curăţitorul Nedreptăţilor, şi Apărătorul Virtuţii şi Dreptăţii.
Ţara de origine a barbarilor nu se cunoaşte, dar se ştie că vin de la nord-vest, unde îşi au originea şi vânturile rele.
Duşmanii lor îi numesc Poporul Pustiirii, însă ei îşi spun Poporul Bucuriei.
Actualul lor conducător poartă semnele bunăvoinţei divine: s-a născut cu căiţă, este rănit la picior, şi are un semn în formă de stea pe frunte. Cade în transă şi comunică
cu lumea cealaltă ori de câte ori nu ştie ce să facă mai departe. E pe cale să distrugă Sakiel-Norn-ul din cauza unui ordin ce i-a fost adus de un mesager al zeilor.
Acest mesager i-a apărut deghizat în flacără, din care ţâşneau numeroşi ochi şi aripi de foc. Se ştie că asemenea mesageri vorbesc în parabole întortocheate şi iau multe forme: thulk- uri incandescente sau pietre care vorbesc, sau flori umblătoare, sau creaturi cu cap de pasăre şi trup de om. Sau ar putea să arate absolut ca oricine. Poporul Pustiirii spune că e foarte probabil ca astfel de mesageri să
fie drumeţi care umblă câte unul sau câte doi, bărbaţi despre care se zvoneşte că sunt hoţi sau magicieni, străini care vorbesc mai multe limbi, şi cerşetori de la marginea drumului: de aceea, cu toţi aceştia trebuie să se umble cu mare precauţie, măcar până li se descoperă adevărata natură.
Dacă se dovedesc a fi emisari divini, e mai bine să li se ofere mâncare şi vin şi o femeie dacă e nevoie, să li se asculte cu respect mesajele, iar apoi să fie lăsaţi să-şi vadă de drum.
Altminteri, trebuie omorâţi cu pietre, iar posesiunile lor 156
- MARGARET ATWOOD -
confiscate. Fii sigură că toţi drumeţii, magicienii, cerşetorii sau străinii care se află în preajma Poporului Pustiirii au grijă să se doteze cu o provizie de parabole obscure – cuvinte nebuloase, li se spune, sau mătase cu noduri – suficient de enigmatice pentru a fi folosite în diverse ocazii, după cum o dictează împrejurările. Să umbli în mijlocul Poporului Bucuriei fără o cimilitură sau o poezie rimată încurcată ar însemna să-ţi atragi o moarte sigură.
Conform vorbelor flăcării cu ochi, cetatea Sakiel-Norn a fost aleasă pentru distrugere din pricina luxului ei, a venerării zeilor falşi şi, mai ales, a dezgustătoarelor sacrificări ale copilelor. Din cauza acestei practici, toţi oamenii din cetate, inclusiv sclavii şi copiii şi fecioarele destinate sacrificării, trebuie trecuţi prin tăişul săbiei. Poate nu pare drept să omori chiar şi pe cele a căror moarte plănuită este motivul acestui măcel, însă pentru Poporul Bucuriei nu vinovăţia sau nevinovăţia stabileşte asemenea lucruri, ci dacă eşti sau nu întinat, iar în ceea ce priveşte Poporul Bucuriei, fiecare om dintr-o cetate pângărită e la fel de întinat ca oricare altul.
Hoarda înaintează ca tăvălugul, ridicând în trecerea ei un nor de praf negru; acest nor fâlfâie deasupra ei ca un steag.
Totuşi, nu e destul de aproape pentru a fi reperată de străjile postate pe zidurile Sakiel-Norn-ului. Alţii care ar putea să
dea alarma – păstori aflaţi în afara zidurilor cetăţii, neguţători în trecere şi aşa mai departe – sunt hăituiţi necruţător şi ciopârţiţi, cu excepţia celor care ar putea fi mesageri divini.
Servitorul Veseliei călăreşte în frunte, cu inima curată, cu fruntea încruntată, cu ochii arzând. Pe umeri are o mantie din piele netăbăcită, pe cap un coif roşu. În urma lui vin camarazii de luptă, cu caninii dezgoliţi. Ierbivorele fug dinaintea lor, animalele ce se hrănesc cu hoituri îi urmează, lupii înaintează în salturi alături de ei.
157
- ASASINUL ORB -
Între timp, în cetatea care nu bănuieşte nimic e în curs de desfăşurare un complot de răsturnare a regelui. Complotul a fost iniţiat (ca de obicei) de mai mulţi curteni de mare încredere. Ei l-au angajat pe cel mai îndemânatic dintre asasinii orbi, un tânăr care a fost cândva ţesător de covoare iar apoi prostituat, dar care de când a scăpat a devenit renumit pentru modul lui de a se furişa neauzit şi pentru lipsa de milă cu care mânuie cuţitul. Numele lui e X.
De ce X?
Oamenilor ca el li se spune întotdeauna X. Numele nu le sunt de niciun folos, numele nu fac decât să-i singularizeze.
Oricum, X e de la raza X – dacă eşti X, poţi să treci prin ziduri compacte şi să vezi prin îmbrăcămintea femeilor.
Dar X e orb, spune ea.
Cu atât mai bine. Vede prin îmbrăcămintea femeilor cu ochiul interior care e binecuvântarea solitudinii.
Sărmanul Wordsworth! Nu huli! spune ea, încântată.
N-am ce face, de mic am hulit.
X trebuie să pătrundă în incinta Templului celor Cinci Luni, să găsească uşa de la odaia în care e ţinută fecioara sacrificiului de a doua zi, şi să taie beregata străjii. Trebuie apoi s-o omoare şi pe fată, să-i ascundă corpul sub legendarul Pat de o noapte, şi să se îmbrace în vălurile ceremoniale ale fetei. Trebuie să aştepte până vine curteanul care joacă rolul Stăpânului Infernului – care, de fapt, nu e nimeni altul decât conducătorul iminentei lovituri de palat –
să ia marfa şi să plece iar. Curteanul a plătit bani frumoşi şi vrea să merite cheltuiala, ceea ce nu înseamnă o fată moartă, oricât de proaspăt omorâtă. El vrea ca inima fetei încă să mai bată.